S-au angajat vreodata Statele Unite în vreo cruciadǎ împotriva islamului ? Nu, niciodatǎ. Ba mai mult decât atât, unul dintre cele mai vechi documente diplomatice refuzǎ tocmai aceastǎ idée.
Exact acum 210 ani , sǎptǎmâna aceasta, spre sfârşitul cadenţei a doua a administraţiei lui George Washington, s-a semnat un tratat cu primele douǎ state barbar-pirate.
Straniu intitulat "Tratat de pace şi prietenie, semnat la Tripoli în 4 Noiembrie 1796( 3 Ramada I, A. H. 1211), şi la Alger în 3 Ianuarie 1797 (4 Rajab, A. H. 1211)," el conţine o declaraţie extraordinarǎ de intenţii paşnice cǎtre islam.
Articolul al 11-lea al acordului (din cele 12 ) spune : “Deoarece guvernul Statelor Unite ale Americii nu este în niciun caz fondat pe religia creştinǎ, - deoarece nu are în esenţa sa vreun character de duşmǎnie împotriva legilor, religiei sau a liniştei musulmanilor, - şi deoarece susnumitele State nu au intrat niciodatǎ într-un rǎzboi sau act de ostilitate împotriva vreunei naţiuni mahomedane, cele douǎ pǎrţi declarǎ cǎ nici un pretext apǎrut din opinii religioase nu va produce vreodatǎ o întrerupere a armoniei existente între cele douǎ ţǎri.”
In iunie 1797, Senatul a ratificat în unanimitate acest tratat, pe care Presşdintele John Adams l-a semnat imediat, devenind astfel lege şi totodatǎ o expresie autoritarǎ a politicii americane.
In 2006, pe când anumite voci prezintǎ “rǎzboiul împotriva terorismului” ca pe un rǎzboi anti islamic sau împotriva musulmanilor, meritǎ sǎ notǎm cǎ mai mulţi dintre pǎrinţii naţiunii au declarat public faptul cǎ nu au nici o duşmǎnie “ împotriva legilor, religiei sau liniştei ” musulmanilor. Acest vechi tratat confirmǎ implicit spusele mele, cum cǎ Statele Unite nu luptǎ contra islamului ca religie ci împotriva islamului radical, o ideologie totalitarǎ care nici mǎcar nu a existat in 1796.
În afarǎ de conturarea relaţiilor cu musulmanii, declaraţia cǎ “deoarece guvernul Statelor Unite ale Americii nu este în niciun caz fondat pe religia creştinǎ” a fost folosit pentru 210 ani ca un text-dovadǎ pentru cei ce disputǎ cǎ, aşa cum spune în articloul sǎu din 1995 Steven Morris “ Pǎrinţii Naţiunii Nu Erau Creştini”.
 Joel Barlow (1754-1812) |
Sunt numai douǎ probleme aici.
Prima, dupǎ cum noteazǎ David Hunter Miller (1875-1961), un expert în tratate americane, “traducerea lui Barlow este în cel mai bun caz o încecare de a parafraza or sumariza înţelesul arab”. A doua, marele orientalist olandez Christiaan Snouck Hurgronje (1857-1936), a analizat textul arab în 1930 , l-a retradus şi n-a gǎsit acest al 11-lea articol. “Articlolul al 11-lea în traducerea lui Barlow nu are nici un fel de echivalent în arabǎ” spune el. Mai curând, textul arab în acest loc , re-tipǎreşte o scrisoare grandilocventǎ de la paşa din Alger cǎtre paşa din Tripoli.
Snouck Hurgronje considerǎ aceastǎ scrisoare ca “fǎrǎ sens”. Ea “noteazǎ tratatul de pace încheiat cu americanii şi-l recomandǎ pentru trecere în revistǎ. Trei sferturi din scrisoare consistǎ în introducere, scrisǎ de cǎtre un secretar stupid care cunoştea doar câteva cuvinte şi expresii bombastice întâlnite în documentele solemne, dar nu care nu reuşeşte deloc sǎ prindǎ înţelesul lor adevǎrat.”
Dupǎ atâţia ani , existenţa aceastei discrepanţe este ascunsǎ în obscuritate şi “se pare cǎ trebuie sǎ rǎmânǎ aşa”, scria Hunter Miller în 1931.” Nimic în corespondenţa diplomaticǎ din acea vreme nu aruncǎ vreo luminǎ asupra acestui subiect.”
Însǎ anomalia textualǎ are o seminficaţie simbolicǎ. Pentru 210 ani guvernul American s-a învelit pe sine însuşi de o atitudine prieteneascǎ pentru islam, fǎrǎ ca musulmanii sǎ fi rǎspuns reciproc, sau fǎrǎ ca mǎcar sǎ fie conştienţi de aceastǎ promisiune. Acordul prin care ambele pǎrţi se leagǎ sǎ nu permitǎ nici unui “pretext apǎrut din opinii religioase”sǎ întrerupǎ relaţiile armonioase, se dovedeşte a fi, o purǎ şi unilateralǎ promisiune americanǎ.
Iar aceastǎ moştenire continuǎ în prezent. Administraţia Bush a rǎspuns actelor musulmane agresive şi neprovocate, nu cu ostilitate cǎtre islam ci cu oferte de ajutor financiar şi încercǎri de a construi democraţia în lumea musulmanǎ.
