Victoria Hamasului asupra Fatah-ului în Gaza, la 14 Iunie, are o mare importanţă pentru palestinieni, pentru mişcarea islamistă şi pentru Statele Unite. Are o mai mică importanţă pentru Israel.
Tensiunea dintre Fatah şi Hamas sunt pe cale să dureze şi cu ele, ruptura dintre West Bank şi Gaza. Apariţia a două entităţi rivale, “Hamastan” şi : “Fatahstan” reprezintă punctual culminant al unui conflict înnabuşit de multă vreme ; observând tendinţele de fisurare ale celor două regiuni în 2001, Jonathan Schanzer făcea pronosticul că “n-ar fi deosebit de surprinzător” dacă Autoritatea Palestiniană (PA) s-ar diviza din punct de vedere geografic. Evenimentele ce au urmat , le-au divizat, într-adevăr :
- Anarhia care a început la începutul lui 2004 a scos pe firmament lideri de clanuri palestiniene şi comandanţi criminali.
- Moartea lui Yasir Arafat în Noiembrie 2004 a eliminat transcedentala şi diavoleasca figură ,singurul capabil să menţină o legătură între cele două regiuni.
- Retragerea Israelului din Gaza la mijlocul lui 2005 a răpit Gazei singurul element stabilizator.
- Victoria Hamasului în alegerile din PA în Ianuarie 2006 i-a asigurat o bază puternică de unde să provoace Fatahul.
Presupunând ca Fatah rămâne la putere în West Bank (unde se ocupă cu arestarea a 1,500 funcţionari Hamas ), cele două tabere rivale au înlocuit unica Autoritate Palestiniană.
Dată fiind creşterea rapidă a naţionalismului Palestinian şi originile sale recente ( datează specific din 1920), această bifurcare are, posibil, o importantă semnificaţie. După cum notam, datorită superficialităţii palestinienilor, “totul ar putea să se sfârşească la fel de repede cum a inceput ”. Afilieri alternative includ pan-Islam-ul, naţionalismul pan-arab, Egiptul, Iordania sau propriile lor triburi şi clanuri.
Pe scena internaţională, Fatah şi Hamas angajându-se în crime de război unii împotriva celorlalţi, conturează un mit suprem al politicii moderne – victimizarea palestinienilor.
In continuare, pe măsură ce două “Palestine” se ceartă, de pildă, pentru fotoliul de la Naţiunile Unite, acordat în 1974 Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, ele distrug cel de-al doilea mit – al statului Palestinian. ”Palestinienii se apropie de momentul când ei înşişi vor bate ultimul cui în sicriul cauzei palestiniene.”, observă ministrul de externe al Arabiei Saudite , Saud al-Faisal. Un jurnalist palestinian notează sarcastic, " Soluţia a două state, s-a realizat în fine”.
In contrast, mişcarea islamistă face progrese. Stabilirea unui cap de pod în Gaza le oferă o rampă de lansare în inima Orientului Mijlociu , de unde să se inflitreze în Egipt, Israel, şi în West Bank. Triumful Hamasului oferă de asemenea un imbold pentru islamişti, în toată lumea. In acelaşi timp reprezintă un semn al infrângerii vestului în “bătălia imporiva terorismului”, expunând în mod brutal lipsa de perspectivă în politica unilaterală de retragere din Gaza a primului ministru israelian Ariel Sharon ca şi a grabei fără a gândi a administraţiei Bush în privinţa alegerilor.
Cât priveşte Israelul, el se află în faţa aceleiaşi primejdii existenţiale ca şi înainte. Câştigă prin izolarea Hamasului de către vest şi prin faptul că are acum o singură adresă în Gaza.
Beneficiază de asemenea având un inamic, Hamas, deschis în intenţia de a elimina statul evreiesc, mai curând decât unul prefăcut cum este Fatah-ul. (Fatah vorbeşte cu Ierusalimul în timp ce omoară israelieni, Hamas-ul ucide israelieni fără negocieri ; Fatah nu este moderat ci talentat ; Hamas este ideologie pură.) Insă Israelul pierde când febra, disciplina şi stricta consistenţă a totalitarismului Islamic înlocuieşte miş-maşul arafatian incoherent al Fatah-ului.
 Un membru înarmat Hamas se relaxează într-un birou al Fatah-ului. |
|
Faptul ca Fatah este de acord să joace un joc diplomatic fraudulos a amăgit pe naivii si gânditorii confuzi din vest, incluzând pe israelieni , să învestească în ei. Cea mai recentă nebunie a fost decizia Washingtonului de a asculta pe coordinatorul său de securitate în regiune , General Locotenentul Keith Dayton, şi să trimită Fatahului $59 millioane în ajutor militar pentru a lupta cu Hamas-ul – o decizie care s-a dovedit chiar mai nebunească atunci când Hamasul a pus prompt mâna pe acest transport ca să-l folosească pentru propriile sale nevoi.
Poate ca într-una din aceste zile savanţii-idioţi de tip "procesorii de pace" vor realiza ce magazie de dezastre au realizat cu activitatea lor. In loc să lucreze pentru re-aducerea Fatahului si Ierusalimului la masa de negocieri, mai bine ar încerca să se focalizeze asupra unei încercări de a realiza o schimbare de sentiment printre cei aproximativ 80% dintre palestinieni, cei ce încă urmăresc să revină asupra faptelor consummate în războiul din 1948-49, prin înfrângerea sionismului şi prin construirea celui de al 22-lea stat arab deasupra scheletului Israelului.
Ehud Barak, noul ministru al apărării, se spune că plănuieşte un atac asupra Hamasului în câteva săptămâni ; dar dacă Ierusalimul continnuă să menţină la suprafaţă un Fatah corupt şi iredentist (pe care primul ministru Ehud Olmert tocmai l-a numit “partenerul său”), aceasta nu face decât să mărească posibilitatea ca Hamastanul în cele din urmă să incorporeze West Bank-ul.
