O strategie antiteroristă efectivă trebuie să se focalizeze asupra faptului că terorismul executat de musulmani în numele islamului prezintă astăzi o ameninţare strategică pentru popoarele civilizate musulmane sau ne-musulmane.
Pentru început această ameninţare include indivizi singuri apucaţi de Sjndromul jihadist brusc care în mod imprevizibil se avântă într-o furie ucigaşă. În cele din urmă ea ajunge să includă o organizaţie ilegală ca Hamas-ul la conducerea unui quasi guvern al Autoritaţii Palestiniene sau chiar eforturile Al-Qaeda-ei de a procura arme de distrugere în masă. Ca atare acolo unde terorismul musulman este stopat, aceasta va constitui o mare victorie în cadrul a ceeace unii denumesc Al patrulea război mondial.
Se poate oare realiza asta ?
Da, şi parţial prin anumite mijloace anti-teroriste convenţionale. Indivizi trebuie urmăriţi, organizaţii închise, reţele distruse, graniţe monitorizate, banii refuzaţi, armele de distrugere în masă puse sub restricţie. Acesti paşi se adresează însă numai simptomelor problemei nu problemei în sine. “Problema în sine” consistă în cauzele care stau la baza forţelor ce se ascund în spatele valurilor de violenţă executate de musulmani în numele islamului. Numai prin izolarea motivelor din cauza cărora terorismul s-a dezvoltat ca o trăsatură importantă a vieţii musulmane, violenţa poate fi oprită.
Această agresiune nu rezultă din vreun impuls pervers de a cauza răul de dragul răului ; nici nu decurge din religia islamică, care numai cu o generaţie în urmă nu a inspirat asemenea criminalitate. Mai curând ea rezultă din idei politice.
Ideile nu au un rol în criminaliatea comună, care are scopuri pur egoiste. Dar ideile, de obicei cele despre schimbări radicale ale lumii, sunt centrale terorismului si în special variantei sale cu sinucigaşi.
Spre deosebire de noi ceilalţi, care aceptăm viaţa aşa cum este, utopiştii insistă în construirea unei ordini mai noi şi mai bune. Pentru a realiza aceasta ei cer toată puterea pentru ei înşişi , arată un dispreţ înfricoşator pentru viaţa umană şi găzduiesc nişte ambiţii de a răspandi global viziunea lor. Există câteva scheme utopice, între care fascismul şi comunismul, istoric cu cele mai importante consecinţe , fiecare din ele cauzând zeci de milioane de victime.
În 1945 şi respectiv 1992, cele două sisteme totalitare au dispărut prin a fi invinse în razboaie, unul violent (cel de-al doilea război mondial) şi unul mai subtil (războiul rece).
Dispariţia lor aproape totală a incurajat pe unii mai optimisti să-şi imagineze că era utopiilor şi a totalitarismului a luat sfârşit şi că o ordine liberală le-a luat definitiv locul.
Din păcate, aceste vederi au ignorat cea de a treia formă de totalitarism, în creştere din anii 1920, aceea a islamismului, descrisă mai pe scurt ca acea convingere că orice întrebare, de la cele din copilărie până la cele de război , are "Solutia in islam." Ca rezultat al diverşilor factori – o rivalitate istorică între evrei şi creştini, o rata de natalitate largă , capturarea statului Iranian in 1979, ajutorul din partea statelor bogate in petrol – islamiştii au inceput să domine discursul ideologic printre musulmanii interesaţi în identitatea lor islamica sau în credinta lor.
Legea islamică, în retragere in timpul ultimilor două secole, a revenit cu mare forţă şi cu ea , jihadul, sau războiul sacru. Califatul, defunct în realitate pentru un mileniu, a devenit un vis vibrant. Idei propovăduite de gânditori şi organizatori de felul lui Muhammad ibn Abd al-Wahhab, Shah Waliullah, Sayyid Abu'l-A'la al-Mawdudi, Hasan al-Banna, Sayyid Qutb, si Rouhollah Khomeini au agresat cu succes poziţiile tradiţionale, moderniste şi centriste ale islamului. Pentru a avansa viziunile otrăvitoare ale acestor utopişti, credincioşii lor au adoptat mijloace violente, incluzând terorismul.
Cea mai efectivă formă în luptă antiteroristă nu este lupta impotriva teroriştilor ci împotriva ideilor care-i determină. Această strategie presupune doi paşi importanţi. Învingerea mişcării islamiste exact la fel cum au fost învinse mişcările fasciste şi comuniste – la fiecare nivel şi cu orice mijloace, folosind fiecare instituţie publică sau privată. Această sarcină revine în special non-musulmanilor, comunităţile musulmane fiind în general incapabile sau nedoritoare să o facă ele însele.
Prin contrast, numai musulmanii se pot ocupa de cel de-al doilea pas, formularea şi răspândirea unui islam modern, moderat, democratic, liberal, de bună vecinătate, uman şi respectuos cu femeile. Aici non-musulmanii pot să dea o mână de ajutor prin distanţarea lor de islamisti şi prin suportul acordat musulmanilor moderaţi.
Deşi teoretic posibil, slăbiciunea apărătorilor acestei cauze în prezent , face ca islamul moderat să apară imposibil de depărtat. Dar indiferent cât de minusculă această perspectivă , succesul unui islam moderat reprezintă în cele din urmă singura formă efectivă de antiterrorism. Terorismul care a început cu idei proaste , poate fi terminat numai cu idei bune.
