După aproape 60 de ani pe tuşe, inamicul numărul trei al Israelului, cel final, ar putea să intre în luptă.
Statele străine sunt inamicul Nr.1 al Israelului. Odată cu declaraţia israeliană de independenţă , în Mai 1948, cinci armate străine au invadat Israelul. Toate războaiele majore care au urmat, 1956, 1967, 1970, 1973 – au plasat Israelul în război cu armatele vecine, aviaţiile şi marinele lor. Astăzi, cea mai importantă ameninţare vine de la armele de distrugere în masă din Iran şi Siria. Din ce în ce mai mult Egiptul prezintă o ameninţare cu arme convenţionale.
Din exterior, palestinienii sunt inamicii No.2. Eclipsaţi pentru două decade dupa 1948, ei s-au mutat pe scena centrală , împreună cu Yasir Arafat şi Organizatia pentru Eliberarea Palestinei. Războiul din 1982 cu Libanul şi acordurile de la Oslo din 1993 au confirmat centralitatea lor. Din exterior , palestinienii rămân şi astăzi, activi şi ameninţători cu terorismul, misilele aterizând în Sderot şi cu o campanie rejecţionistă în opinia publică globală .
Cetăţenii musulmani din Israel, cunoscuţi de obicei sub numele englezesc de Israelieni Arabi, constituie inamicul Nr.3. ( Accentuez pe cuvântul “musulmani” şi nu “arabi” deoarece vorbitorii de arabă , creştini şi druzi , sunt în general mai putin ostili.)
Israelienii musulmani au început fără mare fanfară ; în 1949 ei constituiau o populaţie de 111.000 adică 9 la sută din populaţia Israelului. Apoi s-au multiplicat de 10 ori , atingând 1.141.000 în 2005, adică 16 la sută din populaţie. In afară de de număr, ei au fost avantajaţi în general de societatea israeliană deschisă si modernă spre a evolua dintr-o populaţie mică ,docilă şi fără lideri într-o comunitate robustă şi plină de încredere în sine, o comunitate ai cărei lideri include un judecător la Curtea Supremă, Salim Joubran; un ambasador, Ali Yahya; memberii ai parlamentului; cadre universitare; şi antrepenori.
Această creştere, împreună cu alţi factori- inamicii Nr.1 şi 2 aflaţi în război cu Israelul, tot mai multele legături cu Malul Apusean, creşterea islamismului radical, războiul din Liban de la mijlocul lui 2006 – i-a îndârjit pe musulmani să respingă identitatea Israelului şi să se întoarcă împotriva statului. Celebrarea flagrantă a celor mai înverşunaţi inamici ai Israelului evidenţiază aeasta, ca şi creşterea actelor de violenţă săvârşite de musulmani împotriva evreilor în interiorul Israelului. Numai luna aceasta, musulmanii au vandalizat o şcoală evreiască religioasă în Acre şi aproape că au ucis un ţăran în Valea Jezreel. Un adolescent a fost arestat pentru că plănuia un atac prin sinucidere asupra unui hotel din Nazareth.
Această ostilitate a fost codificată într-un document impresionant care a fost publicat la începutul lui Decembrie, Viziunea de viitor a arabilor palestinieni din Israel. Dat publicităţii de către Centrul Mossawa din Haifa, care este în parte subvenţionat de evrei americani – şi aprobat de fruntaşi ai organizaţiilor locale, ar putea foarte bine prin extremismul său , să marcheze un punct de cotitură pentru musulmanii israelieni. Lucrarea respinge natura evreiască a Israelului, insistând ca ţara să devină un stat bi-naţional în care cultura şi puterea palestiniană sa se bucure de egalitate completă.
Noţiunea de “patrie comună” din document înseamnă sectoare evreieşti şi arabe care să-şi conducă propriile afaceri şi să-si exercite dreptul de veto asupra deciziilor celorlalţi. Viziunea de viitor, cere ajustări la steag şi la imnul naţional, anulând Legea re-întoarcerii din 1950 care garantează în mod automat cetăţenie israeliană oricărui evreu, ridicând de asemnea limba araba la nivelul limbii ebraice. Se doreşte reprezentare araba separată în forurile internaţionale.Si cel mai profound, studiul cere desfiinţarea realizării sioniste a statului evreiesc.
După cum era de aşteptat, evreii israelieni au reacţionat negativ. In Ma’ariv , Dan Margalit îi califică pe arabii israelieni ca “imposibili”. In Ha'aretz, Avraham Tal interpretează inacceptabilele cereri ca pe nişte incercări intenţionate de a continua conflictul chiar şi în eventualitatea rezolvării conflictelor externe. Adjunctul primului ministru israelian , Avigdor Lieberman, respinge însăşi premizele documentului.”Care e logica” este cotat el în New York Sun, în crearea unei ţări şi jumătate pentru palestinieni (o aluzie la posibilitatea ca Autoritatea Palestiniană să devina un stat în adevaratul sens) şi “o jumătate de ţară pentru poporul evreu ?”
Dl. Lieberman vrea să restrictioneze cetăţenia israeliană numai pentru cei ce semnează o declaraţie de loialitate faţă de steagul şi imnul national israelian şi este pregătit să execute serviciul militar sau echivalentul acestuia. Cei ce refuză să semneze, fie musulmani , extremişti de stânga, Haredi, sau altii – pot rămâne ca rezidenţi permanenţi, cu toate beneficiile rezidenţei israeliene, chiar si să voteze sau să ocupe funcţii locale (un privilegiu de care se bucură în prezent Arabi rezidenţi în Ierusalim care nu sunt cetăţeni). Dar ei vor fi excluşi de la dreptul de vot pentru alegeri naţionale ca si de la acela de a fi aleşi în posturi naţionale.
Propunerile diametral opuse din Viziunea de viitor si cele ale d-lui Lieberman sunt mişcări de început în lungul process de negocieri ce atrag în mod folositor atenţia asupra unui subiect lăsat deoparte pentru prea multă vreme. Trei posibilităti brutal de simple se află în faţa israelienilor : fie evreii israelieni renunţă la sionism ; fie musulmanii aceptă sionismul; fie musulmanii israelieni nu vor rămâne israelieni pentru mult timp. Cu cât mai repede israelienii rezolvă această problemă, cu atât mai bine.
