Daniel Pipes
Mobile Edition
Regular Site

Predarea limbii arabe sau recrutare de extremişti?

de Daniel Pipes
New York Sun
5 Septembrie 2007

Original în Engleză: Teach Arabic or Recruit Extremists?
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian

Şcoala publică în limba arabă , Khalil Gibran International Academy, îşi deschide porţile săptămâna aceasta în condiţii de securitate specială, pentru aproximativ 55 de şcolari în vârstă de 11-12 ani. Să sperăm că dezbaterile prelungite asupra activităţilor pro-islamiste va determina şcoala să nu promoveze nici un fel de agendă politică sau religioasă.

Pe mine însă , socotiţi-mă totuşi sceptic, pentru două motive principale. Primul se referă la geneza şcolii şi a personalului ei, despre care alţii ca şi mine au scris extensiv. Al doilea, şi totodată problema mea este trecutul de temut al programelor şcolilor în limba arabă plătite din bani publici de la ţărmurile unui ocean până la celălalt.

Ora de clasă la Tarek ibn Ziyad Academy, Inver Grove Heights, Minnesota.

Tendinţa e clară : instrucţiunea pre-universitară în limba arabă, chiar când este platită din bani publici, tinde să aducă cu ea indoctrinare în naţionalismul pan arab, Islamism radical sau ambele. Câteva exemple :

Numai în cazul şcolii elementare Iris Becker din Dearborn, Michigan, programul de limbă arabă nu urmăreşte pe faţă o agendă politică şi religioasă. Acest program pare a fi curat în realitate ; sau poate informaţia minimă asupra ei explică lipsa problemelor cunoscute.

Exemplele de mai sus (vedeţi nota mea pe web "Other Taxpayer-Funded American Madrassas" pentru încă mai multe) sunt toate Americane, dar probleme similare după cum este previzibil, există şi în alte ţări vestice.

Acest model cu probleme dovedeşte nevoia de atenţie specială asupra programelor de limbă arabă sponsorizate din banii statului. Această atenţie trebuie să ia forma unor comitete robuste de supraveghere ai căror membrii să fie familiari cu pericolul islamului radical şi care să aibă puterea de a opri orice ar putea fi găsit de nepermis.

Educaţia în limba arabă la nivel pre-universitar este necesară şi guvernul SUA în mod corect o promovează ( de exemplu via "National Security Language Initiative" la nivel naţional sau programul "Foreign Language in Elementary Schools" la nivel local). Concomitent, făcând acest lucru în mod correct devine şi mai important. Cetăţeni, părinţi şi simpli contribuabili au dreptul să se asigure ca elevii înscrişi la aceste instituţii fondate cu bani publici vor beneficia de o limbă străină - şi că nu sunt recrutaţi pentru Anti-sionism sau Islamism.

Relative la subiect:  Comunitatea academică, Islamul radical, Musulmani în Statele Unite abonamente la lista săptămânală gratuită de e-mail în limba română a lui daniel pipes