Fie că Democraţii din Congres aprobă sau resping Tratatul nuclear al lui Barack Obama acesta are o mare importanţă care pe drept cuvânt se află în atenţia internaţională. Dar există şi o altă dezbatere ce se desfăşoară asupra Cuprinzătorului Plan Comun de Acţiune, care ar putea fi chiar şi mai critică: dezbatera din Iran. Supremul lider,Ali Khamenei, cel care ia deciziile în Iran, ar putea să respingă acordul asupra căruia s-a lucrat atat de laborios, şi pe care chiar el l-a asistat în negocieri.
Un aspect fără nici un sens. După cum un număr impresionant de analize a stabilit, tratatul de le Viena este înclinat enorm în favoarea Republicii Islamice Iran, legitimând crecetările sale nucleare, asigurând viitorul lor program de arme nucleare, ajutând economia şi dând un imbold agresivelor lor scopuri internaţionale. In virtutea acestor avantaje, aparent ar fi absurd pentru Khamanei să-l refuze. Pe deasupra majoritatea Iranienilor au sărbătorit acordul.
Insă refuzul are foarte mult sens dacă nu privim la aceste avantaje imediate ci la viitoarele pericole legate de supravieţuirea regimului Iranian. Liderii regimurilor fanatice şi brutale cum este Khamanei, fără excepţie şi invariabil fac din puritatea ideologică şi puterea peronală, cele mai importante priorităţi. Din acest punct de vedere – al impactului asupra longevităţii regimului, tratatul conţine două probleme.
Primul, el trădează ne-abătuta viziune de duşmănie împotriva Statelor Unite a lui Ayatollah Khomeini, miezul principiului ce a ghidat republica Islamică încă de când a fost fondată în 1979. O substanţială parte a conducerii, care-l include pe Khamanei însuşi, menţine o viziune puritană care vede orice relaţie cu Statele Unite drept inacceptabilă, ba chiar apropiindu-se de tădare. Din acest motiv, Teheranul a fost pentru o lungă perioadă de timp singura capitală ne interesată în îmbunătăţirea realţiilor cu Washingtonul. Aceşti rejecţionişti dispreţuiesc avantajele tratatului; ei îl refuză din principiu.
Poziţia lor nu este în nici un caz, unică. Similar, rejecţioniştii Palestinieni se opun tratatelor cu Israelul, indiferent de avantaje, nedorind să conlucreze cu inamicul. ( să ne gândim la acordurile de la Oslo din 1993, care le-au adus teritorii, bani, legitimitate şi arme). Principiul trece înaintea practicului.
Al doilea, oponenţii Iranieni ai JCPOA se tem de eroziunea valorilor Islamiste ale revoluţiei lui Khomeini. Se tem ca oamenii de afaceri, turiştii, studenţii, artiştii şi alţii se vor năpusti asupra unui nou şi deschis Iran şi vor tenta mai departe populaţia locală, abătând-o de pe dificilul drum al rezistenţei şi martiriului, în favoarea consumului liber, a individualismului, feminismului şi multiculturalismului. Ei dispreţuiesc şi se tem de îmbrăcămintea, muzica, video-urile şi educaţia Americană. Khamenei însuşi vorbeşte despre guvernul SUA ca unul în căutarea unor căi "de a penetra ţara". Din punctul lor de vedere, izolarea şi sărăcia au virtuţiile lor ca mijloace de a ţine revoluţia Iraniană în viaţă.
Pe scurt, dezbaterile Iraniene asupra tratatului sunt reale punându-i pe cei ce sunt în favoarea avantajelor de termen scurt din tratat, împoriva celor speriaţi de pericolele de mai târziu.Khamanei trebuie să facă o alegere dificilă.
In Vest, oponenţii acordului se vor bucura desigur în cazul în care Khamenei îl refuză. Insă în acest caz ei se vor afla deasemenea în faţa unei probleme.După ce au susţinut că Obama a eşuat în negocieri, ei trebuie să se confrunte cu incomodul fapt că şi conducerea Iraniană a respins ofertele lui. Astfel, pe când Obama iese din afacere drept un neînduplecat protector al intereselor Americane, învingător în tocmeala cu negustorii din bazar, motivele oponenţilor vestici se prăbuşesc. Acuzaţia lui privitoare la faptul că aceştia din urmă "fac cauză comună" cu rejecţioniştii Iranieni, va arăta atunci foarte convingătoare şi teribil de condamnantă. Argumentele Primului Ministru Israelian Binyamin Netanyahu, aflat în prezent în "cuşca cu câini"a lui Obama, riscă în mod special a fi socotite drept prosteşti.
Pentru a evita această soartă, openenţii acordului trebuie imediat să se pregătească pentru posibilitatea unui "nu" din partea Iranului.
Aceasta înseamnă a lua câteva măsuri: devansarea lui Khamanei prevăzând şi chiar prezicând refuzul său de a semna acordul. Explicând (după cum am făcut eu aici) că motiovele sale nu au nimic de aface cu substanţa ci având totul de aface cu puritanismul ideologic şi menţinerea spiritului revoluţionar. Familiarizarea cu aspectele JCPOA şi educarea în detaliu în privinţa scenei domestice Iraniene. Să exprime sentimente anti-Obama (cum ar fi: s-a autoamăgit crezând că are de aface cu un partener când în realitate acesta nu a existat.) Dezvoltarea unei politici detailate asupra Teheranului care reînoieşte sancţiunile economice şi întăreşte alte pedepse. Găsirea de aliaţi internaţionali care să ajute punerea în funcţiune a acestui regim de sancţiuni re-înoite.Pregătirea publicului pentru posibilitatea distrugerii infrastructurii nucleare Iraniene.
Refuzul lui Khamenei a Tratatului de la Viena ar fi o veste bună pentru toată lumea şi în special pentru oponenţii acordului – dar aceştia din urmă trebuie să se pregătească pentru această eventualitate.
