Cei cinci ani de la atacurile din 11 Septembrie 2001, în restrospectivǎ, au fost ca un atelier perpetuu în care americanii s-au certat asupra naturii inamicului lor şi a modurilor cum sǎ-l învingǎ.
De-a lungul acestui drum s-au facut o mulţime de greşeli, de la declaraţia Secretarului de Stat Colin Powell , cum cǎ “11 Septembrie nu trebuie considerat ca ceva înfǎptuit de arabi sau islamici”, pânǎ la interzicerea îmbarcǎrii unui arab pe avion deoarece purta o flanea scrisǎ în limba arabǎ. Ceeace mǎ impresioneazǎ pe mine totuşi, este cum americanii şi-au îmbunǎtǎţit în mod constant deşi destul de încet, modul de înţelegere a inamicului, dupǎ cum poate fi vǎzut peste tot, de la retorica prezidenţialǎ pânǎ la mǎsurile de securitate pe avioane. O mare parte din aceastǎ evoluţie a fost improvizatǎ – folosind unelte existente cu metode noi, pǎstrând legi vechi dar aplicându-le în circumstanţe noi.
Iatǎ un exemplu : Hamid Hayat, de 23 de ani , un muncitor la împachetarea cireşilor din Lodi, California, a fost condamnat în Aprilie 2006 pentru furnizare de support material teroriştilor , prin participarea la antrenament paramilitar într-o tabǎrǎ din Pakistan în 2003 şi 2004. În cursul anchetei, pe când a fost întrebat cu cine altcineva a fost in tabǎra teroristǎ, Hayat a indicat pe vǎrul sǎu de 18 ani, nǎscut în America , Jaber Ismail, spunând cǎ acesta “ fusese cam cu doi ani în urmǎ”. A fost dl. Ismail în aceiaşi tabǎrǎ ? “ Nu sunt sigur dar vǎ spun cǎ a fost într-o tabǎrǎ” , a rǎspus el. Hayat a şi-a modificat ulterior povestea , spunând cǎ Dl. Ismail şi o altǎ rudǎ “ nu au vorbit cu mine despre plecarea spre vreo tabǎrǎ sau despre altceva. Dar, ştiţi, sunt sigur cǎ au fost….. pentru cǎ ei au învǎţat Coranul”.
În realitate, Dl. Ismail a trǎit în Pakistan timp de patru ani, împreunǎ cu tatǎl sǎu, Muhammad, un cetǎţean American naturalizat în vârstǎ de 45 de ani, nǎscut în Pakistan, precum şi cu mama şi doi fraţi ai sǎi.
Dupǎ cum era de aşteptat, Jaber a explicat anii sǎi în Pakistan în mod nevinovat: “Am învǎţat Coranul deoarece era important pentru mama." Jaber şi Muhammad Ismail erau atât de apropiaţi de Hayat cǎ aceştia îl aveau drept “contact în caz de urgenţǎ” , pe paşapoartele lor.
La întoarcerea din Pakistan spre Lodi , pe 21 Aprilie, familia Ismail a schimbat avionul în Hong Kong. La trei membrii ai familiei li s-a permis sǎ continue cǎlǎtoria dar dl.Jaber Iamail şi tatǎl sǎu au fost opriţi, aşa cǎ s-au re-întors în Pakistan. Pe când încercau din nou peste douǎ sǎptǎmâni ei au aflat cǎ deşi nu erau învinuiţi de nici o crimǎ, se aflǎ totuşi pe o listǎ a guvernului American de urmǎrire a teroriştilor şi cǎ pot reveni în Statele Unite numai dupa ce "clarificǎ situaţia" cu ambasada din Pakistan. Aceasta însemna sǎ se lase interogaţi de cǎtre FBI şi testaţi la un detector de miniciuni, ceeace ei au refuzat.
Pe 9 August Sindicatul Drepturilor Civile Americane (ACLU) a înaintat o plângere cǎtre Ministerul Securitǎţii Naţionale (DHS), plângându-se cǎ familiei Ismail li s-au lezat drepturile civile. Avocatul ACLU, Julia Harumi Mass a spus : “ Ei doresc sǎ revinǎ acasǎ şi în mod absolut ei au acest drept. Ei nu pot fi forţaţi sǎ renunţe la acest drept sub ameninţarea cu exilul.” Directorul programului de siguranţǎ şi securitate aviaticǎ de la Universitatea din California de Sud, Michael Barr, a socotit “ foarte fǎrǎ precedent ” pentru cetǎţenii americani , sǎ le fie lezatǎ cetǎţenia astfel. Usama Ismail, de 20 de ani, s-a plâns ca fratele si tatǎl sǎu sunt trataţi ca “ nişte strǎini sau ceva similar “.
Este excluderea familiei Ismail legalǎ ?
Ca sǎ obţin o idee mai clarǎ asupra legii pe baza cǎreia au operat salariaţii federali , m-am îndreptat cǎtre fostul şef al secţiei de securitate naţionalǎ de la Biroul de Emigrare si Aplicare a Legilor Vamale din Miami ,William West. " Este o decizie rarǎ dar în limitele legii”, mi-a explicat el.
"Sectiunea 215 din Actul N.8 de Imigrare şi Nationalitate, USC 1185 prevede reguli asupra “controlului cǎlǎtoriilor”, pentru intrarea şi ieşirea cetǎţenilor. Cetǎţenii americani vor folosi paşapoartele lor numai în cadrul regulilor , regulamentelor şi a prevederilor , dupǎ cum au fost ele eliberate şi decise de cǎtre preşedinte. Restricţiile în cǎlǎtoriile cetǎţenilor americani sunt rar folosite (şi de obicei ca sǎ împiedice fuga criminalilor sau a celor suspectaţi în legǎturǎ cu securitatea naţionalǎ). Legea prevede totuşi şi pentru controlul intrǎrilor.
Dl. West se aşteaptǎ cǎ familiei Ismail ” li se va permite în cele din urmǎ sa revinǎ în ţarǎ . Dar pânǎ una alta, DHS are baza legalǎ pentru a-i exclude. “
DHS, nu numai cǎ a aplicat legea cu scopul de scrutinizare a unor posibili islamişti primejdioşi dar reacţia sa sugereazǎ o breşǎ în concepţie însuşi, semnalizând faptul cǎ guvernul American vede “naţionalitatea” în cadrul islamismului radical ca incompatibilǎ cu cetǎţenia americanǎ. Astfel improvizeazǎ americanii şi astfel fac ei progrese gradate in cadrul rǎzboiului împotriva terorii.
