Două romane de înalt profil, diferite în timp şi ton, portretizează două viziuni influente asupra viitorului Franţei.Nu numai că ele sunt lecturi bune (ambele traduse în Engleză) dar ambele stimulează gânduri asupra crizei imigraţiei și a schimbărilor în cultura ţării.
Jean Raspail (1925-) imaginează o invazie pe mare, cu ambarcaţiuni și vapoare plecate din subcontinentul Indian și care se îndreaptă încet dar inexorabil spre Sudul Franţei. In lucrarea Le Camp des Saints (Tabăra Sfinţilor, 1973), el documentează în principiu, neajutorata, panicata reacţie a Franţei în timp ce hoarda (cuvânt folosit de 34 de ori) "continuă să sosească pentru a se alătura mulţimii în continuă creștere."
Este o sumbră fantezie dystopiană despre rasa albă şi viaţa Europeană ce corespunde temerilor articulate de însuşi Charles de Gaulle, dominantul politician al Franţei de după război, cel care i-a întâmpinat cu bunăvoinţă pe cetăţenii Francezi de culoare "cu condiţia ca aceştia să rămână o mică minoritate. Altminteri Franţa nu va mai fi Franţa. În definitiv, noi suntem în general, un popor European de rasă albă."
Camp de asemenea anticipează noţiunea de "Marea Înlocuire" (Le Grand Remplacement) conceptualizată de intelectualul Francez Renaud Camus, care anticipează rapida înlocuire " a istoricului popor din ţara noastră de către popoare de factură imigrantă care sunt în mare majoritate ne-Europene." In mare, aceiaşi teamă - imigranţi care împing populaţia Franceză indigenă deoparte şi le iau în primire ţara - inspiră şi Partidul Frontului Naţional, care în prezent se apropie de 30% în sondajele electorale şi este în creștere.
Michel Houellebecq (1956-) nu ne spune povestea unei ţări (Franţa) ci a unui individ (François) în Soumission (Submiterea 2015). François este un profesor epuizat, cumva aparţinând mişcării decadente în literatura Franceză. Nu are familie, prieteni sau ambiţii; deşi în vârstă de numai 40 şi ceva de ani, dorinţa sa de a trăi s-a erodat de-a lungul obişnuiţei cotidiene de a se hrăni la servicii express şi în procesul de a schimba partenerii sexuali.
Când un aparent moderat politician Musulman devine în mod neaşteptat preşedintele Franţei în 2022, o mulţime de schimbări radicale urmează rapid. Într-o răsucire surprinzătoare de situaţii, ceeace începe ameninţător (un cadavru într-o staţie de benzină), foarte curând devine un fapt banal (o delicioasă mâncare tipică din Orientul Mijlociu). Atras de un servici bine plătit şi satisfăcător care oferă şi beneficiul accesului la o multitudine de căsătorii cu studente învăluite, François abandonează cu multă uşurinţă, fosta lui viaţă şi se convertește la Islamul care-i oferă o viaţă de lux, exotism şi patriarhism.
Dacă în romanul scris în 1973 nu se menţionează niciodată cuvântul Islam sau Musulman, cel scris în 2015 se foloseşte comfortabil de ambele - începând chiar cu titlul: Islam în Arabă înseamnă "submitere." De asemenea, prima carte se focalizează asupra rasei în timp ce a doua abea daca o obsearvă (prostituata favorită a lui François este Nord Africană).Într-una cucerirea se sfârşeşte ca în iad, în cealaltă în mod agreabil. Prima carte este un traseu politic apocaliptic deghizat în distracţie, cea de a doua oferă o vedere literară, sardonică a lipsei de voinţă Europene, fără a exprima animozitate pentru Islam sau Musulmani. Una documentează agresiunea, cealaltă consolarea.
Romanele se ocupă de două importante, aproape contradictorii curente contrarii de dupa război: Atracţia unie bogate şi libere Europe pentru popoare sărace de dincolo de continent, în special Musulmani; şi atracţia unui viguros Islam pentru o Europă slăbită, post Creştină.În ambele cazuri, Europa- numai 7% din suprafaţa pământului dar o regiune dominantă de-a lungul a 5 secole, 1450-1950- este pe cale să-şi piardă obiceiurile, cultura şi multe altele, devenind o extensie ba chiar o dependenţă a Africii de Nord.
Romanele implică faptul că teama alarmantă exprimată în urmă cu multe decade( mase de oameni de culoare întunecată , violente şi mânioase) a devenit ceva familiar şi benign (Universităţile din Orientul Mijlociu plătesc salarii mai mari).Ele sugerează că timpul pentru panică a expirat,el fiind înlocuit de o capitulare mulţumitoare.
Camp a făcut mult zgomot în rândurile Dreptei când a apărut pentru prima oară dar ambele cărţi se adresează unor mai largi îngrijorări în ziua de azi; re-publicarea în 2011 a romanului Camp a plasat cartea în top-ul listei bestseller din Franţa iar Submission a devenit în mod simultan bestseller no.1, patru ani mai târziu în Franţa, Italia și Germania.
42 de ani separă aceste cărţi; dacă am sări 42 de ani înainte, oare ce poveste ar putea un roman futuristic spune în anul 2057 ? Gânditori ca Oriana Fallaci, Bat Ye'or, şi Mark Steyn s-ar aştepta la o situaţie ce asumă victoria Islamului si narează vânarea celor câţiva credincioşi Creştini Francezi rămaşi. Dar eu prezic contrariul: un raport în care "Marea Înlocuire" a lui Camus, s-a dărâmat şi imagini violente de represiune a Musulmailor ( după spune Claire Berlinski) "se împleticesc afară din ceaţa istoriei Europene" acompaniate de o reafirmare nativistă Franceză.
