Ministrul de Externe turc Ahmet Davutoğlu a proclamat cu grandilocvenţă acum câteva zile că, " Dacă lumea este in flăcări, Turcia este un pompier. Turcia îşi asumă rolul conducător în stabilitatea Orientului Mijlociu."
 Gül îl întâmpină cu căldură pe Ahmadinejad. |
Aceste defecte însă, au consecinţe extrem de importante după cum s-a dovedit, ducând la repudierea partidelor politice tradiţionale şi la victoria unui partid Islamist, Adalet ve Kalkınma Partisi (AKP), în alegerile din Noiembrie 2002. Prin Martie 2003, înaintea începerii războiului din Irak, noul guvern a semnalat începutul unei noi ere, refuzând să permită trupelor Americane să traverseze teritoriul Turcesc.
In decursul următorilor 8 ani, politica externă a Turciei a devenit din ce în ce mai ostilă Vestului în general, Statelor Unite, Franţei şi Israelului în particular, în acelaşi timp în care s-a încălzit către Siria, Iran şi Libia. Această schimbare a devenit în particular evidentă în Mai 2010, când Ankara, a ajutat Teheranul să scape de sancţiuni pentru programul său nuclear, rănind în acelaşi timp reputaţia Israelului cu Mavi Marmara-flotilla.
Dar, ambiţiile Ankarei în Orientul Mijlociu în totalitate, s-au arătat la începutul lui 2011, în acelaşi timp cu importantele răscoale din regiune. Brusc, Turcii au devenit omniprezenţi. Activităţile lor recente includ :
 Erdoğan discutând cu un al-Assad, plăcut impresionat. |
Oferă un colac de salvare economic Iranului: Preşedintele Turc, Abdullah Gül,a făcut o vizită de stat la Tehran în Februarie, acompaniat de un mare grup de oameni de afaceri, demonstrând o evoluţie unde, după Fundaţia Jamestown , "Turcia este pe cale să devină un colac de salvare [economic] major pentru Iran." In plus, Gül a lăudat sistemul politic Iranian.
Obstrucţionează eforturile străine în Libia: Incepând cu 2 Martie, guvernul Turc a obiectat oricărei intervenţii militare împotriva regimului lui Mu'ammar al-Qaddafi. "Intervenţiile straine, în special intervenţiile militare, nu fac decât să adâncească problema" a spus Davutoğlu la 14Martie, temându-se poate de o similară intervenţie întru protejarea Kurzilor în Turcia de Est. Când au început operaţiile militare la 19 Martie, forţele Turceşti nu au luat parte. Opoziţia Turciei a întârziat angajamentul NATO în Libia până la 31Martie şi încărcându-l apoi cu diverse condiţii.
Oferă sprijin pentru Qaddafi: Primul Ministru Turc, Recep Tayyip Erdoğan l-a ajutat pe Qaddafi prin publicarea celor două proclamaţii demagogice ("Turcia nu va participa niciodată într-o partidă care îndreaptă armele împotriva poporului Libian") şi a scopurilor practice( e.g. cum că Qaddafi şi-ar salva conducerea numind un preşedinte). Ankara s-a oferit de asemenea, după ziarul Hürriyet ", să intervină în distribuirea de ajutor umanitar în Libia, să dirijeze aeroportul Benghazi şi să trimită forţe navale pentru a controla aria dintre Benghazi si insula Grecească, Creta." Drept mulţumire, Qaddafi a replicat, "Noi suntem cu toţii Otomani." In contrast, rebelii Libieni au luat foc şi au manifestat împotriva guvernului Turc.
 Erdoğan cu greu s-ar putea apropia mai mult de al-Qaddafi. |
Anti-Sionism: Ankara a devenit un lider in de-legitimizarea Israelului. Davutoğlu încearcă să-i unifice pe inamici prezicând dispariţia Israelului; o organizaţie afiliată cu guvernul plănuieşte o noua flotilă a "libertăţii" spre Gaza cu cel puţin 15 vapoare participante; iar adjunctul primului ministru cere o bombardare în stil Libia a Israelului.
Ambiţiile Ankarei trebuie ţinute în şah. Mai puţin provocatoare şi mai inteligentă decât regimul Iranian, ea aspiră să refacă ţările Musulmane în imaginea sa Islamistă. Primele salve din cadrul acestui efort au mers bine, fiind si efective şi in mare măsură neobservate.
Măsuri posibile în blocarea influenţei AKP includ: exprimarea neplăcerii cu politicile "neo-Otomaniste" ale Ankarei; chestionarea publică cu privire la compatibilitatea acţiunilor Turciei cu apartenenţa la NATO; încurajarea pe tăcute a partidelor de opoziţie în alegerile ce vor avea loc In Iunie 2011; şi reconsiderarea delicatei chestiuni a drepturilor civile ale Kurzilor, în acest moment de ostilitate a AKP-ului şi al răscoalelor Kurzilor din estul Turciei.
