In condiţiile în care linia politicǎ a coaliţiei se apropie de crizǎ, aş putea sǎ re amintesc idee pe care am tot propus-o încǎ din Aprilie 2003 ? Ea oferǎ o cale de ieşire din dezbaterea curentǎ asupra menţinerii poziţiei ( pledatǎ îndelung de cǎtre Preşedintele George W.Bush) ca şi a retragerii trupelor pe baza unui program scurt (dupǎ cum o cer criticii sǎi)
Soluţia mea este o cale de mijloc, “ menţinem poziţia – dar schimbǎm poziţia.” Eu sugerez sǎ retragem forţele din pǎrţile populate din Irak şi sǎ le mutǎm în deşert.
Astfel, trupele rǎmân în Irak pe un timp nedefinit, departe însǎ de macelǎria urbanǎ. Aceasta permite trupelor de sub conducerea americanǎ sǎ ducǎ la îndeplinire sarcinile esenţiale (paza frontierelor, distribuirea neîntreruptǎ a petrolului şi a gazelor, asigurarea cǎ nici un monstru de tip Saddam nu preia puterea) şi în acelaşi timp încetarea sarcinilor ne esenţiale (menţinerea ordinii pe strǎzi, paza propriilor barǎci militare).
Dincolo de aceste puncte specifice, o astfel de relocare a trupelor implicǎ o profundǎ şi îmbunǎtǎţitǎ schimbare a poziţiei. Dupǎ cum urmeazǎ :
-
Lǎsând irakienii sǎ conducǎ Irakul: A le dori irakienilor numai bine dar a se recunoşte cǎ ei sunt responsabili pentru propria lor ţarǎ. Sau, dupǎ cum se spune într-un titlu din Times din Londra , "Bush cǎtre irakieni: preluaţi rǎspunderea." Coaliţia poate sǎ ajute dar irakienii sunt adulţi, nu minori şi trebuie sǎ-şi assume responsabilitatea ţǎrii lor, de la securitatea internǎ pânǎ la scrierea propriei constituţii, cu toatǎ urgenţa necesarǎ.
-
Privirea violenţelor din Irak, ca pe o problemǎ irakianǎ : Ceeace reprezintǎ acum o violenţǎ constantǎ pe cale sǎ devina un rǎzboi civil este o tragedie umanǎ dar una strategicǎ, o problemǎ irakianǎ şi nu a coaliţiei. Coaliţia trebuie sǎ înţeleagǎ cǎ nu are o responsabilitate mai mare pentru menţinerea pǎcii între irakieni decât între liberieni sau somlaezi.
-
Desfiinţarea mamutului de Ambasadǎ a SUA în Baghdad: Creaţia americanǎ a “Zonei Verzi” în Baghdad este deja prea vizibilǎ, dar lucrǎrile ce se desfǎşoarǎ azi pentru a constri cea mai mare ambasadǎ din isoria omenirii, o fortǎreaţǎ pentru 4000 de salariaţi în inima Baghdadului , va crea o situaţie semnificativ mai proastǎ. Simbolismul centralitǎţii ei îi va deranja pe irakieni pentru anii şi decadele care vin , în acelaşi timp oferind o ţintǎ vulnerabilǎ pentru inamici înarmaţi cu rachete. Prevǎzut a se deschide în Iunie 2007, acest complex gargantuesc ar trebui dat înapoi irakienilor, cei peste 1 trilion de dolari cheltuiţi - socotiţi ca eroare de rǎzboi şi o nouǎ clǎdire de mǎrimea normalǎ a unei ambasade sǎ fie construitǎ în locul ei.
-
încetarea cocoloşelii: Inepta, corupta, şi islamista conducere de la Baghdad discrediteazǎ integritatea administraţiei Bush ; totodatǎ, îmbrǎţişarea Washingtonului o face sǎ arate ca servilǎ. Alte instituţii irakiene – cea care mǎ agaseazǎ de preferinţǎ este Orchestra Simfonicǎ Naţionalǎ din Baghdad – suferǎ de asemnea de oblǎduirea politicienilor americani. Sensibiltǎţile musulmane asupra conducerii de cǎtre non musulmani face din aceste iritaţii, nişte insulte.
-
Reducerea ambiţiilor coaliţiei cu privire la Irak: De la început, "Operaţiunea Eliberarea Irakului" a fost prea ambiţioasǎ şi prea diferitǎ de interesele americane ("Operaţiunea Securitatea Coaliţiei" ar fi fost o mai buna intitulare). Renunţaţi la scopul de neatins a unui Irak democratic, liber şi prosper , o sursǎ de inspiraţie în regiune ; în loc acceptaţi un Irak stabil şi decent, o ţarǎ unde condiţiile sunt comparabile cu cele din Egipt sau Tunisia.
Situaţia din Irak a devenit o sursǎ de adânc antagonism în ţǎrile coaliţiei, în special în Statele Unite şi în Marea Britanie, dar ea poate fi şlefuitǎ notând cǎ importanţa ei este în realitate destul de minorǎ, iar apoi ajustând mijloacelele şi scopurile pe aceastǎ bazǎ. Dragǎ cititorule ne-irakian, ai întradevǎr sentimente puternice asupra viitorului în Irak ? Am o destul de puternicǎ bǎnuialǎ, ca nu.
Irakienii vor sa-şi posede ţara ; iar popoarele din ţǎrile care contribuie cu trupele ce se aflǎ în Irak sunt sǎtule de efortul fǎrǎ speranţǎ de a-l transforma în ceva mai bun decât este. Ambele aspiraţii pot fi satisfǎcute prin repoziţionarea trupelor coaliţiei în deşert, unde ele pot sǎ se concentreze asupra sarcinilor esenţiale de a menţine integritatea teritorialǎ a Irakului, asigurând curgerea nestingheritǎ a petrolului şi prevenirea de dezastre umanitare.
Aceastǎ idee a fost dezvoltatǎ încǎ din timpul celui de-al doilea rǎzboi mondial, pe când Statele Unite dacǎ îşi protejau interesele invadând o ţarǎ, aveau dupǎ aceea obligaţia moralǎ de a o reabilta . Aceastǎ presupunere de genul "şoarecele ce a crescut mare" sau "Regula magaziei cu ulcele de lut " este greşitǎ şi trebuie re-evaluatǎ. Da, existǎ vremuri şi locuri unde reabiltarea este adecvatǎ, dar aceast lucru trebuie decis de la caz la caz, pǎstrând strict în minte şansa de reuşitǎ şi interesele americane. Irakul – o ţarǎ cronic violentǎ – nu reuşeşte la nici una dintre aceste probe.
