Optimismul eronat al lui Obama privitor la Orientul Mijlociu

Comentând plin de încredere execuţia veteranului dictator Libian, Barack Obama a declarat că " moartea lui Mu'ammar al-Qaddafi a evidenţiat faptul că rolul nostru în protejarea poporului Libian şi ajutorarea lui în a se elibera de un tiran, a fost corect." In legătură cu hotărârea lui de a retrage în decursul a două luni trupele Americane din Irak, Obama consideră că " In Irak noi am reuşit în strategia noastră de a încheia războiul." Apoi el a tras concluzii triumfale de pe urma acestor situaţii, lăudndu-se că ele arată ca " valurile războiului se retrag" şi " noi am re-înnoit rolul conducător al Americii în lume."

Ce simplistic: pe măsură ce dezaprobarea pentru politicile sale interne (în special cele legate de asigurarea medicală si a locurilor de muncă) îi scufundă popularitatea, el pretinde astăzi că are succese în politica externă. Partidul Democrat trompetează reclame cu privire la realizările sale pe plan internaţional. "Teroriştii şi dictatorii," spune un anunţ, "ne având dreptul de a bloca legislaţii, nu pot avea o apărare efectivă împotriva lui Barack Obama."

Insă Orientul Mijlociu ne învaţă să fim circumspecţi; este probabil că o mulţime de lucruri vor merge rău în Libia şi Irak. Obama, prezic eu, va regreta graba sa în lăudăroşenie.

Mahmoud Jibril a funcţionat ca prim ministru interimar al Libiei.

In Libia, este neclar cine va ajunge să domine Consiliul Naţional de Tranziţie, care va încerca să conducă ţara. Sunt două figuri care reprezintă posibile alternative. Mahmoud Jibril (n. 1952; cunoscut de asemenea ca Mahmoud Gebril ElWarfally) care a servit ca prim ministru interimar al CNT. El a obţinut un doctorat în ştiinţe politice la Universitatea din Pittsburgh, unde a predat cursuri de strategie. A publicat 10 cărţi, incluzând una bine primită Imagery and Ideology in U.S. Policy Toward Libya, 1969-1982, şi a fondat o eponimă companie pentru antrenare profesională şi consulting.

In contrast, Abdel-Hakim Belhaj (n. 1966), liderul militar al oraşului Tripoli, s-a dus în Afganistan în 1988 pentru a lupta contra Sovieticilor, a servit drept lider al Grupului Islamic Libian de Luptă, a fost arestat în 2004 de către CIA, care l-a predat lui Qaddafi, iar acesta l-a băgat la închisoare până în 2010.

Diferenţa dintre cei doi ar putea cu greu fi mai constrastatntă: un lider Libian care a menţinut un post academic în Statele Unite în timp ce altul susţine că a fost torturat de către CIA. Unul care vrea să integreze Libia într-o ordine condusă de Vest iar celălalt visează la re-învierea unui califat.

Abdel-Hakim Belhaj este cel mai puternic conducator militar în Libia.

In timp ce Belhaj si-a declarat loialitatea pentru TNC sub conducerea lui Jibril, el s-a opus totuşi eforturilor acestora de a prelua controlul unităţilor militare. Dupa cum pune delicat problema Patrick J. McDonnell de la Los Angeles Times, " Cum va lucra în mod exact relaţia dintre conducerea civilă şi dezordonatele unităţi militare, rămâne neclar." Si mai îngrijorător chiar, Jibril şi-a anunţat demisia duminică, chiar pe când seful NTC cerea o constituţie "bazată pe religia noastră Islamică". Dacă Libia devine Islamistă, Obama îl va regreta pe Qaddafi.

In Irak, pretenţia lui Obama asupra încheierii războiului ne aminteşte de una asemănătoare a lui George W. Bush – mult ridiculizatul discurs "Mission Accomplished" din 1 May, 2003, când în mod prematur el a anunţat că "In bătălia pentru Irak, Statele Unite şi aliaţii săi au câştigat", tocmai când adevăratul război abea începea. Acum, când trupele Americane se retrag , Iranul poate începe cu adevărat să preia ţara şi să o transforme într-un satrap (cuvând antic Persan politicos, pentru subordonare)

Contrar Atenţionărilor Americane, Teheranul se bagă deja în politica Irak-ului,, sponsorizează miliţiile, sprijină terorismul şi a trimis propriile forţe în ţară – şi se pregăteşte să faca mai mult chiar. După cum scrie Max Boot, retragera trupelor Americane înseamnă că riscul unei prăbuşiri catastrofice în Irak creşte acum în mod apreciabil. Forţele Iraniene Quds se ling pe bot de plăcere pentru că noi lăsăm Irak-ul esenţialmente fără apărare în faţa maşinaţiilor lor. " Bagdadul încearcă să îmblânzească ameninţările Iraniene; de exemplu, şeful lor de stat major a propus o organizaţie regională de securitate cu Teheranul.

Dacă eforturile Iraniene vor avea un succes rapid, aceasta va putea deteriora în mod semnificativ prospectele electorale ale lui Obama de peste un an. "Cine a pierdut Irak-ul" ar putea deveni un potent strigăt de luptă pentru Republicani. Faptul că Obama a declarat eforturile Americane de stabilizare a Irak-ului un "total insucces" încă din 2007, îl pune într-o poziţie de a acumula vina chiar pentru acest insucces.

Barack Obama declara în August 2007 că eforturile Americane în a stabiliza Irak-ul sunt un "total insucces".

Chiar dacă situaţia actuală din Irak se păstrează până la alegerile din SUA din 2012, prezicerea mea este că în 5-10 ani, efortul American în Irak (şi similar în Afganistan), cu toate cheltuielile şi vieţile pierdute, va fi fost în zadar. Când viitorii analişti vor căuta ce a mers prost, ei vor trebui să se focalizeze asupra declaraţiilor fără sens făcute de Obama.

După cum este probabil, Belhaj va câştiga împotriva lui Jabril, şi tot aşa Iranul va prevala asupra Irak-ului. In aceste condiţii, Obama şi Democraţii vor regreta declaraţiile lor miope de super confidenţă.