Este oare necesar ca surse exterioare sǎ încerce a influenţa metodele de angajare ca şi condiţiile de funcţionare ale corpului didactic din universitǎţi ?
Întrebarea se ridicǎ deoarece odatǎ cu radicalizarea universitǎţilor americane, voci moderate s-au fǎcut auzite în legǎturǎ cu problemele de personal academic. De exemplu, de notat numai câteva controverse apǎrute în studiul Orientului Mijlociu în 2006 :
-
Joseph Massad de la Columbia: Promovarea sa în postul de conferenţiar a cauzat o opoziţie publicǎ; apropiata decizie asupra postului sǎu va dezlǎnţui probabil chiar mai multǎ împotrivire.
-
Juan Cole de la Yale: Istoricul de la Universitatea Michigan era aproape gata sa preia postul la New Haven pânǎ în momentul când jurnaliştii John Fund, Joel Mowbray, şi alţii au atras atenţia asupra scrierilor D-lui Cole , determinând pe unii profesori cheie de la Yale sǎ respingǎ numirea sa.
-
Kevin Barrett de la Universitatea Wisconsin-Madison: Când a devenit cunoscutǎ convingerea sa cǎ Administraţia Bush e responsabilǎ de dezlǎnţuirea atacurilor de la 11 Septembrie , lecţiile sale despre "Islam: Religie şi Culturǎ" au dat naştere la nişte dezbateri de-a lungul întregului stat.
-
Nadia Abu El-Haj de la Barnard: În timp ce antropologista este în aşteptarea unei decizii cu privitre la angajarea sa , cartea ei scrisǎ în 2001 , Facts on the Ground a fost criticatǎ de cǎtre foştii absolvenţi şi de arheologi (William Dever de la Universitatea din Arizona numeşte lucrǎrile ei " greşite , rǎu intenţionate şi primejdioase "; James Davila de la Universitatea St.Andrew categoriseşte munca ei , drept "stupidǎ").
-
Wadie Said de la Wayne State: Conduşi de cǎtre StandWithUs.com, criticii susţin ca numirea lui la şcoala de drept " va dilua standardele academice , va fi constitui un detriment în clasǎ şi va exacerba problemele din spaţiul universitar.” Alţii, neaparţinând categoriei academice , cum ar fi Wayne State Middle East Law Students Association, sprijinǎ numirea d-lui. Said.
Pe deasupra, relocarea lui Joel Beinin la Universitatea Americanǎ din Cairo, din poziţia sa la catedra de istorie de la Stanford (o mişcare neobişnuitǎ în cariera cuiva) ar putea fi datoratǎ unei intense critci a lucrǎrilor sale.
Toate acestea ridicǎ douǎ probleme. Primo, au cei din afarǎ un rol legitim în a influenţa deciziile asupra personalului academic ? Roger Bowen Secretarul General al Asociaţiei Profesorilor Universitari Americani , declarǎ : absolut cǎ nu : " Celor din afara domeniului academic ca şi grupurilor exterioare de influenţǎ nu trebuie sǎ li se permitǎ sǎ pǎtrundǎ în procesul de angajare sau poziţionare a personalului din acest domeniu.”
Îndrǎznesc sǎ nu fiu de accord. Instituţiile de educaţie pot sǎ numeascǎ pe cine vor dar ele nu pot sǎ se aştepte la imunitate din partea criticii publice. Tocmai fiindcǎ domeniul academic oferǎ o securitate unicǎ a posturilor , evaluarea publicǎ a celor ce urmeazǎ sǎ le ocupe are un potenţial rol vital. Cu cât mai mare scrutinul dinaintea angajǎrii, cu atât mai bine. Organizaţii cum ar fi Campus Watch se ocupa exact cu acele aspecte pe care în mod tipic , comitetele de selectare le omit.
Cât despre corpul didactic, o criticǎ robustǎ din partea publicului, poate sǎ-l menţinǎ pe linie prin dezvǎluiri publice şi diminuarea credibilitǎţii lor. Juan Cole caracterizeazǎ profesorii cu vechime ca pe “un fel de jucǎtori de baseball”, la care jucǎtorii din celalatǎ echipǎ se uitǎ “ din când în când în vederea unei posibile viitoare recrutǎri”.
Ca rǎspuns , Martin Kramer, de la Centrul Shalem, noteazǎ cǎ “ Nu punem jucǎtorii de baseball pe nici un piedestal, iar o secţie întreagǎ din ziare criticǎ preformanţa lor fǎrǎ încetare. Universitarii vor sǎ se bucure de douǎ ori : securitatea serviciului pentru o viaţǎ întreagǎ, faimǎ ca cea a sportivilor, o mulţime de zile de vacanţǎ şi în plus, sǎ nu dea socotealǎ nimǎnui.”
Cu insistenţa lor de a infrâna orice disidenţǎ, în mod ironic, profesorii de studii asupra Orientului Mijlociu, imitǎ pe dictatorii din Orientul Mijlociu, care cer ca regimurile lor sǎ nu fie supuse judecǎtii. Dar în timp ce dictatorii pot sǎ-şi piarda serviciul, profesorii efectiv nu pot, fǎcând astfel ca erorile lor sǎ nu aibǎ nici un fel de consecinţǎ.
În al doilea rand, cât de efective sunt de faot , eforturile exterioare în influenţarea procesului ? Frank H. Wu, decanul secţiei de drept de la Wayne State, prezice cǎ presiunile exercitate de profesori împotriva numirii lui Wadie Said ar putea sǎ aibǎ un efect contrar. Unii membrii ai corpului didactic, spune el, “ar putea fi atât de agasaţi de e-mail-urile primate , încât ei ar putea fi dispuşi sǎ ia o poziţie pe care altminteri n-ar fi luat-o.”
În afarǎ de lipsa de maturitate fǎţişǎ a acelor profesori care fac un asemenea pas, aceastǎ afirmaţie pierde exact punctul de vedere principal. Turnul de fildeş existǎ datoritǎ suferinţelor celor care îl suportǎ. Exact dupǎ cum Judecǎtorii de la Curtea Supremǎ citesc rezultatele unei alegeri, tot aşa profesorii nu pot, în ultimǎ instanţǎ sǎ ignore pe pǎrinţii, foştii absolvenţi, deputaţii şi birocraţii guvernamentali care le plǎtesc salariile. Iar pe mǎsurǎ ce acei deţinǎtori de acţiuni devin din ce în ce mai la curent cu lacunele profesorilor, ei vor începe sǎ cearǎ îmbunǎtǎţiri.
(Deosebirea dintre universitǎţile private şi cele publice nu prea conteazǎ aici fiindcǎ cele douǎ se suprapun intr-o mǎsurǎ considerabilǎ. Dacǎ Universitatea din Michigan scoate abea 8% din bugetul sǎu anual din surse de stat , universitǎţile private se bazeazǎ adânc pe fonduri guvernamentale pentru studenţi, proiecte, cercetare, cheltuieli de întreţinere, şi chiar ligile studenţeşti.)
Drumul înainte e limpede : cei din exterior care sunt interesaţi, trebuie sǎ urmǎreascǎ activitǎţile universitare, incluzând deciziile de personal, în aşa fel încât sǎ înceapǎ procesul de redobândire a universitǎţii, aceastǎ mǎreaţǎ şi nobilǎ instituţie care a luat-o , temporar, razna.
