"Unicorni moderaţi," s-a răstit un cititor referindu-se la cererea mea recentă ca statele vestice să-i încurajeze pe musulmanii moderaţi. Socotind existenţa lor ca un mit, el notează ca non-musulmanii “ încă mai aşteaptă ca moderaţii să se ridice şi să producă, identificând şi eliminând capetele extremiste din moscheile şi comunităţile lor.”
Este un scepticism valid şi o cerere întemeiată. Recentele evenimente din Pakistan şi din Turcia, dovedesc totuşi ca musulmanii moderaţi nu sunt totuşi un mit.
In Pakistan, un număr estimat la 100.000 de oameni au demonstrat pe 15 Aprilie la Karachi, cel mai mare oraş , pentru a protesta împotriva planurilor unei puternice moschei din Islamabad, numită Lal Masjid, de a stabili un system judiciar paralel bazat pe legea Islamică, Shari’a. “Nu extremismului, scanda mulţimea.” Vom rezista cu putere terorismului religios si extremismului religios,” propovăduia Altaf Hussain, liderul mişcării Mutahida Qaumi , la această manifestaţie.
In Turcia, peste un million de musulmani moderaţi au protestat în 5 marşuri împotriva încercării Partidului Dezvoltării şi al Justiţiei (AKP) de a prelua preşedenţia republicii, cedând astfel controlul a două birouri guvernamentale (celălalt fiind al primului ministru, ocupat în prezent de Recep Tayyip Erdoğan).
 Marşul de la Ankara din 14 Aprilie 2007 |
|
O tânără cu un steag turc uriaş , Muge Kaplan, explica faptul că mulţimea este musulmană şi crede în islam, dar nu doreşte ca islamul “să devină intregul nostru fel de viaţă.” Un fermier, Bülent Korucu, socotea că mulţimea îşi apără republica “împotriva fundamentaliştilor religioşi.”
Repetând aceste teme, un al doilea marş, pe 29 Aprilie în Istanbul a adunat 700,000 de participanţi. Pe 5 Mai , marşuri ceva mai mici au avut loc în oraşele din vestul Anatoliei Manisa, Çanakkale, and Marmaris.
Masele nu sunt singure în rezistenţa lor împotriva islamiştilor din AKP. Preşedintele Ahmet Necdet Sezer a atenţionat că este pentru prima oară din 1923 încoace, de când s-a născut republica , când stâlpii ei sunt puşi la încercare.” De asemenea, el a protestat vehement împotriva impoziţiei unui stat Islamist moale, prezicând ca el va deveni estremist. Onur Öymen, adjunctul şefului partidului de opoziţie , Partidul Republican al Poporului, a avertizat ca luarea puterii de către AKP va “strica balanţele” şi va crea o situaţie foarte primejdioasă.
Armata – adevărata putere în Turcia – a emis doua declaraţii întărind aceste păreri. Pe 12 Aprilie, şeful Marelui Stat Major, Gen.Mehmet Yaşar Büyükanıt, şi-a exprimat speranţa că “ cineva care este loial principiilor republicii - nu numai în cuvinte dar şi în esenţă - va fi ales preşedinte.” Două săptămâni mai târziu, tonul armatei a devenit mai urgent, anunţând că alegerile prezidenţiale “au fost urmărite cu mare atenţie de către Forţele Armate Turceşti [care] “ îşi menţine ferma hotărâre de a-şi îndeplini cu claritate datoriile specifice pentru a proteja principiile seculare.
Această poziţie hotărâtă împotriva islamismului a musulmanilor moderaţi turci este cu atât mai izbitoare în contrast cu nepriceperea vesticilor care ignorează primejdiile ridicării AKP-ului. Un Editorial din Wall Stree Journal asigură pe turci că popularitatea primului lor ministru “ este construită pe un guvern competent şi stabil.” Ignorând încrucişările istorice pe care le văd Presedintele Sezer şi alţii, ignorează ca pe nişte încercări de înfricoşare” dubiile asupra angajamentului la secularism al Primului Ministru Erdoğan şi le descrie pe acestea ca pe nişte simple tactici electorale “ cu scopul de a se arunca cu voturile anti-AKP şi a da naştere unei opoziţii viguroase”.
“Chiar dacă Erdoğan ar păşi peste ape , secularii tot nu l-ar crede” observă fostul ambasador American în Turcia , Morton Abramowitz. Şeful “comisiei de largire” Olli Rehn, a sfătuit armata turcă să lase alegerile prezidenţiale pe mâinile guvernului democratic ales, numind problema “un caz de testare” pentru forţele armate în respectarea stăpânilor lor politici, o poziţie pe care Guvernul SUA a aprobat-o imediat.
Nu se spune că un mare număr de musulamni moderaţi văd primejdia pe când atâţia non-musulmani sunt orbi ? Aceste activităţi în Pakistan şi Turcia nu confirmă oare puncul meu de vedere atât de des repetat , că islamul radical este problema şi islamul moderat este soluţia ? Şi nu sugerează ele că non-musulmanii ignoranţi care se bagă unde nu le fierbe oala ar trebui să dispară din drumul acelor musulmani moderaţi hotărâţi să relocheze islamismul la locul său de drept , în lada de gunoi a istoriei ?
