In mod cu totul suprinzător, ceva folositor a rezultat din combinaţia dintre neinspiratul meeting de la Annapolis şi slăbitul prim ministru Israelian, Ehud ( “Pacea asigurată prin concesii”) Olmert. Rupând-o cu predecersorii săi, Olmert a cerut în mod răspicat ca partenerii săi Palestinieni în negocieri, să accepte existenţa permanentă a Israelului ca stat evreiesc, cerând astfel un răspuns corespunzător.
In cazul în care palestinienii nu recunosc Israelul ca pe un “stat evreiesc”, a anunţat Olmert pe 11 Noiembrie, convorbirile relative la Annapolis nu vor avea loc. “Nu intenţionez vreun compromis în privinţa chestiunii statului evreiesc. Aceasta va fi o condiţie pentru recunoaşterea noastră a unui stat Palestinian.”
El a confirmat a doua zi aceste puncte de vedere, descriind “recunoaşterea Israelului drept stat pentru poporul evreu” drept “punct de lansare a tuturor negocierilor”. Nu vom avea convorbiri cu nimeni din lume asupra faptului că Israelul este statul poporului evreu.” Conducerea Palestiniană, a subliniat el, trebuie “să dorească pacea cu Israelul, ca stat evreiesc”.
Evidenţierea acest subiect are meritul de a îndrepta în cele din urmă atenţia asupra problemei centrale în conflictul Arabo-Israelian – Sionismul, mişcarea naţională evreiască, un subiect care este de obicei ignorat, în tumultul negocierilor. Incă din momentele iniţiale după naşterea statului, acestea s-au focalizat în chestiuni intricate mai puţin importante cum ar fi graniţele, amplasarea trupelor, armamentul, şi controlul armamentului, locurile sfinte, resursele naturale, drepturile rezidenţilor, reprezentarea diplomatică şi relaţiile externe.
Conducerea Palestiniană a răspuns cu repeziciune şi fără echivoc cererilor lui Olmert :
- The Higher Arab Monitoring Committee în Nazareth, a cerut în unanimitate, Autorităţii Palestiniene să nu recunoască Israelul ca pe un Stat Evreiesc.
- Salam Fayad, “primul ministru” al Autorităţii Palestiniene: "Israelul se poate defini pe sine însuşi după cum îi place dar Palestinienii nu-l vor recunoaşte ca Stat Evreiesc ."
- Yasser Abed Rabbo, secretar general al comitetului executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei : "Această chestiune nu se află pe masa de tratative; ea este propusă numai pentru consumul intern [Israelian].”
- Ahmad Qurei, şeful negociator Palestinian : " Această [cerere] este absolut respinsă."
- Saeb Erekat, şeful Departamentului de negocieri al OEP: "Palestinienii nu vor recunoaşte niciodată identitatea evreiască a Israelului. … Nu există nici o ţară în lume unde identităţile religioase şi cele naţionale sunt amestecate.”
 Saeb Erekat (stânga), şeful Departamentului de negocieri al OEP, cu Secretarul de Stat American Condoleezza Rice. |
|
Mai mult decât atât, legătura religios-naţională se extinde dincolo de ţările musulmane. Legea Argentineană, arată Jeff Jacoby de la Boston Globe, " obligă suportul guvernului pentru credinţa Romano Catolică. Regina Elisabeta II-a este guvernatorul suprem al Bisericii Angliei. In regatul Himalayan Bhutan, constituţia proclamă Budismul ca pe ’moştenirea spirituală a naţiunii’…’ Religia principală în Grecia’, declarată în Secţiunea a doua a Constituţiei Greceşti, ‘este cea a Biseericii Ortodoxe de Est a lui Cristos’"
Aşadar, dece batjocoritorul principiu de a refuza Israelul drept Stat Evreiesc ? Poate pentru că OEP încă mai intenţionează să elimine Israelul ca Stat Evreiesc.
Notaţi expresia mea “să elimine” şi nu “să distrugă”. Da, până acum anti-Sionismul a luat în general o formă militară, de la Gamal Abdel Nasser şi a sa "aruncare a Evreilor în mare” până la Mahmoud Ahmadinejad şi a sa "Israelul trebuie şters de pe hartă.” Insă puterea Forţelor de Apărare Israeliene a incitat spre o angajare mai subtilă, de a acepta un stat Israelian dar desfiinţându-i caracterul Evreiesc. Anti-Sioniştii consideră câteva cărări pentru a obţine aceasta :
Demografia: Palestinienii pot întrece numeric populaţia Evreiască a Israelului, un scop pe care l-au semnalat prin cererea lor asupra “dreptului de întoarcere" si prin aşa zisul război al embrionului.
Politica: cetăţenii Arabi din Israel refuză din ce în ce mai mult natura Evreiască a ţării şi cer ca statul să devină bi-naţional.
Terorismul: Cele 100 de atacuri Palestiniene pe săptămână, în perioada Septembrie 2000-Septembrie 2005 au urmărit să producă un declin economic, în emigraţie şi în politica concesiilor.
Izolare: Toate acele rezoluţii ale ONU, condamnările editoriale şi agresiunile din campusurile universitare sunt direcţionate în a toci spiritul Sionist.
Recunoaşterea arabă a naturii Evreieşti a Israelului trebuie să aibă o înaltă prioritate diplomatică. Până când Palestinienii nu acceptă în mod formal Sionismul, şi apoi continuă prin încetarea tuturor varietăţilor strategice de a elimina Israelul, negocierile trebuie să fie oprite şi nu re-începute. Până atunci nu este nimic de discutat.
