Relaţiile de lungă durată cu înfloritoarea minoritate musulmană, problema cea mai critică a contientului, va urma unul din următoarele trei căi : integrare armonioasă, expulzarea musulmanilor sau o victorie islamică. Care dintre aceste trei scenarii ar putea avea mai mulţi sorţi de izbândă ?
Viitorul Europei are o importanţă imensă , nu numai pentru rezidenţii ei. Timp de jumătate de mileniu, 1450-1950, această parte a globului pamântesc a determinat istoria lumii ; creativitatea şi vigoarea ei au inventat însăşi modernitatea. Regiunea poate că a pierdut acea poziţie critică pe care a deţinut-o in urmă cu 60 de ani, dar ea rămâne de o importanţă vitală din punct de vedere economic, politic şi intelectual. De aceea ,în ce direcţia spre care se îndreaptă are implicaţii uriaşe pentru restul umanităţii şi în special pentru ţările-odraslă, cum ar fi Statele Unite, care în mod istoric şi-a îndreptat privirile spre Europa, ca sursă de idei, de cadre şi de comerţ. Iată o părere asupra şanselor fiecăruia dintre aceste scenarii.
I. Conducere musulmană.
Regretata Oriana Fallaci observa că odată cu trecerea tmpului, “Europa devine din ce în ce mai mult o provincie islamică, o colonie islamică.” Istoricul Bat Ye'or a numit această colonie “Eurabia”. Walter Laqueur prezice în lucrarea sa pe cale de apariţie Ultimile zile ale Europei , ca Europa aşa cum o ştim azi, este pe cale să se transforme. Mark Steyn, în America Singură : Sfârşitul Lumii pe care o cunoaştem, merge chiar mai departe şi susţine că o mare parte a lumii vestice “ nu va supravieţui secolului 21, că o mare parte a ei va dispare în timpul vieţii noastre, incluzând multe dacă nu majoritatea ţărilor europene.” Trei factori – religia, demografia şi sentimental de moştenire a tradiţiilor – susţin argumentul referitor la islamizarea Europei.
Religia : Un secularism extrem predomină în Europa, în special în mijlocul elitei, până acolo încât credincioşii creştini (cum ar fi George W. Bush) sunt văzuţi ca debili mintali şi necalificaţi sa menţină poziţii oficiale. In 2005, lui Rocco Buttiliglione, un distins politician italian şi credincios catholic, nu i s-a permis să ocupe poziţia de reprezentant al Italiei la Uniunea Europeană din cauza opiniilor sale asupra unor chestiuni cum ar fi homosexualitatea. Secularismul astfel instalat, înseamnă de asemenea biserici goale : la Londra, cercetătorii estimează că mai mulţi musulmani se află în moschei vinerea decât creştini în biserici duminica, deşi oraşul găzduieşte de 7 ori mai mulţi cetăţeni născuţi creştini decăt cetăţeni născuţi musulmani. Pe măsura ce creştinismul decade, islamismul înfloreste ;
Prinţul Charles dă exemple asupra fascinaţiei multor europeni cu islamul. Multe conversiuni la islam pot avea loc in viitor, pentru că, dupa cum i se atribuie lui G.K. Chesterton, " Cand oamenii nu mai cred în Dumnezeu , ei nu mai cred în nimic ; ei cred în orice.”
Secularismul European se înfăţişează sub diverse aspecte cu totul nefamiliare americanilor .Hugh Fitzgerald, fost vicepreşedinte la JihadWatch.org ilustrează una dintre dimensiunile acestor diferenţe :
Cele mai memorabile eforturi ale presedintilor americani au inclus aproape întotdeuna fraze biblice uşor de recunoscut….. Această sursă de tărie retorică s-a văzut în Februarie (2003) cu ocazia exploziei navetei Columbia. Dacă n-ar fi fost vorba de o rachetă americană ci una franceză şi dacă Jaques Chirac ar fi trebuit sa ţină un discurs similar, el ar fi folosit probabil faptul că fuseseră 7 astronauţi şi ar fi evocat imaginea Pleiadelor, numite astfel prima oară în antichitatea pagână. Preşedintele american, la o ceremonie natională solemnă care a început şi s-a terminat cu citate din biblia ebraică, a făcut-o în mod diferit. El şi-a luat textele din Isaia 40:26, care a dus la o tranziţie directă de la minunea covărşitoare si de la stupoarea din faţă forţelor cereşti trimise de Creator, până la consolarea pentru pierderile pamânteşti ale echipajului.
