78 cititori în aceest moment

Relative la subiect

 

Noi mesaje

 

Reclame

Versiune pentru copiat

Infiltrații Islamiști din Vest

de Daniel Pipes
Philadelphia Bulletin
12 August 2008

Original în Engleză: The West's Islamist Infiltrators
Traducerea în limba Română : Robert Radu Hervian

Aafia Siddiqui, de 36 de ani, este o mamă Pakistaneză cu trei copii, absolventă la MIT, și doctor în științe neurologice la Universitatea Brandeis. Ea este de asemenea, învinuită că lucrează pentru Al-Qaeda și a fost chiar acuzată de Curtea din New York City de încercarea de a ucide soldați Americani.

Aafia Siddiqui este acuzată că lucrează pentru Al Qaeda.

Arestarea ei re-amintește cât de invizibil evoluează majoritatea infiltrărilor Islamiste. In particular, un număr estimat la 40 de simpatizanți sau operativi Al-Qaeda au încercat să penetreze Agențiile de Contrainfromații Americane.

Un asemenea infiltrat poate aduce mari pagube, explică un fost șef de contrainformații la CIA, Michael Sulick: " In războiul antiterorist, spionajul a înlocuit tancurile și avioanele de luptă din perioada Războiului Rece, împotriva unui inamic nevăzut.” Rezidenți Islamiști, susține el, “pot aduce pagube mult mai mari securității naționale decât spionii sovietici,” deoarece SUA și Uniunea Sovietică nu s-au luptat niciodata direct, pe când azi, “țara noastră este în război.”

Mai jos, câteva cazuri Americane de încercări de inflitrare, din 2001 încoace, care au fost dezvăluite public :

  • Aviația miltară l-a demis pe Sadeq Naji Ahmed, un imigrant Yemenit, când superiorii săi au aflat despre declarții pro-Al-Qaeda făcute de acesta. Ahmed a devenit ulterior supraveghetor de bagaje la Aeroportul Detroit's Metro, care l-a demis findcă ascunsese anterioara sa demitere din aviație.A fost găsit vinovat de declarații false și condamnat la 18 luni de închisoare.

  • Departamentul de Poliție din Chicago a concediat-o pe Patricia Eng-Hussain după numai trei zile de la angajare, când s-a aflat că soțul ei , Mohammad Azam Hussain, a fost arestat ca membru activ al Mișcării Mohajir Qaumi-Haqiqi (MQM-H), un grup terorist Pakistanez.

  • Departamentul de Poliție din Chicago - al 25-lea District, a concediat de asemenea pe Arif Sulejmanovski, supraveghetor la gunoaie, după ce s-a aflat că numele său se afla pe lista federală de urmărire a teroriștilor suspectați de terorism internațional.

  • Mohammad Alavi, un inginer la uzina nucleara Palo Verde, a fost arestat pe când ateriza sosind din Iran, acuzat fiind de transportarea de coduri de acces pentru computere și software spre Iran, coduri ce arătau detalii asupra planului uzinei și camerelor de control. Ca urmare el s-a declarat vinovat în transportarea de proprietate furată.

  • Nada Nadim Prouty, o emigrantă Libaneză care a lucrat pentru FBI și CIA si-a recunoscut vina referitor la următoarele acuzații : obținerea frauduloasă a cetățeniei Americane; accesarea ilegală a sistemului de computere federal pentru a cerceta informații despre rudele ei și organizatia teroristă Hizballah; angajarea în conspirații cu scopul de a păgubi Statele Unite.

  • Waheeda Tehseen, o emigrantă Pakistaneză care a ocupat o poziție sensibilă de toxicolog în Agenția de Protecție a Mediului, și-a recunoscut vina de fraudă și a fost deportată. WorldNetDaily.com a explicat că "investigatorii suspectează spionajul ca probabiliatate, deoarece ea a produs documente foarte secrete privitoare la primejdia pentru sănătate legate de componente toxice și pesticide chimice.Tehseen este un expert în parasitologie de asemenea, o ramură legată de sistemul public al apelor."

  • Weiss Rasool, de 31 de ani, un sergent de poliție la Fairfax County și un imigrant Afghan, și-a recunoscut vina în cercetarea fără autorizație a bazelor de date ale poliției, punând astfel în primejdie cel puțin o investigație federală de terorism.

  • Nadire P. Zenelaj, de 32 de ani, un operator telefonic la numărul de urgență 911 de origine Albaneză, a fost acuzat în 232 de cazuri pentru încercări ilegale de căutare în datele de computer, pentru cercetare ilegală a datelor computerizate ale Statului New York, incluzând cel puțin cele referitoare la o persoană aflată pe lista federală FBI de urmărire a terorismului.

Nada Nadim Prouty s-a recunoscut vinovată de mai multe acuzații.

Trei alte cazuri sunt mai puțin clare. Administrația Securității Transporturilor l-a concediat pe Bassam Khalaf, de 21 de ani, un Texan de origine Creștin Palestiniană lucrând ca supraveghetor de bagaje, deoarece versurile conținute pe un Cdde-al lui, Alertă Teroristă, aplaudă atacurile de la 11 Septembrie.Agentul Special FBI Gamal Abdel-Hafiz "a demonstrat o comportare pro-Islamistă,” după autorul Paul Sperry, care s-ar fi putut să ajute în achitarea lui Sami Al-Arian, acuzat de terorism. Pentagonul a absolvit pe Hesham Islam, un imigrant Egiptean, fost comandor în Forțele Navale SUA, și asistent special al Ministrului Adjunct al Apărării, însă întrebări majore rămân în legătură cu biografia și vederile sale.

In alte țări vestice, similar – Australia, Canada, Israel, Olanda, Regatul Unit – au fost supuse eforturilor de infiltrare. (Pentru detalii, vedeți weblog-ul meu , "Islamists Penetrate Western Security.")

In aceste condiții este cazul să ne întrebăm, ce catastrofă trebuie să aibe loc pentru ca agențiile guvernamentale, între care unele au interzis cuvinte ca "Islam" și "jihad," să confrunte cu seriozitate pericolele lor interne?

Vesticii sunt îndatorați agenților Musulmani ca Fred Ghussin și "Kamil Pasha" care au desfășurat o activitate critică în lupta antiteroristă. Acestea fiind zise, rămân pe poziția pe care am luat-o în declarația mea din 2003 cum că " Nu se poate trece peste faptul că din nefericire, angajații Musulmani din agențiile guvernamentale, de apărare a legii, din armată și din corpul diplomatic trebuie urmăriți pentru conecții teroriste.”

Relative la subiect: Musulmani în Vest, Terorism

Reclame