Sprijinindu-l pe Assad

Analiştii sunt de acord că "eroziunea capabilităţilor regimului Sirian se accelerează,"adică, pas cu pas continuă să dea înapoi, făcând tot mai posibilă o breşă şi o victorie Islamistă. Drept răspuns, îmi voi schimba recomandarea politică de la neutralitate la ceva care, în calitatea mea de umanitarist şi inamic de-a lungul a multor decade al dinastiei Assad, mă face să mă opresc o clipă înainte de a continua a scrie:

Guvernele Vestice ar trebui să acorde sprijin dictaturii maligne a lui Bashar al-Assad.

Iată logica mea pentru această sugestie contre coeur : Forţele răului cauzează un pericol mai mic pentru noi atunci când se luptă între ele. Aceasta (1) le ţine ocupate local si (2) le împiedică să devină victorioase (devenind astfel cu atât mai periculoase).Puterile Vestice ar trebui să-i ghideze pe inamici spre o poziţie staţionară, ajutând partea care pierde, indiferent care, prelungind astfel conflictul.

Această politică are precedente. De-a lungul majorităţii perioadei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania Nazistă a fost în ofensivă contra Rusiei Sovietice iar ţinerea trupelor Germane ocupate pe Frontul de Est a fost critică pentru o victorie Aliată. Franklin D. Roosevelt, de aceea, l-a ajutat pe Joseph Stalin prin aprovizionarea forţelor sale şi prin coordonarea cu acesta, a efortului de război. Privind în urmă, această respingătoare d.p.v. moral dar strategic necesară politcă a avut succes.Iar Stalin a fost un monstru mult mai rău decât Assad.

Stalin, Saddam Hussein ... şi Bashar al-Assad?

Războiul Irak-Iran din 1980-88 a creat o situaţie similară.După mijlocul lui 1982, pe când forţele lui Ayatollah Khomeini au început ofensiva împotriva celor ale lui Saddam Hussein, guvernele Vestice au început să sprijine Irakul. Da, regimul Irakian a început ostilităţile şi era mult mai brutal, însă cel Iranian era ideologic, mai periculos şi în ofensivă.Cel mai bine era ca ostilitătile să cuprindă ambele părţi şi să le împiedice pe ambele de a deveni victorioase. In spusele apocrife ale lui Henry Kissinger, "păcat ca ambele părţi nu pot pierde".

FDR, Reagan ... şi Obama?

In acest spirit, am susţinut pe atunci un ajutor SUA către partea care pierde, indiferent care dintre ele, conform aceastei analize din Mai 1987 : "In 1980, pe când Irakul ameninţa Iranul, interesele noastre se situau fie chiar parţial de partea Iranului.Dar Irakul era în retragere încă din vara lui 1982 şi Washingtonul la acea vreme era de partea lui….Privind spre viitor, dacă Irakul reia ofensiva, ar putea avea loc o schimbare improbabilă dar nu imposibilă, Statele Unite ar considera din nou situarea si acordarea de ajutoare către Iran."

Aplicând aceiaşi logică cu Siria de azi se pot găsi importante paralele. Assad joacă rolul lui Saddam Hussein – brutalul dictator Baathist care a început violenţele. Forţele rebele se aseamănă Iranului – victima iniţială care devine din ce în ce mai puternică şi care reprezintă un pericol Islamist în creştere. Continuarea luptelor pune în primejdie întreaga regiune. Ambele părţi sunt angajate în comiterea de crime de război şi pun în primejdie interesele Vestice.

Da, supravieţuirea lui Assad este în beneficiul Teheranului, regimul cel mai periculos din regiune.Insă o victorie a rebelilor, după cum vă amintiţi, ar ajuta imens din ce în ce mai viciosul Guvern Turc şi în acelaşi timp ar împuternici jihadiştii ca şi înlocuirea guvernului Assad cu Islamişti triumfători şi înflăcăraţi.Continuarea luptelor duce la mai puţine pagube pentru interesele Vestice decât luarea puterii de către ei. Există posibilităţi mai rele de cum sunt amestecul de Islamişti Sunni şi Shi'ite, decât jihadişti Hamas ucigând jihadişti Hizbullah, şi vice-versa.Mai bine ar fi să nu câştige niciunul dintre ei.

Scenă înfăţişând distrugerile din Aleppo.

Administraţia Obama încearcă o politică supra ambiţioasă şi subtilă, de a ajuta simultan pe rebelii cei buni cu armament letal clandestin şi $114 millioane în ajutor ,în acelaşi timp în care se pregăteşte pentru posibile atacuri cu dronuri împotriva rebelilor cei răi.Frumoasă idée, însă manipularea forţelor rebele prin control de la distanţă are prea puţine şanse de succes.Inevitabil, ajutorul va sfârşi în mâinile Islamiştilor iar atacurile vor ucide aliaţi.Mai bună este acceptarea limitelor unora şi aspiraţia către posibil: încurajarea părţii în curs de retragere.

In acelaşi timp, Vesticii trebuie să rămână fideli moralurilor lor şi să ajute la sfârşirea războiului contra civililor, a milioanelor de inocenţi suferind gratuit ororile războiului civil.Guvernele Vestice ar trebui să găsească mecanismele care să convingă părţile ostile să respecte regulile războiului şi în mod specific cele care diferenţiază între combatanţi şi ne-combatanţi. Acestea ar putea include presiuni asupra celor ce-i aprovizionează pe rebeli (Turcia, Arabia Saudită, Qatar) şi pe suporterii Guvernului Sirian (Russia, China) în a condiţiona ajutorul lor numai către cei ce respectă regulile războiului; ar putea include folosirea de forţă împotriva violatorilor de ambele părţi. Aceasta ar îndeplini responsibilitatea de a proteja.

In fericita zi în care Assad & Tehranul vor luipta contra rebelilor & Ankarei până la extenuarea mutuală, sprijinul Vestic poate fi îndreptat către elementele non-Baathiste şi non-Islamiste în Siria, ajutându-le să ofere o alternativă moderată deplorabilelor realităţi de azi şi să conducă la un viitor mai bun.