Intâlnirea din 18 Mai dintre cei doi lideri proaspăt aleşi, Barack Obama şi Binyamin Netanyahu, ridică întrebări de bază asupra relaţiilor SUA-Israel : va supravieţui această alianţă îndelungată celui de-al 62-lea an ?
Iată trei motive care ne fac să ne aşteptăm la o abatere de la starea normală a lucrurilor :
(1) Multe arii divergente există – construcţiile nucleare Iraniene, relaţiile cu Syria, aderenţa Israelului la Tratatul de Non-Proliferare, şi evreii ce trăiesc în West Bank – dar "soluţia prin două state" probabil va cizela tonul mitingurilor, atmosfera şi rezultatele. Ideea a două state încearcă să rezolve conflictul Arabo-Israelian prin stabilirea unui stat Palestinian lângă statul Evreiesc. Planul se sprijină pe două presupuneri : (a) că Palestinienii pot construi un stat centralizat, viabil şi (b) că stabilirea acestui stat înseamnă abandonarea viselor lor de a elimina Israelul.
Modelul cu două state a găsit acceptarea publicului Israeliean între acordurile dela Oslo din 1993 şi noua rundă de violenţă a Palestinienilor din anul 2000. Fără îndoială, la suprafaţă, soluţia "două state" apare încă puternică printre Israelieni : Ehud Olmert a participat cu entuziasm la repriza dela Annapolis, Avigdor Lieberman acceptă " Harta drumurilor bazată pe performanţă, ca soluţie permanentă care să încludă două state" iar un recent Sondaj de opinie efectuat de către Tel Aviv University găseşte că soluţia "două state" rămâne încă populară.
Insă mulţi Israelieni, incluzându-l pe Netanyahu, sunt neîncrezători că Palestinienii vor construi un stat sau vor abandona iredentismul. Netanyahu preferă să "pună în sertar" ideea de "două state" şi să pună accentul în loc, pe construirea de instituţii, dezvoltare economică şi îmbunătăţirea vieţii pentru Palestinieni. La aceasta, statele Arabe, Palestinienii, Guvernele Europene şi Admininstraţia Obama, răspund aproape în unanimitate cu vociferări ostile.
Intrebare : Oare divergenţele în privinţă soluţiei prin două state vor determina o criză în relaţiile Americano-Israeliene ?
(2) Griji strategice mai largi determină în mod consistent atitudinile SUA faţă de Israel: Republicanii s-au ţinut la distanţă pe când ei vedeau Israelul ca pe o problemă în confruntarea cu Uniunea Sovietică (1948-70) şi s-au apropiat de Israel când au realizat foloasele strategice pe care acesta le aducea (după 1970); Democraţii s-au răcit în perioada ce a urmat Războiului Rece (după 1991), când mulţi l-au văzut ca pe un stat de tip "apartheid" care de-stabilizează Orientul Mijlociu şi îngreuează politica locală a SUA.
 Congresmanul American Gary Ackerman (stânga) privind benign la Mahmoud Abbas al Autorităţii Palestiniene în August 2007. |
Intrebare : Oare vederile critice ale Democraţilor se vor traduce într-o schimbare politică în cadrul mitingului ?
(3) Obama însuşi provine din aripa Democrată intens anti-Sionistă de stânga. Numai cu câţiva ani în urmă el se asocia cu acei volubili duşmani ai Israelului ca Ali Abunimah, Rashid Khalidi, Edward Said, şi Jeremiah Wright, ca să nu mai vorbim de lacheii lui Saddam Hussein , de la Council on American-Islamic Relations, şi Nation of Islam.Pe măsură ce Obama s-a ridicat la nivelul politic naţional el s-a distanţat de aceste grupări.După câştigarea Preşedenţiei el a numit în majoritate, Democraţi de mijloc pentru a se ocupa de Orientul Mijlociu. Se poate doar specula dacă această schimbare a fost tactică, plănuită pentru a le nega Republicanilor o parte din programul lor în campanie sau strategic, reprezentând o nouă politică.
Intrebare: Cât de adânc merge antipatia lui Obama pentru statul Evreiesc ?
Câteva preziceri : (1) Iranul fiind prima prioritate a lui Netanyahu, el va evita criza făcându-se că pronunţă cele două cuvinte "soluţia cu două state" şi fiind de acord să trateze diplomatic cu Autoritatea Palestiniană. (2) Democraţii de asemenea vor încreca sa fie cuminţi, înfrânându-şi divergenţele pe timpul vizitei lui Netanyahu, evitând pentru moment reacţia în lanţ.(3) Obama, care are o mulţime de probleme în acest moment, nu are nevoie de o luptă cu Israelul şi suporterii săi. Mişcarea sa către centru, chiar dacă numai tactică, se va menţine pe timpul vizitei lui Netanyahu.
Perspctivele de scurtă durată aşadar, apar să indice mai mult o continuitate decât o schimbare în relaţiile Americano-Israelienie. Cei ce poartă de grijă securităţii Israelului vor respira prematur, uşuraţi - prematur deoarece status-quo-ul este fragil iar relaţiile SUA – Israel se pot deteriora rapid.
Chiar şi lipsa unui progres în creerea unui stat Palestinian poate produce o criză, iar un atac Israelian asupra infrastructurii nucleare Iraniene, contrar dorinţelor lui Obama, l-ar putea determina pe acesta să termine cu strânsa legătură începută de Harry Truman, consolidată de John Kennedy şi solidificată de Bill Clinton.