Infloritoarea credinţă musulmană, cu sensibilităţile jihadiste şi de supremaţie islamică ale practicanţilor ei, nu pot să fie mai diferite de cea a delăsătorilor creştini europeni. Acest contrast îi face pe mulţi musulmani să vadă Europa ca pe un continent propice a fi convertit şi dominat. De aici, rezultă inadmisibile pretenţii de supremaţie cum ar fi declaraţia lui Omar Bakri Mohammed, “Doresc ca Anglia să devină un stat islamic”. Doresc să văd steagul islamului fluturând pe Downing Street no.10.” Sau prezicerile imamului din Belgia : “In curand vom lua puterea în această ţară. Cei ce azi ne critică, vor regreta. Ei vor fi siliţi să ne servească. Pregătiţi-vă , ora se apropie.”
Demografia: Prăbuşirea demografică duce de asemenea la islamizarea Europei. Rata de fertilitate totală în Europa este astăzi în medie 1.4 pe femeie, în timp ce susţinerea populaţiei intr-o ţară necesită puţin peste 2 copii pe pereche, sau 2,1 copii de femeie. Rata existentă este numai două treimi din ce ar trebuie să fie ; o treime din populaţia necesara, pur si simplu, nu se naşte.
Pentru a evita o severă diminuare a populaţiei, cu toate problemele ce ar urma astfel – şi în mod specific, în absenţa muncitorilor plătitori ai generoaselor planuri de pensie - Europa are nevoie de emigranţi – o mulţime de emigranţi. Această treime importată a populaţiei tinde a fi musulmană, în parte pentru că musulmanii sunt geographic aproape – la numai 13 Km. între Maroc spre Spania , numai cam 200Km. între Albania sau Libya şi Italia; în parte pentru că legăturile coloniale continuă să lege Asia de Sud de Anglia sau Maghrebul de Franţa ; în parte datorită violenţelor, tiraniei si sărăciei, atât de vizibile în lumea musulmană de azi, şi care provoacă val dupa val de emigranţi.
De asemenea, ridicata rată de fertilitate a musulmanilor complimentează slaba rată a natalităţii printre creştinii indigeni. Deşi fertilitatea musulmanilor este în scădere, ea rămâne totuşi în mod semnificativ mai mare decât cea a populaţiei europene indigene. Fără îndoială, ridicata rată de natalitate are de a face cu circumstanţele pre-moderne în care trăiesc femeile musulmane din Europa. In Brussels, “Muhammad” a fost pentru câţiva ani cel mai popular nume dat pruncilor băieţi , în timp ce Amsterdam şi Rotterdam sunt pe cale de a deveni, cam prin anul 2015, primele oraşe europene cu populaţie majoritar musulmană.
Analistul francez Michel Gurfinkiel estimează că în Franţa , un război etnic de stradă ,va poziţiona copii indigenilor împotriva celor ai emigranţilor într-o proporţie de aproximativ 1 la 1. Prezicerile curente arată o majoritate musulmană în armata rusă cam prin anul 2015 şi în toată ţara în aproximativ 2050.
Sentimentul de moştenire a tradiţiei: Ceeace adesea este înfăţişat drept corectitudine politică în Europa, reflectă ceeace eu cred , este un fenomen mai profund, şi anume despărţirea multor europeni de propria lor civilizaţie, adică sentimental că nu merită să lupte pentru cultura lor istorică şi că aceasta nici măcar nu merită salvată. Este dramatic a nota diferenţele dintre europeni în această privinţă. Probabil ţara cel mai puţin vulnerabilă la această despărţire este Franţa, unde naţionalismul tradiţional, încă se menţine iar francezii se mândresc cu identitatea lor. Anglia se află în ce mai mare primejdie sub acest aspect, aşa cum este simbolizat în lamentabilul program guvernamental, “ ICOANE – Un Portret al Anglei," care abea încearcă să re-aprindă flacăra patriotismului prin conectarea britanicilor cu “comorile lor naţionale” ca Winnie Pooh şi cu minijupe.
