Succesul tăcut al lui Netanyahu

Aproape pe neobservate,Binyamin Netanyahu a obţinut o victorie majoră săptămâna trecută, când Barack Obama a dat înapoi în privinţa unei decizii politice semnificative. Această salvare a aparenţelor sugerează că relaţiile SUA-Israel nu se mai îndreaptă spre dezastrul de care mă temeam.

Barack Obama oficiază între Binyamin Netanyahu, primul ministru al Israelului (stânga) şi Mahmoud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene.

Cu patru luni în urmă admininstraţia SUA a dezvăluit o poziţie politică ce dintr-o dată punea accentul pe oprirea creşterii "construcţiilor" Israeliene. (O expresie care-mi displace dar pe care o voi folosi aici pentru a nu complica lucrurile.) In mod surprinzător, oficialii Americani doreau nu numai încetarea construcţiilor rezidenţiale pentru Israelienii din West Bank dar de asemenea în Ierusalimul de Est, un teritoriu în mod legal parte din Israel în ultimii aproape 30 de ani.

Secretarul de Stat Hillary Clinton a lansat o iniţiativă la 27 Mai, anunţând că preşedintele Statelor Unite" vrea încetarea construcţiilor – şi a unor "anumite" construcţii şi a celor din periferie şi a celor în creştere naturală, fără excepţie", adăugând ca să fie mai clar, " Si intenţionăm să presăm asupra acestui punct." La 4 Iunie, Obama a intervenit şi el: "Statele Unite nu aceptă ca legitime continuarea construcţiilor Israeliene…. Este timpul ca ele să fie oprite."O zi mai târziu, el a accentuat din nou că "aceste construcţii sunt un impediment în calea păcii." Pe 17 Iunie Clinton a repetat: "Dorim să vedem o frână în construirea acestor clădiri." Si tot aşa într-un ritm neabătut.

Focalizarea asupra construcţiilor a avut indavertentul dar previzibilul efect de a împiedica în mod instantaneu progresul diplomatic.Un delectat Mahmoud Abbas al Autorităţii Palestiniene a răspuns la cererile SUA către Israel, prin a sta deoparte şi a declara că "Americanii sunt conducătorii lumii….voi aştepta ca Israelul să îngheţe construcţiile." Lăsând la o parte că Abbas a negociat cu 6 prim miniştrii Israelieni din 1992 încoace, de fiecare dată fără vreo ofertă de a îngheţa construcţiile : dece oare ar cere el acum mai puţin decât Obama ?

In Israel, dictatul lui Obama a provocat o mişcare populară masivă de îndepărtare de el şi o îndreptare spre Netanyahu. Mai departe, oferta lui Netanyahu chiar şi pentru o limitare temporară în dezvoltarea construcţiilor din West Bank a produs o rebeliune în cadrul partidului său Likud, condusă de un lider în devenire Danny Danon.

Afiş înfăţişând pe Barak Obama cu podoabă capilară Arabă ,aşa cum putea fi văzut în centrul Ierusalimului în 14 Iunie,2009.

Geniile din administraţia Obama au realizat în cele din urmă că aceasta dublă întărire a poziţiilor ducea la prăbuşirea palnului lor naiv şi "în nori" de a rezolva conflictul Arabo-Israelian în numai doi ani. Reconciliera "alesului" cu realitatea a devenit publică pe 22 Septembrie în cadrul unei întâlniri la nivel înalt pe care el l-a sponsorizat, cu Abbas şi Netanyahu (în realitate, o glorifiantă ocazie de a se fotografia împreună). Obama a zvârlit ştergarul acolo, pretinzănd că "am făcut progrese" cu privire la rezolvarea conflictului Israelo-Palestinian şi oferind o indicaţie că Israelienii "au discutat paşi importanţi întru abţinerea de la activităţile de construire."

Aceste cuvinte de tăcută admiraţie pentru concesiile minimale ale lui Netanyahu au implicaţii majore:

• Construcţiile nu mai domină relaţiile SUA-Israel ci s-au reîntors la uzualul lor statut iritant dar de importanţă secundară.
• Abbas, care persistă în îngheţarea construcţiilor ca şi cum nimic nu s-a schimbat, dintr-o dată se găseşte ne la locul lui în cadrul triunghiului.
• Fracţiunea de centru-stânga din cadrul administraţiei Obama (care cere să se lucreze laolaltă cu Ierusalimul), după cum notează colegul meu Steven J. Rosen ,a învins fracţiunea de extremă stângă (care doreşte să strângă cu uşa statul Evreiesc).

Ironic, suporterii lui Obama au recunoscut insuccesul său iar criticii au tins să nu-l observe. Un editorial din Washington Post se referea la "greşelile de calcul" ale administraţiei Obama iar Jonathan Freedland, un ziarist de la Guardian , nota că "prietenii lui Obama se tem că el şi-a pierdut faţada într-o regiune unde faţada contează."

In contrast, criticii lui Obama s-au focalizat pe anunţul său, numai o zi după caraghiosul miting, anume că "America nu acceptă ca legitime construcţiile Israeliene" – o formulă cunoscută pentru o poziţie stabilită de mult şi care sub nici o formă nu duce la concesii asupra construcţiilor.Unora dintre cei pe care îi admir mult le-a scăpat vestea cea bună: John Bolton, fostul ambasador SUA la ONU, a declarat că "Obama a pus Israelul pe masa de tocat" în timp ce critici din cadrul partidului Likud l-au acuzat pe Netanyahu că "a sărbătorit prematur" schimbarea din politica Americană. Nu este aşa. Vântul politic se poate schimba orcând dar capitularea de săptămâna trecută în faţa realităţii are semnele unei corecţii de lungă durată.

Am exprimat în mod repetat adânci temeri asupra politicii lui Obama cu privire la Israel, dar când ştiri bune se întâmplă (şi astea sunt deja al doilea rând din ultima vreme), ele merită recunoaştere şi sărbătorire. Jos pălăria în faţa lui Bibi – să sperăm că el va avea succese viitoare în îndreptarea politicii SUA pe linia corectă.

Urmează problema centrală a Orientului Milociu, şi anume construcţiile nucleare din Iran.