Speranţele lui Bush în Orientul Mijlociu

Politica lui George Bush în Orientul Mijlociu va atârna greu în balanţă când istoricii vor judeca preşedenţia sa. Cu ocazia încheierii vizitei sale de 8-zile, 6-ţări în Orientul Mijlociu ca şi la intrarea în anul final al cadenţei sale, voi oferi câteva evaluări provizorii.

Semnul marcant al politicii sale a fost capabilitatea de a o rupe cu vechile poziţii comune ambelor partide şi adoptarea unor poziţii noi şi surprinzătoare, iar la sfârşitul anului 2005 prezentatarea noului său plan cu 4 aspecte majore:

• Islamul Radical: Inainte de 11 Septembrie autorităţile tratau violenţa ca pe o problemă minoră de criminalitate. Chemând la un “război contra terorii” în Septembrie 2001 , Bush a escalat conflictul. Specificarea exactă a forţelor din spatele terorismului a culminat în Octombrie 2005 când le-a calificat drept “Radicalism Islamic”, “Jihadism militant”şi “Islamo-Fascism”.

• Războiul Preventiv: Descurajarea a fost timp îndelungat politica împotriva Uniunii Sovietice şi a altor ameninţări, însă Bush a adăugat o a doua poziţie în Iunie 2002, aceea a prevenirii. Securitatea SUA, spunea el, “ necesită ca Americanii să privească înainte şi să fie hotărâţi, să fie gata de acţiuni de prevenire în cazul necesităţii de a apăra libertatea şi vieţile noastre.” Nouă luni mai târziu, această nouă doctrină a servit ca bază pentru invazia în Irak şi eliminarea lui Saddam Hussein înainte ca acesta să poată construi arme nucleare.

• Conflictul Arabo-Israelian: Bush s-a ferit de vechiul şi neproductivul stil diplomatic al “procesului de pace” şi a încercat o nouă rută în Iunie 2003, stabilind ţelul a “două state, Israel şi Palestina, trăind unul lângă altul în pace şi securitate.” Pe deasupra el a infăţişat viziunea sa asupra statutului final, a prezentat un program în timp şi a încercat chiar să marginalizeze un lider recalcitrant (Yasir Arafat) sau să promoveze unul pe cale de apariţie (Ehud Olmert).

• Democraţia : Dispreţuind “60 de ani în care naţiunile vestice s-au eschivat sau au acceptat lipsa de libertate în Orientul Mijlociu” ca pe o politică ce “n-a făcut nimic ca să ne asigure securitatea,” Bush a anunţat în Noiembrie 2003 ”o strategie de înaintare a libertăţii în Orientul Mijlociu,” prin care a înţeles aplicarea de presiuni asupra unor anumite regimuri pentru a se deschide la participarea cetăţenească.

Atât despre viziuni ; ce se întâmplă cu realizarea lor ? La sfârşitul primei sale cadenţe, am găsit că exceptând poziţia asupra problemei Arabo-Israeliene, politica lui Bush avea o “şansă destul de bună să lucreze”. M-am răzgândit. Azi găsesc insuccesul în toate cele 4 aspecte.

George W. Bush şi Abdullah al Arabiei Saudite, mână în mână.

Inţelegerea, cândva superioară a Islamului Radical a fost pusă în revers, până acolo că azi, el foloseşte lungi şi prea puţin elegante eufemisme pentru a evita să-i spună pe nume, recurgând la formulări ca “ un grup de extremişti care încearcă să folosească religia ca pe o cale spre putere şi un mijloc de dominaţie.”

Războiul preventiv necesită convingerea observatorilor că prevenirea a fost justificată, ceeace Adminstraţia Bush n-a reuşit să facă. Numai jumătate din populaţia americană şi mult mai puţini în Orientul Mijlociu acceptă nevoia de a invada Irakul, creând diviziuni domestice şi ostilitate externă mai mare decât s-a creat vreodată de la Razboiul din Vietnam încoace. Printre altele, preţul a fost o mai mare dificultate în a lua măsuri preventive împotriva programului nuclear Iranian.

Viziunea lui Bush de a rezolva un secol de conflict Arabo-Israelian prin ridcarea în rang a lui Mahmoud Abbas ca lider al unui Stat Palestinian este iluzorie. O “Palestină” suverană, vecină Israelului va dilua oare ura anti-Sionistă şi va încheia războiul iredentist împotriva Israelului ? Nu, prost gânditul ţel de a crea o “Palestină” va inspira mai multă febră în scopul de a elimina statul Evreu, în special daca va fi acompaniat de “dreptul de întoarcere" al Palestinienilor.

In final, încurajarea democraţiei este un ţel valoros, însă atunci când în Orientul Mijlociu forţa populară dominatoare este Islamul totalitar, este oare chiar aşa o idée bună să să te repezi cu capul înainte ? Cu toate acestea “repezitul cu capul înainte” a caracterizat abordarea iniţială a Washingtonului - până când pagubele făcute intereselor americane au devenit mult prea aparente spre a fi ignorate, cauzând astfel abandonarea lor în mare măsură.

Intr-o perioadă când George W. Bush provoacă aşa nişte insulte intense între criticii săi, cineva care-i doreşte binele, ca mine, critică în mod refractar. Dar de criticat trebuie criticat; a pretinde că totul e în regulă sau a rămâne loial unei persoane în pofida palmaresului său, nu-i face acestuia nici un serviciu. O recunoaştere francă a greşelilor trebuie să preceadă reparaţiile.

Respect motivele benigne ale lui Bush şi bunele sale intenţii în timp ce păstrez doliu pentru disiparea recordului de 90% aprobare în rândul populaţiei a felului cum îşi făcea datoria imediat după 11 Septembrie, precum şi moştenirea pe care o lasă următorului preşedinte, un electorat polarizat, o armată refractară în folosirea forţei împotriva Iranului, Hamasul la putere în Gaza şi Irakul – un dezastru în aşteptare, un Islam Radical în creştere, şi un nivel fără precedent al anti-Americanismului global. Conservativii au o mulţime de lucru pentru a reconstrui politica lor în Orientul Mijlociu.

Relative la subiect:  Politica externă a SUA abonamente la lista săptămânală gratuită de e-mail în limba română a lui daniel pipes Acest text poate fi re-afişat sau trimis mai departe, atâta vreme cât el este prezentat ca un tot integral şi este însoţit de informaţii complete asupra autorului, datei, locul publicării şi adresa de internet originală.