Aceasta atitudine descurajată a avut implicaţii directe şi averse pentru emigranţii musulmani, după cum explică Aatish Taseer în revista Prospect.
“Britanismul” este aspectul cel mai important de identitate pentru mulţi tineri pakistanezi britanici .… Dacă îţi denigrezi propria cultură te afli în faţa riscului ca noii sosiţi să se uite în altă parte dupa una. Până acum, în acest caz, pentru mulţi dintre cei din a doua generaţie de pakistanezi britanici, cultura araba a deşertului pare mai apetisantă decât cea britanică sau cea subcontinentală. De trei ori substrasă dintr-un sentiment durabil de identitate, privirea învigorată asupra lumii a islamului radical devine una la îndemână pentru generaţia a doua de pakistanezi.
Emigranţii musulmani dispreţuiesc în mare măsură civilizaţia vestica şi în special sexualitatea acesteia (pornografia, divorţul, homosexualitatea ). Musulmanii nu se asimilează nicăieri in Europa, căsătoriile mixte au loc foarte rar. Iată un exemplu foarte semnificativ, din Canada : Mama faimosului Khadr brood, cunoscută drept prima familie de terorişti din ţară, se întorcea în Canada din Afganistan şi Pakistan în Aprilie 2004, împreună cu unul dintre fii ei. Deşi ea încerca să obţină refugiu în Canada, ea declarase numai cu o lună înainte că taberele sponsorizate de Al-Qaeda constituie cel mai bun loc pentru copii ei. “ V-ar place ca eu să-mi cresc copilul în Canada , asfel ca în momentul când va ajunge de 12 sau 13 ani să fie pe droguri sau să aibe vreo relaţie homosexuală ? Ar fi mai bine ?
(Ironic, în secolele trecute, după cum a documentat istoricul Norman Daniel , creştinii europeni îi priveau de sus pe musulmani cu multiplele lor neveste şi haremuri, ca pe nişte nevropaţi sexuali, şi în consecinţă se simţeau superiori din punct de vedere moral.)
Ca rezumat : primul argument susţine că Europa va fi islamizată , cedând pe tăcute statutului dhimmi – convertirea la islam din cauza că “yin”-ul european se împacă aşa de bine cu “yang”- ul musulman : densitate scăzută şi respectiv crescută a religiozitităţii, fertilitate scăzută şi respectiv crescută, confidenţă scăzută şi respective crescută. Europa este o uşă deschisă prin care musulmanii intră plimbandu-se.
II. Rejecţie musulmană
Sau poate această uşe li se va trânti în faţă ? Ziaristul American Ralph Peters respinge idea primului scenariu : “ Departe de a se bucura de perspectiva cuceririi Europei prin a da naştere la mulţi copii, musulmanii Europei traiesc de pe o zi pe alta…..prezicerile asupra cuceririi Europei….ignorează istoria şi neiertătoarele sale vicii.” Din contra, prezentând Europa ca pe un loc ce a “perfectat genocidul şi epurarea etnică,” el prezice că musulmanii “vor fi norocoşi dacă vor sfârşi doar cu deportarea,” şi nu vor fi ucişi. Claire Berlinski, în Pericol în Europa: Dece Criza Continentului este şi cea a Americii este implicit de accord, arătând spre “conflictele antice ca şi tiparele…..ce se tărăsc azi din ceaţa istoriei europene” şi care ar putea provoca violenţe.
Acest scenariu presupune că indigenii europeni – care constituie încă 95% din populaţia continentului – se vor trezi într-o zi conştienţi de ei înşişi. “ Basta!" vor spune ei şi îşi vor redobândi ordinea istorică. Asta nu este imposibil. ; o iritare printre europeni, mai puţin printre elitişti decât printre mase, protestând cu tărie, a început deja. Ilustrări ale nemuţumirii includ legislaţiile anti-hijab în Franţa, nemulţumire cu privire la restricţiile impuse asupra steagurilor naţionale sau a simbolurilor creştine, precum si insistenţa în a servi vinuri la dineurile de stat. O mişcare spontană s-a iscat în câteva oraşe franceze în prima parte a lui 2006 referitor la servirea supei de pork pentru săraci, excluzând intenţionat musulamnii.
