In Orientul Mijlociu, pariaţi pe calul mai puternic

Violenţa şi cruzimea Arabilor lasă adesea perplexă lumea Vestică.

Nu numai că liderul Hizbullah proclamă "Iubim moartea," dar tot aşa de exemplu, un om de 24 de ani , săptămâna trecută a strigat "Noi iubim moartea mai mult decât voi iubiţi viaţa" în timp ce îşi ciocnea automobilul pe şoseaua Bronx-Whitestone Bridge în New York City. In timp ce doi părinţi în St.Louis îşi ucideau "in onoare" adolescenta lor fiică cu 13 lovituri de cuţit de măcelărie, tatăl Palestinian urla "Mori !, Mori repede ! Mori repede !…Taci din gură micuţo ! Mori fiica mea, mori ! – iar comunitatea Arabă locală îl sprijinea împotriva acuzaţiei de crimă. Recent, un prinţ din Abu Dhabi a torturat pe un negustor de grâne pe care l-a acuzat de fraudă; deşi un video înfăţişând atrocitatea a apărut pe posturile de televiziune internaţionale, prinţul a fost achitat iar acuzatorii condamnaţi.

Pe o scară mai largă, o statistică găseşte 15,000 de atacuri teroriste după 11 Septembrie.Guvernele ţărilor vorbitoare de limbă Arabă se bazează mai mult pe brutalitate decât pe litera legii. Incercarea de a elimina Israelul încă persistă în acelaşi timp în care au loc insurecţii; ultima tocmai a izbucnit în Yemen.

Există câteva excelente încercări de a explica patologia politicii Arabe; cele care îmi plac mai mult includ studiile făcute de David Pryce-Jones şi Philip Salzman. La acestea adaug acum Calul Puternic: Putere, Politică şi ciocnirea dintre Civilizaţiile Arabe (Doubleday, $26), o analiză pasionantă dar adâncă şi importnată de Lee Smith, Corespondent în Orientul Mijlociu pentru Weekly Standard.

Ca probă, Smith citează comentariile lui Osama bin Laden din 2001, " Când oamenii văd un cal puternic şi un cal slab, este natural să-l aleagă pe cel puternic." Ceeace Smith numeşte principiul calului mai puternic, conţine două elemente banale : Preiluarea puterii şi menţinerea ei.Acest principiu predomină deoarece viaţa publică Arabă "nu are un mecanism pentru tranziţia paşnică a autorităţii sau a împărţirii de autoritate, şi în consecinţă[ea] vede conflictul politic drept o luptă până la moarte între doi cai puternici."Violenţa, obsearvă Smith, este "centrală în politică, societate şi cultura ţărilor vorbitoare de limbă Arabă din Orientul Mijlociu." In mod subtil el implică de asemenea sugestia de a menţine un ochi de veghe asupra apariţiei unui nou cal pe câmpul variat al pariurilor de la hypodrom.

Smith susţine că principiul calului mai puternic, şi nu imperialismul Vestic sau Sionismul," au determinat caracterul fundamental al Orintului Mijlociu vorbitor de Arabă." Religia Islamică însăşi se potriveşte modelului antic al agresiunii calului mai puternic şi în acelaşi timp al promulgării sale. Profetul Islamic Muhammad, a fost un om de forţă şi o figură religioasă. Musulmanii Sunni au condus de-a lungul secolelor "prin violenţă, represiune şi intimidare." Faimoasa teorie a istoriei a lui Ibn Khaldun se rezumă la un ciclu de violenţe prin care caii mai puternici îi înlocuiesc pe cei mai slabi. Umilirea dhimmis, aminteşte zilnic non-Musulmanilor, cine este la putere.

Liderul Libanez Walid Jumblatt sugerează bombardarea din maşini Americane la Damasc.

Prisma lui Smith oferă vederi adânci în istoria Orientului Mijlociu. El prezintă naţionalismul Pan-Arab ca pe un efort de a transforma pe "micii căluţi" de state naţionale într-un singur super armăsar iar Islamismul ca pe un efort de a-i face pe Musulmani din nou puternici. Israelul serveşte ca "armăsar proxi" şi pentru Statele Unite şi pentru blocul Saudito-Egiptean, prin rivalitatea celui de-al doilea în războiul său rece cu blocul Iranian. Intr-o atmosferă de "cal puternic" miliţiile sunt mai atrăgătoare decât algerile. Lipsindu-le un cal puternic, liberalii Arabi au puţină libertate de mişcare.Statele Unite fiind cel mai puternic stat ne-Arab şi ne-Musulman, face anti-Americanismul şi inevitabil şi endemic.

Ceeace ne aduce la politica actorilor non-Arabi: dacă ei nu sunt puternici şi nu demonstrează putere de rezistenţă, accentuează Smith, ei pierd. Fiind amabili- să spunem, retrăgându-se în mod unilateral din sudul Libanului şi Gaza – duce la insuccese inevitabile. Administraţia George W. Bush a iniţiat în mod correct un proiect de democratizare, ridicând mari speranţe, însă apoi i-a trădat pe arabii liberali prin ne-ducerea lui la îndeplinire. In Irak, administraţia a ignorat sfatul de a instala un om de forţă cu o gândire democratică.

Mai pe larg, când guvernul SUA ezită, alţii (de exemplu conducerea Iraniană) au o posibilitate să "forţeze propria ordine în regiune".Walid Jumblatt, un lider Libanez,a sugerat mai în glumă mai în serios ca Washingtonul, "să trimită maşini cu bombe la Damasc" pentru a-şi transmite mesajul şi a semnala întelegerea lor a căilor Arabe.

Principiul simplu şi aproape universal al lui Smith furnizează o unealtă de înţelegere a cultului morţii la Arabi, uciderea în onoare, atacurile teroriste, despotismul, războiul şi multe altele.El aduce la cunoştinţă că principiul calului mai puternic ar părea înacceptabil de crud în ochii vestici, dar insistă în mod corect că acesta este o realitate rece pe care cei din afară trebuie s-o recunoască, s-o ia în consideraţie şi să-i răspundă.