Turcia Islamistă contra Iranului Secular?

La începutul secolului al XVI-lea, pe când imperiile Otoman şi Safavid luptau pentru controlul Orientului Mijlociu, Selim cel Cumplit, conducătorul de la Istanbul dădea curs laturii sale artistice compunând aleasă poezie în Persană,care atunci era limba înaltei culturi. In acelaşi timp, Ismail I, conducătorul de la Isfahan, scria poezie înTurcă, limba sa ancestrală.

Selim cel Cumplit (r. 1512-20) scria poezie sub pseudonimul Mahlas Selimi; rivalul său Ismail I (r. 1501-24) scria poezie sub numele Khata'i.

Ne gândim la această juxtapunere pe când populaţiile din Turcia si Iran sunt din nou angajate în anume schimbări. In timp ce Turcia secularistă, fondata de Atatürk ameninţă să dispară sub un val de Islamism, statul Islamist Iranian, fondat de Khomeini, se pare că se clatină spre secularism. Turcii doresc să trăiască lafel cu Iranienii şi în mod ironic, iranienii ca turcii.

Turcia şi Iranul sunt ţări cu majoritate Musulamană, mari, influente şi relativ avansate, ocupând un loc central în istorie, poziţionate strategic şi urmărite global; pe măsură ce drumurile lor se intersectează, am prezis în 1994, ele vor urma direcţii opuse iar destinele lor vor afecta nu numai viitorul Orientului Mijlociu dar posibil al întregii lumi Musulmane.

Este exact ceeace se petrece în prezent. Sa evaluăm evoluţia fiecărei ţări în parte:

Turcia: Atatürk aproape că a elminiat Islamul din viaţa publică în perioada 1923-38. De-a lungul decadelor totuşi, Islamiştii au luptat şi prin anii 1970 ei au format parte din coaliţia la putere; între anii 1967-97 ei s-au aflat chiar în fruntea guvernului. Islamiştii au luat puterea ca urmare a unor alegeri ciudate în 2002, când câştigarea unei treimi din voturi le-a asigurat două treimi din locurile din parlament. Conducând cu grije şi competenţă, ei au obţinut aproape jumătate din voturi în 2007, când mănuşile au fost scoase şi intimidarea a început, de la o total excesivă acţiune fină împotriva unui critic din media, şi până la inconştientele teorii conspiraţioniste împotriva forţelor armate. Islamiştii au câştigat 58% din voturi la referendumul din Septembrie şi se pare, sunt poziţionaţi să câştige următoarele alegeri parlamentare programate pentru Iunie 2011.

Atatürk a exclus Islamul din viaţă publică din Turcia in timp ce Khomeini l-a făcut central în Iran.

Dacă Islamiştii vor câştiga următoarele alegeri, ei vor stabili probabil premizele pentru a rămâne la putere pentru o lungă perioadă de timp, în care timp ei vor încovoia ţara conform voinţei lor, instituind legea Islamică (Sharia) şi construind o ordine Islamică asmănătoare modelului idealizat al lui Khomeini.

Iran: Khomeini a făcut exact invers decât Atatürk, instaurând un Islam dominant politic, în timpul "domniei" sale din 1979-89, care însa, scurt timp după aceea a inceput să decadă, cu apariţia unor fracţiuni potrivnice, economia decăzând, şi populaţia depărtându-se de legile extremiste ale regimului. In anii 1990' observatori străini au început a se aştepta ca regimul să se prăbuşească. In pofida deziluziei crescânde a populaţiei, o crescută influenţă a Corpului de Gardă a Revoulţiei Islamice şi venirea la putere a unor veterani invederaţi din războiul Iran-Irak, simbolizat de către Mahmoud Ahmadinejad, au adăugat un al doilea avânt.

Această reafirmare a ţelurilor Islamiste, a contribuit de asemenea la despărţirea poporului de regim, incluzând o îndepărtare de la practicile Islamice şi către secularism. Patologiile mereu în creştere ale ţării, încluzând fenomenele galopante de luare de droguri, pornografie, şi prostituţie indică profunzimea problemelor. Indepărtarea a dat naştere la demonstraţiile anti-guvernamentale de după alegerile fraudulente din Iunie 2009. Represiunea care a urmat a dat naştere la încă mai multă mânie împotriva autorităţilor.

Are loc o cursă. Cu excepţia că ea nu conţine nici măcar o competiţie, dat fiind că Islamiştii conduc azi în ambele capitale, Ankara şi Teheran.

Erdoğan şi Ahmadinejad, sincronizaţi, în fine.

Privind înainte, Iranul reprezintă cea mai mare primejdie din Orientul Mijlociu dar şi cea mai mare sperantă. Construcţiile lor nucleare, terorismul, agresivitatea ideologică, si formarea unei "rezistenţe bloc" prezintă o adevărată primejdie globală care variază de la creştera preţului petrolului şi a gazului natural şi până la un atac electro-magnetic pulsatoriu împotriva Statelor Unite. Dar dacă aceste primejdii pot fi navigabile, controlate şi reduse, Iranul are un potenţial unic de a-i conduce pe Musulmani în afara întunecoasei nopţi Islamiste, către o formă de Islam mai modern, mai moderat, a unui vecin mai bun. Ca şi în 1979 o asemenea realizare va afecta probabil Musulmanii de pretutindeni.

In mod contrar, deşi guvernul Turc prezintă mai puţine primejdii imediate, aplicarea sa mai subtilă a principiilor hidoase ale Islamismului, conduce la o mai largă primejdie pe viitor. Mult după ce Khomeini şi Osama bin Laden vor fi uitaţi, mă aventurez a spune că Recep Tayyip Erdoğan şi colegii săi vor fi amintiţi ca inventatorii unei forme mai grave şi de mai lungă durată de Islamism.

Astfel ţara din Orientul Mijlociu cu cele mai arzătoare probleme din ziua de azi ar putea deveni liderul conştienţei şi creativităţii în timp ce cel mai dedicat aliat Musulman al Vestului timp de 5 decade s-ar putea transforma în sursa cea mai uriaşă de ostilitate şi reacţiune.Extrapolarea nu duce la satisfacţie, roata morii se învârteşte iar din istorie izvorăsc surprize.

Adăugiri la 30 Nov. 2010: Două puncte nu au încăput în corpul principal al articolului meu.

(1) Ankara şi Tehranul colaborează zilele astea dar prezic, ele în curând vor devenit rivali pentru conducerea Islamistă. Mândria istorică, ambiţiile sectariste şi competiţia geo-strategică, toate sugerează că prezentul moment de armonie nu va dura mult. S-ar putea ca în curând Turcii să dispute conducerea Iraniană în arene ca : abilitatea comercială, puterea militară şi potenţa religioasă.

(2) Am făcut o schiţă a acestei rivalităţi într-un articol din 1994 din National Interest, "[Turkey vs. Iran and] Islam's Intramural Struggle," în care am notat " o luptă lungă, profundă şi dificilă" pe cale a se isca "între două dintre marile ţări din Orientul Mijlociu, Turcia şi Iranul." Turcia, scriam, "pare a nu realiza încă ceeace mullahii ştiu : Islamul fundamentalist va creşte sau scade depinzând de ceeace vor face Turcii şi că astfel, Iranul şi Turcia sunt angajate într-o luptă pe viaţă şi pe moarte.Se vor trezi Turcii la timp pentru a-şi păstra poziţia ? Multe vor fi afectate de rezultat."