"Şoimii bătrâni se adună în jurul echipei lui Giuliani" spune un titlu în Newsweek-ul din 15 Octombrie, mânjindu-l pe candidatul la preşedenţie Rudy Giuliani, care sugerează că sfătuitorii fostului primar, “unii dintre cei mai înflăcăraţi neoconservativi din perioada Bush”, reprezintă doar nişte lupi de-ai lui George W. Bush care şi-au schimbat părul dar năravul ba. Articolul cotează chiar un analist de politică externă acuzându-l pe Giuliani că este mai “bushist decât Bush.”
 George W. Bush (s.) şi Rudy Giuliani (d.) |
|
Ce ciudat. In realitate ar trebui să fie aparent exact opusul despre cei 6 consilieri în chestiune consideraţi în Newsweek – Norman Podhoretz, Martin Kramer, Peter Berkowitz, Nile Gardiner, Robert Kasten, şi eu însumi. In primul rând noi toţi laolaltă am avut multe dezacorduri cu anumite decizii ale administraţiei Bush iar în al doilea rând noi nu am prea avut vreun impact în ele. Cu alte cuvinte, stirea reală ar fi, în legătură cu noile începuturi în politica externă a lui Giuliani, că la ea s-a afiliat un grup fără nici o legătură cu succesele si insuccesele presedintelui în funcţiune.
Consideraţi divergenţele mele cu politica administraţiei Bush. Scrierile şi declaraţiile mele verbale în ultimii 7 ani au criticat executarea misiunii în Irak, războiul anti terrorist, democratizarea şi ( în special) conflictul Arabo-Israelian.
Irak : Politica irakiană este prea ambiţioasă, de multe ori am susţinut, începând din Aprilie 2003. Sub lozinca " Menţineţi poziţia – dar schimbaţi poziţia," am dezvoltat o a treia poziţie, între cea a administraţiei şi cea a criticilor ei, una care cerea eliminarea rapidă a străinilor de la conducerea Irak-ului şi mutarea trupelor coaliţiei din oraşele irakiene spre restul ţării şi spre graniţe. Am ridiculizat masiva ambasadă Americană din Bagdad. Am cerut ca alegerile să fie amânate şi ca autoritatea să fie dată pe mâna unor politicieni irakieni de forţă , cu idei democratice.
Războiul Antiterorist: Am protestat cu vehemenţă împotriva termenului fals şi eufemistic de “război cu teroarea” susţinând necesităţile (1) de identificare corectă a inamicului şi (2) de a dezvolta un set de ţinte clare pentru a învinge. Am lăudat ameliorările care au culminat cu declaraţa lui Bush din August 2006 că Americanii sunt în război cu “fasciştii islamici”, dar apoi am fost dezamăgit de mai recenţii paşi înapoi în identificarea inamicului.
Democratizarea: Când preşedintele a anunţat prima oară ţinta de a lărgi participarea politică în Orientul Mijlociu, am aplaudat, chiar dacă am atenţionat împotriva înlocuirii prea abrupte a tiraniei cu democraţia, cerând ca procesul să aibă loc încet şi cu grije. Notând că executarea planului a dus la mărirea puterii Islamiştilor, am acordat procesului un calificativ nesatisfăcător.
Conflictul Arabo-Israelian: Am obiectat asupra aproape fiecărui aspect în politica administraţiei curente pe această scenă, condamnând discursul “stâlp de hotar” al lui Bush in Iunie 2002 în a recompensa terorismul, respingând îmbrăţişarea sa a unui Stat Palestinian , şi atenţionând după realegerea sa din 2004 asupra "posibilităţii a celei mai severe crize petrecute vreodată în relaţiile dintre S.U.A şi Israel." Am prezis ca plănuita rundă de negocieri de la Annapolis va da greş, precum şi teama mea asupra pagubelor pe care aceasta le va produce.
Cu toate aceste diferenţe de opinie, am votat cu entuziasm de două ori pentru George W. Bush, sunt mândru că am fost nominat de către el în 2003, şi prevăd că istoricii vor evalua preşedenţia sa ca pe un success. Insă prezentându-l pe Rudy Giuliani şi pe consilierii săi drept cloni ai administraţiei Bush este un nonsens. Revistele de ştiri ar putea face efortul de a cerceta faptele înainte de a-şi da drumul.
Şi în final, câteva gânduri despre eticheta de “neoconservativ”, aplicată de Newsweek şi criticii de stânga : după cum spune Irving Kristol, numit uneori naşul Neoconservatorismului, termenul a evoluat de la apariţia sa la începutul anilor 1970 şi azi este caracterizat prin trei criterii :
- In economie, impozite mici, anagajamentul cu riscuri mici în scopul creşterii economice ;
- In problemele sociale, o atitudine favorabilă în exercitarea unei politici puternice, crescânde şi morale a statului ; şi
- In politica externă, o atitudine patriotică, împotriva unui guvern mondial şi care să vină în ajutorul altor state democratice.
Cumva mă potrivesc acestei triade, în acord cu primul şi al treilea criteriu dar nu cu cel de al doilea, unde sunt mai curând libertarian. Această ambiguitate m-a făcut în 2005 să observ că nu voi fi nicodată capabil să decid dacă sunt sau nu un neoconservativ – notând în acelaşi timp că alţii în aparenţă au decis de mult această problemă pentru mine. “Ziariştii folosesc termenul de ‘neoconservativ’ pentru a mă descrie, editorii includ scrierile mele în antologii neoconservative, criticii socotesc vederile mele ca pe o mostră a gândirii neoconservative iar organizatorii de evenimente mă invită să reprezint punctul de vedere neoconservativ.”
Acestea fiind zise, dacă termenul curent înseamnă auportul pentru politica relativă la Orientul Mijlociu a lui George W. Bush, atunci nu sunt un neoconservativ.