Aceste chestiuni sunt minore desigur, dar partide insurgente anti-emigrare, au apărut deja în multe ţări şi ele încep să ceară nu numai un control efectiv al frontierelor dar şi expluzarea emigranţilor ilegali. O mişcare “nativistă” prin toată Europa se formează, în mare măsura neobservată la prima vedere. Indiferent cât de slabă deocamdată, ea are un potenţial uriaş. Partidele opuse emigraţiei şi islamului în general au dedesubturi neo-fasciste dar ele devin din ce în ce mai respectabile în timp, lepădându-se de originile lor antisemite şi de dubioasele lor teorii economice, concentrându-se în special asupra chestiunilor religioase, demografice , de identitate ca şi prin educarea asupra islamului si a musulmanilor. Partidul Naţional Britanic şi partidul Belgian Vlaamse Belang oferă două asemenea exemple de mutare spre respectabilitate, ceeace într-o zi poate fi urmată de electibilitate. Cursa pentru preşedenţia Franţei din 2002 s-a desăşurat ca o competiţie între Jaques Chirac şi neofascistul Jean Marie LePen.
Alte partide au gustat din putere deja. Jörg Haider şi Freiheits Partei Österreich au fost pentru scurt timp la putere. Lega Nord în Italia a făcut timp de 4 ani parte din coaliţia la conducere. Ei vor deveni probabil mai puternici deoarece mesajele lor anti islamiste şi deseori anti islamice, rezonează iar partidele majore vor adopta parţial aceste mesaje. (Partidul Conservativ Danez oferă un model ; dupa 72 de ani în afara politicii, ei au revenit la putere în 2001 datorită realmente mâniei cu privire la problemele emigraţiei). Aceste partide vor beneficia probabil când emigrarea spre Europa va creşte incontrolabil la nivele încă mai înalte, incluzând poate un exod în masă din Africa, care după cum mulţi indicatori sugestionează , se va întâmpla.
Odată la putere, partidele naţionaliste vor elimina multiculturismul şi vor încerca să restabilească valorile si moralurile tradiţionale. Se poate specula numai asupra mijloacelor lor şi asupra reacţiei musulmane. Peters descrie aspectele fasciste şi violente ale unor grupuri şi se aştepată ca revolta anti musulamnă să ia forme ameninţătoare. El schiţează chiar un scenariu în care “nave militare americane vor ancora şi soldaţi americani vor debarca la Brest, Bremerhaven sau Bari pentru a garanta evacuarea musulmanilor europeni.”
Pentru mulţi ani, musulmanii s-au temut exact de o asemnea încarcerare şi brutalizare, urmată de expulzare şi chiar masacre. Deja în anii 80’ răposatul Kalim Siddiqui, directorul Institutului Musulman din Londra a avertizat asupra pericolului “camerelor de gazare stil Hitler, pentru musulmani”. Shabbir Akhtar a avertizat in cartea sa din 1989, Atenţie cu Muhammad că “ data viitoare când vor fi camere de gazare în Europa, nu există dubii asupra cui se va afla în interiorul lor”- adică, muslmani. Un personaj din romanul lui Hanif Kureishi în 1991, Buddha din Suburbie, avertizează asupra războiului de guerilă pe care îl aşteaptă să urmeze după ce “albii în fine, vor asmuţi pe negrii şi pe asiatici şi vor încerca să ne forţeze pe noi , în camerele de gazare.”
Este mult mai probabil ca eforturile europene de redobândire vor fi iniţiate în mod paşnic şi legal, în timp ce musulmanii vor menţine modelele recente de intimidare şi terrorism – ei fiind cei ce vor chema la violenţă. Multiple sondaje confirmă că aproximativ 5% dintre Musulmanii Britanici sunt de accord cu bombele de la 7 Iulie, sugerând faptul că ei sunt gata să recurgă la forţă. Oricum se va întâmpla, reglementarea nu poate fi de aşteptat a se rezolva prin cooperare.
