O logicǎ ciudatǎ în rǎzboiul libanez

In timp ce lucrători ai unora dintre cele mai prestigioase organizaţii de presă din lume iau în mod efectiv partea Hezbollah-ului în războiul cu Israelul, concomitant se cizelează o profundă transformare logistică în arta războiului.

Câteva exemple în acest domeniu :

• Reuters : Adnan Hajj, un fotograf independent cu o experienţǎ de peste 10 ani la Reuters şi-a măsluit fotografiile ca sǎ arate atacurile Israelului in Liban mai distructive şi pe libanezi mai vulnerabili. Împodobirile sale creau după bombardamente, nişte vârtejuri de fum mai negre la culoare şi mai groase şi arătau poza unei femei lamentându-se pentru pierderea locuinţei, în trei locaţii diferite. Reuters l-a concediat pe dl.Hajj şi a retras 920 dintre fotografiile sale din arhiva agenţiei. În continuare , cercetări întreprinse pe internet au descoprit patru tipuri de fotografii fraudulente transmise de Reuters, toate exagerând agresivitatea Israelului. Cercetătorii din spaţiul cibernetic au documentat chiar modul cum Reuters pregǎtea acest tip de fotografii.

• BBC : Editorii au s-au uitat în mod activ după posibilităţi de a demoniza Israelul, afişând în paginile lor de ştiri oferte de genul : „ Trăiţi în Gaza ? Aţi fost afectat de violenţa din regiune ? Trimiteţi-ne date din experienţa dvs. sub forma de mai jos. Dacă v-ar place să continuaţi discuţia cu noi vă rugăm să ne daţi coordonatele dvs.

• CNN : Speaker pentru programele internaţionale, Rosemary Church, a implicat cǎ forţele israeliene pot să doboare rachetele Hezbollah dar a decis în mod contrar, pe când a întreba pe un purtător de cuvânt israelian, ” Nu va încerca Israelul sa le doboare ? Ei doar au această capabilitate”.

• Washington Post : Similar, un reporter militar, Thomas Ricks, a anunţat la televiziunea naţională că analişti militari americani neidentificaţi sunt de părere că guvernul israelian ” într-adins lasă pâlcuri de rachete Hezbollah în Liban, deoarece atâta vreme cât se află sub atacul cu rachete, ei pot continua să deţină un fel de echivalenţă morală în privinţa operaţiunilor din Liban.” Având propriul său popor lovit, explică el, oferă o poziţie morală mai înaltă.”

Toate aceste activităţi de presă şi de difuzare rezultă din percepţia că a suferi pierderi şi a te arăta ca victimă ajută la imaginea perceputǎ într-un război. Distorsionările d-lui Hajj de exemplu, au fost calculate să rănească imaginea Israelului, provocând disensiuni interne, diminuând poziţia internaţională a ţării şi generând presiuni asupra guvernului de a opri atacurile asupra Libanului.

Dar acest fenomen în care fiecare parte îşi scoate la paradă durerile şi pierderile, inversează ordinea istorică prin care fiecare parte doreşte să-şi intimideze inamicul , încercând să apară feroce, neobosit şi victorios. În primii doi ani de luptă din cel de-al doilea război mondial de exemplu, Biroul American de Informaţii de Război a interzis publicarea de filme şi fotografii arătând soldaţi americani morţi, dând inapoi foarte puţin mai târziu. În acelaşi timp, Biroul lor de filme producea pelicule intitulate: “Japonezii – inamicii noştri ”, înfăţişând cadavre de japonezi şi scene de mizerie japoneze.

Proclamarea dâezeniei proprii şi denigrând-o pe cea a inamicului a fost atitudinea normală din timpuri milenare, în picturile murale egiptene, pe vasele grecesti, în poezia arabă, desenele chinezeşti, baladele englezeşti şi teatrul rusesc. Dece oare combatanţii de azi (şi aliaţii lor din presă) au inversat acest vechi model universal, criticând propria dârzenie razboinică şi promovând-o pe cea a inamicului ?

Din cauza puterii fără precedent de care se bucură America şi aliaţii ei. După cum explica istoricul Paul Kennedy în anul 2002, ” În termeni militari nu există decât un singur jucător pe câmpurile de luptă care contează.” Priviţi în istorie, spunea el, ” niciodatǎ n-a existat nimic asemănător cu disproprţia de putrere de azi ; nimic.”

Iar Israelul, în dubla sa calitate de putere regională de sine stătătoare ca şi de aliat apropiat al Washingtonului, se bucură de o preponderenţă paralelă vis-a vis de Hezbollah.

O asemenea putere implică faptul că atunci când vestul şi non-vestul se afla în luptă, rezultatul este deja hoărât. Acestea fiind zise, lupta apare mai curând ca un raid de poliţie decât un război tradiţional. Ca şi într-un raid de poliţie, rǎzboaiele moderne sunt judecate dupa legalitatea lor, durata ostilităţilor, proporţionalitatea forţelor, gravitatea pierderilor si cantitatea de pagube materiale si ecologice.

Acestea sunt subiecte de dezbatere, şi ele sunt dezbătute, pâna acolo unde centrul de greutate Clauswitzian s-a mutat de pe câmpul de luptă pe mesele editoriale si pe cele ale comentariştilor. Este tot atât de important cum este perceput războiul pe cât este adevărata sa desfăsurare pe front.

Aceasta implică pentru guvernele vestice, fie America în Iraq, fie Israel în Liban, că ele trebuie să vadă relaţiile publice ca pe o parte a strategiei lor.

Hezbollah s-a adaptat la realitatea zilei de azi în timp ce aceste guverne, nu.

Relative la subiect:  Conflict & Diplomaţie arabo-israeliană, Liban, Media abonamente la lista săptămânală gratuită de e-mail în limba română a lui daniel pipes Acest text poate fi re-afişat sau trimis mai departe, atâta vreme cât el este prezentat ca un tot integral şi este însoţit de informaţii complete asupra autorului, datei, locul publicării şi adresa de internet originală.