Turcia Islamistă merge prea departe

Tipicul spectacol Islamist de stânga pentru delegitimizarea Israelului de la sfârşitul lui Mai, expediţia flotilei "Gaza Liberă" sponsorizată de Turcia, a fost totuşi o chestiune plictisitoare şi repetată. Drept exemplu că Israelienii nu înţeleg genul de război pe care trebuie să-l poarte în prezent, rezultatul a fost mult prea previzibil. Insă ca declaraţie a politicii Turce şi o prezentare a viitorului mişcării Islamiste, aceasta a fost plină de noutăţi şi semnificaţii.

Cei mai buni prieteni ? Erdoğan(stânga) cu Ahmadinejad.

Puţină istorie: după circa 150 de ani de eforturi nereuşite de a se moderniza, Imperiul Otoman s-a prăbuşit în cele din urmă în 1923, fiind înlocuit de dinamica şi orientata spre Vest Republică Turcă, fondată şi dominată de fostul General Otoman, Kemal Atatürk. In timpul următorilor 15 ani, până la moartea sa în 1938, Atatürk a impus un program de întoarcere spre Vest atâţ de stringent încât la un moment dat el a înlocuit covoarele din moschei cu bănci de lemn asemănătoare celor din biserici. Deşi Turcia este 100% Musulmană, el a insistat asupra unui stat pur secular.

Atatürk nu a atras vreodată întreaga populaţie Turcă la viziunile sale şi, cu timpul, laica republică a trebuit să acomodeze din ce în ce mai mult sentimentele Musulamnilor pioşi.Si totuşi ordinea lui Atatürk a persistat până în anii 1990, păzită de către corpul ofiţerilor militari, care a avut drept prioritate menţinerea în viaţă a memoriei sale şi secularismul adânc înrădăcinat.

Mai întâi Islamiştii au pus mâna pe o reprezentare în parlament la începutul anilor 1970 pe când liderul lor, Necmettin Erbakan, servise deja drept adjunct de prim ministru al ţării timp de trei cadenţe. Pe măsură ce partidele politice principale Turce şi-au pierdut legitimitatea datorită unui amestec de egoism dizgraţios şi corupţie, Erbakan a devenit Prim Ministru pentru un an, 1996-97, până ce armata s-a revoltat şi l-a dat la o parte.

Unii dintre locotenenţii mai agili ai lui Erbakan, conduşi de Recep Tayyip Erdoğan, au format în August 2001 un nou partid Islamist, partidul Adalet ve Kalkınma Partisi sau AKP. La numai un an după aceea, acest partid a câştigat o răsunătoare 34% pluralitate de voturi şi, datorită ciudăţenilor din cadrul regulamentelor electorale Turceşti, ei au dominat parlamentul cu 66% din locuri.

Erdoğan a devenit prim ministru şi prin buna sa guvernare, AKP a realizat o substanţială creştere în voturi urmată de o re-alegere în 2007. Cu un mandat renoit şi cu armata dată din ce înce mai laoparte, partidul a folosit în mod agresiv nişte false şi elaborate teorii conspiraţioniste, a dat o amendă de US$2.5 miliarde, unui critic politic, a imprimat o videocasetă înfăţişând-ul pe liderul opoziţiei într-o compromţătoare situaţie sexuală, şi în prezent are planuri de a altera constituţia.

Politica externă , în mâinile Ministrului de Externe Ahmet Davutoğlu, care speră ca Turcia să re-câştige fosta sa poziţie de lider în Orientul Mijlociu a mers încă mai departe cu şi mai mult zgomot. Ankara, nu numai că a adoptat o poziţie mai beligerantă cu privire la Cipru dar s-a auto introdus în subiecte sensibile cum ar fi construcţiile nucleare Iraniene şi conflictul Arabo-Israelian. Cel mai surprinzător din toate a fost sprijinul acordat IHH-ului, o organizaţie "filantropică" Turcă cu dovedite relaţii cu Al-Qaeda.

Fethullah Gülen nu este de acord.

Dacă comportamentul iresponsabil al Ankarei are implicăţii îngrijorătoare pentru Orientul Mijlociu şi Islam, are de asemenea un aspect liniştitor.Turcii au fost în fruntea dezvoltării a ceeace eu am numit Islamism 2.0, populara, legitima, şi non-violenta versiune a ceeace Ayatollah Khomeini şi Osama bin Laden au încercat să realizeze prin forţă via Islamism, 1.0. Am prezis că forma ascunsă de Islamism al lui Erdoğan "ar putea ameninţa viaţa civilizată chiar mai rău decât brutala forma 1.0."

Insă abandonarea modestiei şi grijei de la început sugerează că Islamiştii nu se pot abţine, că banditismul inerent al Islamismului trebuie să iasă la iveală în cele din urmă, că varianta 2.0 trebuie să revină la originalul 1.0. După cum spune Martin Kramer, " cu cât Islamiştii sunt mai departe de putere cu atât ei sunt mai rezervaţi, şi invers." Aceasta demonstrează că Islamismul se prezintă ca un oponent mai puţin formidabil, din două motive.

Mai întâi, Turcia este gazda celei mai sofisticate mişcări Islamiste din lume, una care include nu numai AKP dar şi mişcarea de masă Fethullah Gülen, ca şi maşina de propagandă Adnan Oktar, şi altele. Belicozitatea AKP-ului a cauzat disensiuni; Gülen, de exemplu a condamnat public farsa cu "Gaza Liberă", sugerând că o bătălie internă debilitantă asupra tacticilor ar putea să aibă loc.

In al doilea rând, dacă pe vremuri o mică bandă de analişti a recunoscut vederile Islamiste ale lui Erdoğan, acest fapt a devenit azi auto evident şi clar în văzul întregii lumi. Erdoğan şi-a zvârlit în mod gratuit imaginea sa creată cu grijă, de "Musulman Democrat " pro-Vestic, uşurând astfel tratarea lui drept aliat al Tehran-Damascului ce este.

După cum vede Davutoğlu, Turcia s-a reîntors în centrul Orientului Mijlociu şi umma. Insă ea nu mai merită statut de membru plin al NATO iar partidele de opoziţie merită suport.

Relative la subiect:  Islamul radical, Turcia abonamente la lista săptămânală gratuită de e-mail în limba română a lui daniel pipes Acest text poate fi re-afişat sau trimis mai departe, atâta vreme cât el este prezentat ca un tot integral şi este însoţit de informaţii complete asupra autorului, datei, locul publicării şi adresa de internet originală.