Ostilităţile care au loc astăzi între Israel si inamicii săi diferă de cele anterioare prin aceea că ele nu reprezintă un război Arabo-Israelian ci unul care poziţionează Iranul si acoliţii săi islamici, Hamas şi Hizbullah impotriva Israelului.
Aceasta indică in primul rând puterea islamismului radical in creştere. Ultima dată când Israelul a confruntat la aşa o scara, o grupare teroristă, lupta era impotriva Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, o organizatie naţionalistă de stânga sprijinită de Uniunea Sovietică şi de statele arabe.
Acum, Hizbullah urmăreşte să aplice legea islamică pentru a elimina Israelul prin „ jihad ”, cu imaginea difuză a Republicii Islamice Iran pe fundal, construind cu înfrigurare arme nucleare.
Arabii şi musulmanii non islamişti se trezesc daţi la o parte. Teama de avansurile islamiste – fie prin subversiune in propriile lor ţări fie prin agresiunea Teheranului, îi găseşte faţă în faţă cu aceiaşi demoni cu care are de aface şi Israelul. Drept rezultat reacţiile lor reflexe anti-sioniste sunt ţinute in şah.
Oricât de ciudat pare, a luat fiinţă ceeace Khaled Abu Toameh de la Jerusalem Post numeşte ” o coaliţie anti-Hizbullah , care este implict favorabilă Israelului.
A început pe 13 Iulie cu o surprinzătoare Declaraţie Saudită condamnând ”aventurile grăbite” ce au creat ”o gravă şi primejdioasă situaţie”.
In mod revelator, Riyadh-ul s-a plâns de anumite ţări arabe care sunt supuse distrugerii -”ţări care nu au nici un cuvânt de spus”. Regatul a tras concluzia că ”anumite elemente poartă totala responsabilitate pentru aceste acte iresponsbile şi că ele sunt singurele care trebuie sa fie însărcinate cu încheierea crizei pe care au provocat-o”.
O zi mai târziu, purtătorul de cuvânt al lui George W. Bush , Tony Snow, l-a descris pe preşedinte ca fiind plăcut impresionat de această declaraţie.
Pe 15 Iulie, saudiţii şi alte câteva state arabe au condamnat anume pe Hizbullah, in cadrul unui meeting de urgenţă al Ligii Arabe , pentru ” aceste acte iresponsabile, surprinzătoare şi ne la locul lor ”. Pe 17 Iulie, Regele Abdullah al Iordaniei a atenţionat ” împotriva aventurilor care nu servesc intereselor arabe ”.
Un număr de comentatori au preluat acelaşi argument, in mod special Ahmed Al-Jarallah, redactorul şef al lui Arab Times din Kuwait, autor al unora dintre cele mai remarcabile fraze publicate vreodată într-un ziar arab : ” Operaţiunile Israelului in Gaza şi Liban sunt în interesul popoarelor din ţările arabe şi al comunităţii internaţionale.” Intervievat pe postul de televiziune „Dream 2”, Khaled Salah, un ziarist egiptean , l-a condamnat pe şeful Hizbullah , Hassan Nasrallah astfel : ” sângele arab şi sângele copiilor libanezi este mai preţios decât inălţarea steagului galben (al Hizbullah) sau portretul liderului suprem iranian , Khamenei.
Un important lider Wahhabi în Arabia Saudită a declarat chiar că este ilegal pentru musulmanii de formaţie Suni , să colaboreze, să aprovizioneze sau să se înscrie în Hizbullah. Nici unul dintre statele arabe exportatoare de petrol nu par a planui să-şi intrerupă exportul de petrol sau gaze din solidaritate cu Hizbullah.
Mulţi dintre libanezi şi-au exprimat satisfacţia că aroganta şi încăpăţânata organizaţie Hizbullah se află sub asalt. Un Politician libanez i-a declarat în mod privat şi confidenţial lui Michael Young de la Daily Star din Beirut că ” Israelul nu trebuie să se oprească acum....pentru ca lucrurile să se îmbunătăţească in Liban, Nasrallah trebuie să fie in continuare slăbit.” Primul ministru Fuad Saniora a fost cotat plângându-se că Hizbullah a devenit ”un stat în stat”. Un raport al BBC-ului cotează pe un rezident din oraşul libanez creştin Bikfaya care estimează că 95 la suta din locuitorii oraşului sunt furioşi pe Hizbullah.
Consiliul legislativ Palestinian şi-a exprimat dezamăgirea cu reacţia arabă cam mută, în timp ce un grup feminist a ars steaguri ale unor ţări arabe pe străzile din Gaza.
Nasrallah s-a plâns ca ” unele ţări arabe au încurajat Israelul să continue lupta ” şi le-a atribuit lor vina pentru prelungirea duratei războiului.
Preluând această părere, Youssef Ibrahim a scris in articlul său din New York Sun despre o "intifada" împotriva ”micului bărbos cu turban” şi un răsunător ”nu” adresat eforturilor Hizbullah de a porni un război total cu Israelul. El trage concluzia : ” Israelul află cu surpindere că o vastă şi nu prea tăcuta majoritate a arabilor sunt de acord că este deajuns deja cu războaiele.
Să sperăm ca Ibrahim are dreptate , dar eu nu sunt tocmai sigur. In primul rând Hizbullah se bucură încă de un larg suport. In al doilea rând, aceste critici pot fi foarte uşor abandonate pe măsură ce mânia populară împtriva Israelului creşte sau dacă actuala criză trece. În fine , dupa cum notează Michael Rubin în Wall Street Journal, răceala faţă de Hizbollah nu implică acceptarea Israelului: ” Cei din Riyadh, Cairo sau Kuwait, nu s-au răzgândit ”. Mai specific, prinţii saudiţi continuă să finanţeze terorismul islamist.
Disocierea arabă de Hizbullah reprezintă nu o platformă pe care se poate construi, ci doar un binevenit firicel de realitate intr-o eră plină de iraţional.
