Faptul că guvernul socialist al lui François Hollande tocmai a blocat o afacere proastă cu Teheranul, devenind astfel eroul negocierilor de la Geneva, este pe de o parte o surpriză majoră. Dar ea este o urmare logică a pasivităţii administraţiei Obama.
 Preşedintele Francez François Hollande - un nou sens de seriozitate. |
Politica externă Americană este într-un stadiu de cădere liberă fără precedent, o Casă Albă fără scop şi distrată care abea acordă atenţie lumii exterioare iar când o face, acţionează inconsistent şi slab, într-o manieră fantastică. Dacă s-ar dori a discearne ceva atât de măreţ ca o Doctrină Obama, aceasta ar spune : "Snobează-ţi prietenii şi acomodează-ti oponenţii, devalorizează interesele Americane, caută consens, şi acţionează inpredictibil."
Impreună cu alţi critici regret şi eu această situaţie. Insă acţiunea Franceză demonstrează că există unele mici speranţe.
De la cel de-al doilea război mondial şi până când Obama a valsat pe scenă, guvernul SUA a stabilit un model, prin preluarea conducerii în afacerile internaţionale şi a fi criticat pentru aceasta.Trei exemple: In Vietnam,Americanii au simţit nevoia de a convinge pe aliaţii lor Sud Vietnamezi să reziste Nord Vietnamezilor şi Viet-cong-ului. In majoritatea perioadei din timpul războiului rece ei au pus presiuni asupra aliaţilor din cadrul Pactului Atlanticului de Nord (NATO) în a opune rezistenţă presiunii Sovietice.In anii 1990, ei au încurajat Orientul Mijlociu în a-l îngrădi şi pedepsi pe Saddam Hussein.
In fiecare din aceste cazuri, Americanii au luat iniţiativa cu mijloace proprii şi apoi au pus presiuni asupra aliaţilor în a lucra împreună, contra unui inamic comun, un model total ilogic. Aceşti Vietnamezi, Europeni şi Arabi ar fi trebuit să se teamă de Hanoi, Moscova şi Bagdad, mult mai mult decât distanţii şi puternicii Americani. Localnicii ar fi trebuit să-i imlpore pe Yankei să-i protejeze. Dece n-a fost acesta, în mod presistent, cazul ?
Deoarece guvernul SUA urmărit de viziunea sa superioară şi de mai larga moralitate, a repetat aceiasi greşală: considerându-şi aliaţii abea mişcându-se şi confuzionaţi de piedici în loc de parteneri cu adevărat, i-a dat laoparte şi şi-a asumat responsabilităţi complete. Cu rare excepţii (Israel şi intr-o mai mica măsură Franţa), adultul American fără să se gândească şi-a infantilizat aliaţii mai mici
Aceasta a avut consecinţa contrară în a-i lăsa pe aceşti aliaţi cu conştiinţa propriei lor irelevanţe. Simţind că acţiunile lor nu contează prea mult ei s-au lăsat pradă indulgenţei imaturităţii politice.Iresponsabili pentru propriile lor destine, ei s-au simţit liberi în a se angaja în anti-Americanism ca şi alte comportări ne-funcţionale, cum ar fi corupţia din Vietnam, pasivitate în NATO, şi lăcomie în Orientul Mijlociu. Mogens Glistrup, un politician danez a întruchipat această problemă, propunând în 1972 ca Danezii să economisească şi impozite şi vieţi prin desfiinţarea armatei şi înlocuirea ei cu o maşină purtând un mesaj automat telephonic la Ministerul Apărării, care ar anunţa un singur mesaj, în limba Rusă : "Capitulăm!"
 Mogens Glistrup, cel mai neserios politician European dintre toţi. |
Modul cum acţionează Barack Obama, retrage Statele Unite din obişnuita poziţie în rolul de adult şi le impinge în mijlocul copiilor.Răspunzând crizelor una câte una şi preferând să acţioneze în consult cu alte guverne, el preferă "conducerea din umbră" precum şi statutul de "unul dintre membri unui grup", ca şi cum ar fi primul ministru al Belgiei şi nu Preşedintele Statelor Unite.
In mod ironic, această slăbiciune are efectul salutar de a-i plesni pe aliaţi peste faţă şi a-i trezi la faptul că Washingtonul i-a corcolit pentru prea mult timp.Aliaţi laşi cum ar fi Canada, Arabia Saudită, şi Japonia se trezesc la realitatea că nu pot trage salve gratuite împotriva Unchiului Sam, siguri fiind că acesta îi va salva de ei însuşi. Ei văd acum că acţiunile lor contează, o experienţă sobră şi nouă. De exemplu: Liderii Turci încearcă să pornească un foc sub administraţie pentru a-i convinge să intervină în războiul civil din Siria.
 John Kerry, cel mai prost Secretar de Stat American dintotdeauna ? |
Si astfel ineptitudinea lui Obama are potenţialul de a-i transforma pe ezitanţii şi egoiştii parteneri, în actori mai serioşi, mai maturi. In acelaşi timp, incompetenţa sa promite să schimbe reputaţia SUA de dădacă arogantă, în aceea de mult apreciat coleg, în acelaşi timp diminuând iritarea îndreptată către Americani.
Desigur o politică externă slabă prezintă pericolul unei catastrofe (cum ar fi facilitarea apariţiei unui Iran nuclear sau lipsa unei actiuni de a împiedica un act de agresiune Chinez care ar duce la război), astfel că această mica speranţă, este doar atât, o mica compensaţie pentru un nor gri mult mai larg. Nu este ceva de preferat. Totuşi, dacă două condiţii sunt îndeplinite – nici un dezastru în timpul cadenţei lui Obama şi un successor care să re-afirme puterea şi voinţa Anmericană – s-ar putea caAmericanii şi aliaţii lor să privească în urmă la această perioadă ca la una necesară, una cu o moştenire pozitivă.
