[Mosul şi] Următorul război în Irak

In jur de 100,000 trupe turceşti, sprijinite de tancuri sunt gata să intre în Irak în scopuri anti teroriste. Dar, odată intrate, ele ar putea rămâne permanent, ocupând regiunea Mosul şi ducând la consecinţe regionale periculoase.

Pentru a înţelege acest pericol, este nevoie de o readucere aminte a ambiţiilor iredentiste turceşti, datând încă din anul 1920. Imperiul Otoman a ieşit învins din Primul Război Mondial, soartă cea fost pecetluită în 1920 prin Tratatul de la Sèvres, impus de către Aliaţii victorioşi. Tratatul a plasat o parte din teritoriul Otoman sub control internaţional şi majoritatea restului sub control separat Armenesc, Francez, Grec, Italian şi Kurd, alocând controlul Turcesc să continue numai în partea de nord-vest a micului stat Anatolian.

Datorită victoriilor militare ale lui Kemal Atatürk din1919-22 şi a re-afirmării puterii turceşti, articolele din tratatul de la Sèvres, nu s-au aplicat totuşi niciodată. Din contra, Tratatul de la Lausanne, semnat în 1923 a decis graniţele prezente ale Turciei cu singura excepţie a celei cu Irakul, ocupat atunci de către Englezi. Pentru Irak, Tratatul de la Lausanne stipula o graniţă temporară unde (Linia “Bruxelles”) avea să fie înlocuită în decursul a 9 luni de către “ un acord prietenesc ce avea sa fie semnat între Turcia şi Marea Britanie.” Dacă nu s-ar fi ajuns la acest acord, Liga Naţiunilor ar fi urmat să hotărască graniţa.

Intr-adevăr, Ankara şi Londra nu au ajuns la un “acord prietenesc” şi Liga Naţiunilor a sfârşit prin a acorda Irakului regiunea Mosul cu 600.000 de locuitori. Guvernul Atatürk a semnat contre coeur Tratatul în 1926, bazat pe “Linia Bruxelles”.

Pentru aproape 6 decade, soarta Mosul-ului părea decisă. Insă ea a revenit la suprafaţă în timpul războiului dintre Iran şi Irak în anii 1980-88, când Saddam Hussein a pierdut controlul total asupra Irakului de Nord. De 4 ori după 1983, el a permis trupelor turceşti să urmărească inamicul comun, (Partiya Karkerana Kurdistan -PKK), pe teritoriul irakian. Aceste incursiuni au slujit drept inspiraţie anumitor elemente în Turcia de a re-aduce în scenă vechile pretenţii asupra Mosulului.

Războiul din Kuweit din 1991 a dus la o nouă prăbuşire a autorităţii irakiene la nord de paralela 36, provocând forţele turceşti să se angajeze în 29 de urmăriri peste frontiera cu Irakul şi alimentând mai departe ambiţiile Ankarei asupra Mosulului. Aceste aspiraţii au culminat în 1995 când aproximativ 35.000 de soldaţi turci au trecut graniţa în Irak în cadrul “Operaţiunii Oţelul”, făcând-ul pe Preşedintele Turc, Süleyman Demirel să re-deschidă în mod explicit dosarul din 1926 : “ Graniţa este frauduloasă” spunea el. “Provincia Mosul a fost parte din teritoriul Imperiului Otoman. Dacă acest teritoriu ar fi fost parte din Turcia, nici una dintre problemele cu care ne confruntăm azi n-ar fi existat”. Demirel a acuzat chiar puterile vestice de re-actualizarea de mult defunctului Tratat de la Sèvres.

Comentariile lui Demirel au declanşat imediat reacţii puternice şi negative iar el a dat înpoi spunând: “Turcia nu plănuieşte să folosească forţa nici pentru a rezolva problemele [de frontieră ], nici pentru a câştiga teritorii.” Dar, după cum am scris la vremea aceea, “nimic nu s-a rezolvat şi problema Mosul-ului poate să se re-aprindă, ducând la criză, în special dacă autoritatea guvernului irakian continuă sa slăbească.”

Ceeace ne aduce la situaţia curentă. S-au schimbat multe din 1995 încoace, Saddam Hussein a fost răsturnat, liderul PKK se află într-o închisoare turcescă, iar islamiştii la putere în Ankara şi Nordul Irakului reprezintă un fals paradis de linişte. Dar PKK-ul agită din nou relaţiile Turco-Irakiene, forţele turceşti trecând în mod obişnuit graniţa cu Irakul şi chestiunea Mosul-ului este din nou la ordinea zilei.

	Bashar al-Assad (dreapta) sprijină ameninţările lui Recep Tayyip Erdoğan's împotriva Irakului de Nord

In Martie 2003, guvernul islamist de curând format de la Ankara a decis să ajute efortul condus de către SUA în a-l deposeda de putere pe Saddam Hussein, o decizie care a desfiinţat influenţa turcă în Nordul Irakului. Cu toată prezenţa câtorva batalioane turcesti staţionate aproape permanent în Irak, un re-învigorat PKK a început atacuri peste graniţa turcă în 2004, ucigând până la urma câteva mii de oameni. In Iulie 2006, Primul Ministru turc,Recep Tayyip Erdoğan a anunţat că guvernul “îşi pierde răbdarea” şi forţele turceşti au atacat în mod repetat anumite ţinte PKK.

Problema a atins dimensiuni noi de tensiune în săptămânile mai recente în ciuda unui acord Ankara-Bagdad care cere trupelor irakiene să atace PKK-ul şi a unor stiri neconfirmate despre operaţiuni secrete ale Forţelor Speciale Americane împoriva PKK-ului. Cu sprijinul preşedintelui Sirian Bashar al-Assad, Erdoğan a respins temerile Americane referitoare la o invazie turcă, parlamentul turcesc a votat 507-19 să autorizeze atacuri aeriene şi invazia terestră a Irakului iar Seful de Stat Major Yaşar Büyükanıt a făcut câteva ameninţări războinice.

Turcii au motive antiteroriste foarte serioase de a lovi PKK-ul din Irak dar iredentismul din umbră al Ankarei sugerează încă din anii 1990, că găzduieşte aspiraţii de a recâştiga ceva proprietăţi otomane. Cu alte cuvinte, încă o frontieră nerezolvată din Orientul Mijlociu ameninţă de a deveni instabilă.