"Ceeace altădată era îndepărtata blândă şi pe cale de descompunere civilizaţie Arabă, este astăzi purtată pe coama vântului înviorător al schimbării. Un fel de dezordine fructuasă înlocuieşte vechile tipare fixe ale vieţii." Aceste cuvinte care sună contemporan, au fost publicate în 1962 într-o carte cu coperte lucioase, plină de fotografii, conţinând 160 de pagini şi intitulată The Arab World.
 Editorii revistei Life au produs un număr intitulat "Lumea Arabă". |
The Arab World reprezintă în mod emfatic un adevăr dintr-o altă eră; cu toate că Stewart nu-şi supra licitează subiectul, el oferă o apropiere benignă, transparentă, condescendentă a acestuia, care ar surprinde pe cei mai eufemişti scriitori de astăzi. De exemplu, el sugerează că un vizitator vestic într-o ţară vorbitoare de Arabă, pătrunde în "the regatul lui Aladdin şi Ali Baba.Oamenii îi amintesc de Biblia ilustrată." In vremurile Al-Qaeda-ei, cineva ar găsi foarte puţin din această sentimentalitate.
Mai interesant chiar, cartea demonstrează ce uşor este pentru un analist proeminent să interperteze greşit adevăratul scenariu.
După cum sugerează titlul, una dintre teme se referă la un singur popor Arab din Maroc până în Irak, un popor atât de legat din punct de vedere al tradiţiilor încât Stewart face o analogie cu regnul animal : "Arabii posedă o cultură comună distinctă de care ei nu se pot despărţi după cum o pasăre colibri nu-şi poate schimba obiceiurile de construire a cuibului, după un sturz." Ignorând insuccesul record de a-şi unifica ţările, Stewart prezicea că "indiferent ce se întâmplă, forţele unirii[Arabilor]rămân." Nu prea : dorinţa aceasta a murit nu mult după 1962, şi a rămas defunctă, lafel ca şi prea puţin profunda-i premiză că limba Arabă singură, defineşte un popor, ignorând istoria şi geografia.
Cea de a doua temă a sa se referă la Islam. Stewart scrie că această "simplă" credinţă a ridicat umanitatea la "o nouă înălţime" şi că ea nu este "pacifistă, dar cuvântul ei cheie este salaam, adică pace." El numeşte Islamul o "religie tolerantă" şi descrie pe Arabi în mod istoric drept "cuceritori toleranţi" şi "stăpânitori toleranţi." Musulmanii au tratat Evreii şi Creştinii în mod "tolerant".Intr-adevăr "toleranţa Arabilor s-a extins şi la cultură." Intreagă această toleranţă îl face pe Stewart să demită cu uşurinţă însă nu prea înţelept, manifestările Islamismului despre care el spune că "au un aer de modă veche şi o foarte mică trecere la tineret." Pe scurt, Stewart n-are nici o idee asupra conceptului de supremaţie Islamică de la origini şi până în timpurile moderne.
 Textul pe carte: "La o petrecere în stil Levantin dată de un afacerist milionar Arab, o dansatoare Libaneză pe nume Kawakib, execută un tradiţional dans al buricului. In timp ce Kawakib dansează, oaspeţii dansau şi cântau." |
A treia temă se ocupă de determinarea Arabă întru modernizare : "Una dintre surprizele secolului XX este felul în care Musulmanii Arabi au acceptat schimbarile şi lumea modernă." Exceptând Arabia Saudită şi Yemenul, el găseşte că peste tot "modernismul Arab este tangibil, visibil, o forţa sonoră." ("înviorând astfel vântul schimbării" din prima mea propoziţie.) Miopia sa în privinţa femeilor se vede în surprinzătoarea frază: "Haremul şi stâlpii săi psihologici au fost dinamitaţi de către secolul al XX-lea." "In afacerile economice, …femeile sunt aproape egale cu bărbaţii." El vede ce vrea, nefiind perturbat de realitate.
 Textul pe carte: "Invăţaţi, prieteni ai sectei Musulmane Shiite se plimbă prin curtea unui templu în Najaf, Irak, în timp ce alţii se roagă, meditează sau dorm chiar." |
Continuând această temă de un extrem optimism, Stewart gaseşte pe vorbitorii de Arabă rupându-se complet de lumea veche, hotărâţi să "distrugă vechile stereotipuri." El scrie despre secolul al VII-lea cum nimeni n-ar indrăzni astăzi, în special după eşecul ambiţiilor lui George W. Bush din Irak si escapada lui Barack Obama în Libia: "Primii patru califi au fost tot atât de democraţi ca şi englezul William Gladstone, dacă nu Americanul Thomas Jefferson." Stewart susţine chiar că "Civilizaţia Arabă este parte din cultura vestica şi nu estică,"indiferent ce înseamnă asta.
 Textul pe carte: "Traversând pe nişte covoare de întâmpinare cu bogate modele Persiene, regele Saudit Saud, soseşte într-un Cadillac pe terasa Palatului Regal." |
Ca o paranteză, atât de necunoscut era Islamul acum 50 de ani încât cei 24 de salariaţi cu lefuri mari de la Life, numiţi ca editori ai cărţii, au explicat una dintre poze folosind informaţia greşită cum că pelerinajul Islamic"are loc în fiecare primăvară." (Hajj mărşăluieşte variabil după calendar, 10 sau 11 zile mai devreme în fiecare an.)
Greşelile unuia dintre predecesori are un efect care te pune pe gânduri. Un analist ca mine ar spera să nu fie atât de obtuz ca Desmond Stewart şi Life, şi să nu arate atât de rău cu trecerea timpului. Desigur , eu studiez istoria cu scopul de a dobândi o viziune mai largă şi ca atare să nu mă limiteze la presupunerile curente.Să-mi spuneţi cum mă descurc, în 2062.
