Odată cu publicarea complet neaşteptată pe 3 Decembrie a raportului numit “National Intelligence Estimate” (NIE), "Iran: Nuclear Intentions and Capabilities," a ieşit la suprafaţă un consens cum că războiul cu Iranul "pare acum să fi dispărut din program." Intr-adevăr preşedintele Iranian, Mahmoud Ahmadinejad, pretinde că raportul a dat o “lovitură fatală” inamicilor ţării, iar un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe îl numeşte : “ o victorie măreaţă”.
Nu sunt de acord cu acest consens, fiind de părere că acţiunea militară împotriva Iranului este acum mai probabilă decât înaintea publicării raportului NIE.
Punctul de vedere principal al NIE, găsit chiar în prima frază, susţine în mod clar: “Judecăm cu o mare siguranţă că în toamna lui 2003, Teheranul a intrerupt programul de înarmare nucleară.” Alţi analişti – John Bolton, Patrick Clawson, Valerie Lincy and Gary Milhollin, Caroline Glick, Claudia Rossett, Michael Rubin, şi Gerald Steinberg – au disecat cu pricepere şi au respins această neglijentă, politizată, strigătoare la cer parodie a unei bucăţi propagandistice, astfel încât nu este nevoie să mă mai bag şi eu. Mai mult chiar, importanţi membrii ai Congresului “nu sunt convinşi” de concluziile NIE. Lideri din Franţa şi Germania l-au snobat , după cum a făcut şi North Atlantic Treaty Organization, ba chiar şi International Atomic Energy Agency si-a exprimat dubiile.British intelligence este de părere că partenerii lor Americani au fost legaţi la ochi iar cei de la Israeli intelligence au fost şocaţi şi dezamăgiţi.
Aşadar, să sărim peste asta şi să ne întrebăm care sunt implicaţiile de lungă durată ale raportului din 2007 ?
In folosul discuţiei, să presupunem că Raportul NIE din Mai 2005 , unde 16 agenţii de Informaţii Americane au socotit “cu un mare factor de siguranţă, că Iranul este în prezent hotărât să dezvolte arme nucleare”, a fost corect. Să presupunem de asemenea, că există 3 răspunsuri Americane posibile la construirea aresenalului nuclear Iranian :
- Convingerea Iranienilor să oprească de bună voie programul de înarmare.
- Făcând acest lucru pentru ei printr-o intervenţie militară (care nu trebuie să fie neapărat o lovitură firectă asupra infrastructurii nucleare ci poate fi pe căi indirecte, cum ar fi un embargo asupra produselor petrochimice rafinate prin împiedicarea importării lor în ţară)
- Permiţându-i să culmineze prin obţinerea de către Iran a bombei nucleare.
Cât despre Opţinuea nr.3, Preşedintele Bush recent a spus că “oricine este interesat în prevenirea celui de-al III-lea Război Mondial,… trebuie să fie interesat în împiedicarea [Iranienilor] de a obţine cunoştinţele necesare pentru a fabrica o arma nucleară.” Deocamdată, inefectivul raport NIE nu l-a făcut să se răzgândească. El apare să împărtăşească vederile lui John McCain că "Nu există decât un lucru mai rău decât exercitarea opţiunii militare de către Statele Unite.Acesta este un Iran înarmat nuclear.”
Deaceea, problema reală este nu dacă Iranul va fi oprit ci, cum va fi oprit.
Raportul NIE din 2007 a pus punct în mod efectiv Opţiunii Nr.1, convingerea Iranienilor însăşi să stopeze programul nuclear, deoarece acest drum necesită un larg acord extern. Alianţa ţărilor cheie unite în aprobarea Security Council Resolution 1737 din Decembrie 2006, a cauzat conducerii Iraniane să răspundă cu grijă şi teamă; dar liniştitoarea concluzie NIE împiedică o astfel de cooperare şi exercitare a presiunii pe o scară largă.
Când Washingtonul exercită azi o presiune asupra statelor vestice, Rusiei, Chinei şi IAEA, aceştia pot scoate raportul din sertar, să-l fluture în faţa Americanilor şi să refuze cooperarea. Mai rău, NIE a trimis un semnal către minţile apocalyptice ale conducerii din Tehran cum că primejdia sancţiunilor externe a luat sfâşit şi ca ei pot să continue nestânjeniţi construirea bombei.
Rămâne Opţiunea Nr.2, un fel de intervenţie directă. Da, însă acesta nu prea pare posibil acum când raportul NIE a căzut ca o bombă şi dezbaterile şi-au schimbat direcţia. Dar oare aceest raport de 1000 de cuvinte amplu criticat, poate continua să domine procesul de înţelegere a problemei de către America? Il va face el pe George W. Bush să se răzgândească ? Se poate extinde influenţa acestui raport pentru un an de acum încolo ? Se va extinde ea încă mai departe, până la administraţia următorului preşedinte ?
Foarte neverosimil, deoarece aceste proiecte presupun un echilibru – că acest singur raport poate sa anuleze toate celelate interpretări, că acţiuni noi în Iran nu vor avea loc, că discuţia asupra intenţiilor nucleare Iraniene sistate la inceputul lui Decembrie 2007, nu va reînvia vreodată. Dezbaterile vor continua în mod sigur să evolueze şi influenţa acestui raport NIE se va estompa devenind încă unul dintre estimările, tehnice şi ne-tehnice, oficiale şi ne-oficiale, Americane şi ne-Americane.
Pe scurt, cu Opţiunea Nr.1 subminată şi Opţiunea Nr.3 inacceptabilă, Opţiunea Nr. 2 – războiul dus fie de USA fie de forţele Israeliene – devine mai probabilă. Astfel au reuşit să-şi creeze propriul lor coşmar, acei cu vederea îngustă, cu gândirea redusă, birocraţi in mod flagrant partizani, aflaţi în servciile de informaţii, prin încercarea lor de a ascunde realităţi ne-placute.