III. Musulmanii Integraţi
Cea mai fericită posibilitate, europenii autohtoni şi emigranţii musulmani găsesc un modus vivendi şi trăiesc împreuna în armonie. Probabil declaraţia clasică asupra acestei posibilităti optimiste se găseşte în studiul din 1991 France, une chance pour l'Islam ("Franţa o şansă pentru islam”) de Jeanne-Hélène şi Pierre Patrick Kaltenbach. "Pentru prima oară în istorie”, scriu ei, “Islamului i se oferă o şansă să se trezească într-o ţară democrata, bogată, laică şi paşnică.” Această speranţă trăieşte încă. Un Economist de la mijlocul anului 2006 susţine că “pentru moment cel puţin, prospectul Eurabiei sună ca o sperietoare.” In acelaşi timp, Jocelyne Cesari, profesor asociat de studii islamice la Divinity School de la Harvard, susţine că există o balanţă : în aceiaşi măsură în care “islamul schimbă Europa”, spune ea, si “Europa schimbă islamul”. Ea este de părere că musulmanii în Europa nu vor să schimbe natura statelor europene, şi e de aşteaptat ca ei să se adapteze în contextul European.
Asemenea optimism din păcate, are foarte puţină bază. Europenii pot încă să-şi re-descopere credinţa lor creştină, să aibă mai mulţi copii şi să-şi onoreze propria moştenire culturală. Ei pot încuraja emigrarea non-musulmană sau cultiva pe musumanii deja printre ei. Dar asemenea măsuri nu au loc în prezent şi nici perspectivele nu sunt bune. Din contra, musulmanii cultivă pretenţii şi ambiţii care se bat cap în cap cu cele ale vecinilor lor indigeni. Mai rău decât atât, fiecare generaţie apare mai despărţită decât cea precedentă. Romancierul canadian Hugh MacLennan, face o asemuire a diviziuni anglo-franceză a ţării sale în "Două Solitudini" cu una care doreşte ceva similar însă mult mai pronunţat care se dezvoltă în Europa. Sondajele printre musulmanii britanici, de exemplu arată că în majoritate ei prevăd un conflict între identităţile britanice şi musulmane şi că ei ar dori să instaleze legile islamice.
Posibilitatea ca musulmanii să accepte regulile Europne istorice şi să se integreze liniştit în ele poate fi în mod virtual eliminată din consideraţie. Chiar şi Bassam Tibi mută la , profesor la Univeristatea din Göttingen, care a atenţionat în repetate rânduri că “ori islamul se europenizează ori Europa se islamizează,” a abandonat speranţa asupra continentului. Recent el a anunţat ca părăseşte Germania dupa 44 de ani de rezidenţă şi se Universitatea Cornell din Statele Unite.
Concluzie
După cum rezumă jurnalistul American Dennis Prager , " Este dificil să-ţi imaginezi orice scenariu de viitor în Europa de Vest în afară de islamizarea ei sau un război civil.” Intr-adevăr , aceste două foarte neatractive cărări apar să definească soluţiile Europei, cu puternice forţe trăgând în direcţii opuse ; biruniţa musulmană, musulmanii aruncaţi afară, Europa ca o extensie a Africii de Nord sau un statut de qvasi război civil.
Ce va fi ? evenimentele decisive care vor rezolva această situaţie de abea trebuie să aibă loc, astfel că nu se poate încă decide. Timpul de decidere se apropie totuşi, cu repeziciune. Aproximativ în următoarea decadă, fluxul actual va înceta, ecuaţia Europa-Islam va deveni mai dificilă şi viitorul curs al continetului se va putea întrevedea.
Anticipând corect acest curs este cu atât mai dificil cu cât este fără precedent. Niciodată un teritoriu major nu şi-a schimbat dintr-una în alta civilizaţia, în virtutea unui colaps în populaţie, credinţă sau identitate; nici nu s-a întâmplat ca un popor să crească la aşa o scara pentru a-i prelua patrimoniul. Noutatea şi magnitudinea ambuteiajului European face dificilă înţelegerea, ne tentează să pierdem multe din vedere şi este aproape imposibil de prevăzut. Europa ne conduce pe toţi într-un marş spre terra incognita.
Dl. Pipes (www.DanielPipes.org) este directorul Forului pentru Orientul Mijlociu şi profesor oaspete la Universitatea Pepperdine. Acest articol este adaptat dintr-o conferinţă la Centrul Woodrow Wilson despre "Euro-Islam: Dinamica Unei Integrări Efective.”
