Fine de Regim în Siria?

Revolta din Siria oferă mari posibilităţi, umanitare şi geo-politice. Statele vestice ar trebui să profite de moment în chip rapid şi robust pentru a se descotorsi de dictatorul Bashar al-Assad şi complicii săi. Multe beneficii vor urma când aceştia vor fi ajuns în locul care li se cuvine – lada de gunoi a istoriei.

Sirieni dând jos portretele celor 2 al-Assad, Bashar (stânga) si al tatălui său Hafez.

Pe plan extern: Malignul dar tactic strălucitul Hafez al-Assad a innegurat timp de decade Orientul Mijlociu cu o disproporţionată influenţă. Fiul său, inefectivul Bashar, a continuat acelaşi tipar din 2000 încoace, trimiţând terorişti în Irak, asasinând pe primul ministru Libanez Rafiq al-Hariri, doborându-l de la putere pe fiul acestuia Saad, ajutând grupurile teroriste Hezbollah şi Hamas, şi dezvoltând armele chimice şi nucleare. Indepărtarea lui va însemna o binefacere universală.

Insă rolul internaţional principal al lui Bashar este de a servi drept prim aliat al Teheranului. Cu toate că Vesticii privesc alianţa Siriano-Iraniană drept o căsătorie defectuasă şi de conveneienţă, ea durează de 30 de ani, trecând peste schimbări de personal şi circumstanţe, datorită a ceeace Jubin Goodarzi în 2006 numea "marile şi de lungă durată probleme strategice derivate din priorităţile de securitate naţională" ale celor două părţi.

Intifada Siriană a slăbit deja "blocul de rezistenţă" condus de Iran, prin exacerbarea distanţării politice a Tehranului de Assad şi instigatoarele diviziuni din cadrul conducerii Iraniene. Protestatarii Sirieni au ars steagul Iranian; dacă Islamiştii (Sunni) preiau puterea în Damasc, ei vor termina conexiunea cu Iranul, diminuând serios grandioasele ambiţii ale mullah-ilor.

Curzi protestând pentru cetăţenie în Qamishli, Siria, în Aprilie, 2011.

Sfârşitul regimului Assad indică şi alte consecinţe importante. Bashar şi partidul Islamist AK la putere în Turcia au realizat relaţii atât de apropiate încât unii analişti văd detronarea regimului Assad ca ducând la colapsul întregii politici asupra Orientului Mijlociu a Ankarei. De asemenea răzmeriţele din cadrul comunităţii Curzilor din Siria ar putea duce la o crescută autonmie a acestora, care la rândul ei ar încuraja co-etnicii din Anatolia să ceară un stat independent, perspectivă care îngrijorează Ankara în aşa măsură încât ea a trimis o mulţime de soli la nivel înalt la Damasc şi a cerut de urgenţă un acord contra-răzmeriţelor de asemenea natură.

Răscoalele din Siria, oferă un oftat de uşurare pentru Liban care a fost sub presiune Siriană încă din 1967. Similar, un Damasc ocupat în altă parte, permite strategilor Israelieni, cel puţin deocamdată, să-şi focalizeze atenţia asupra altor multiple probleme externe.

Domestic: Plin de sine într-un interviu discutând problemele din Tunisia şi Egipt, doar cu câteva săptămâni înaite ca propria sa ţară să explodeze, pe 15 Martie, Bashar al-Assad a explicat mizeria căreia trebuie să-i facă faţă proprii lui supuşi: " Totdeauna într-o răscoală, este evident când spui că eşti mânios, că aceasta provine din disperare".

Cuvântul "disperare" reprezintă corect situaţia din mijlocul poporului sirian; încă din 1970 dinastia Assad a dominat Siria cu un pumn Stalinist, numai uşor mai puţin opresiv decât cel al lui Saddam Hussein în Irak. Sărăcia, exproprierile, corupţia, stagnarea, opresiunea, frica, izolarea, Islamismul, tortura, şi masacrele, sunt punctele cheie ale conducerii lui Assad.

Poză din Vogue - ediţia sa din Martie 2011, care o flateaza pe soţia lui Bashar al-Assad.

Cu toate acestea, mulţumită lăcomiei şi naivităţii Vestice, cei din exterior realizează foarte rar întreaga dimensiune a realităţii. Pe deoparte, regimul Sirian suportă financiar Centrul pentru Studii Siriene la Universitatea St.Andrews. Pe de altă parte există un neoficial Lobby Sirian. Astfel, Secretarul de Stat SUA, Hillary Clinton se referă la Bashar al-Assad drept "un reformator" iar revista Vogue publică o flatantă poză a soţiei tiranului "Asma al-Assad: Un trandafir în Deşert" (numind-o "glamuroasă, tânără, şi foarte şic—cea mai proaspătă şi mai magnetică dintre primele doamne").

Trebuie notată o primejdie potenţială rezultată din schimbarea de regim. Nu vă aşteptaţi la o lovitură de stat relativ gentilă ca în Tunisia şi Egipt ci la o revoluţie completă îndreptată nu împotriva clanului Assad dar şi a comunităţii Alawi, din care se trage. Alawis, o sectă secretă post Islamică care reprezintă o optime din populaţia Siriană, a dominat guvernul încă din 1966, ducând la o ostilitate adâncă în rândurile majorităţii Sunni. Aceştia execută intifada iar Alawi execută treaba murdară de represiune şi ucidere a lor. Această tensiune alimentează o baie de sânge şi chiar un război civil, posibilităţi pe care puterile externe trebuie să le recunoască şi să fie pregătite.

Pe când impasul persistă în Siria, cu protestatari umplând străzile şi regimul ucigându-i, politica Vestică poate aduce o diferenţă decisivă. Steven Coll de la New Yorker are dreptate că " Vremea pentru sperate negocieri cu Assad, a trecut." A venit vremea să se dea la o parte frică de instabilitate, deoarece după cum observă corect analistul Lee Smith, " nu se poate ajunge la mai rău decât cu regimul Assad." Este timpul ca Bashar să fie răsturnat de la putere, de a-i proteja pe inocenţii Alawi şi de a ne ocupa de "diavolul pe care nu-l cunoaştem."