Dacă evenimentele din Egipt au mers atât de bine pe cât s-a sperat, prospectele de viitor rămân neclare. Partea interesantă s-a terminat, acum încep temerile.
Să începem cu cele trei veşti bune : Hosni Mubarak, dictatorul Egiptului care apărea gata să declanşeze un dezastru, a demisionat din fericire. Islamiştii, care ar fi împins Egiptul în direcţia Iranului, au avut un rol mic în evenimentele recente şi rămân departe de putere. Iar armata care a condus Egiptul din culise încă din 1952 încoace, este instituţia cel mai bine echipată pentru a adapta guvernul la cererile protestatarilor.
 Mubarak al Egiptului şi Tunisianul Ben Ali, în vemurile bune. |
Frăţia Musulmană reprezintă problema mai mare. Fondată în 1928, principala organizaţie Islamistă, a evitat mereu confruntarea cu guvernul şi se abţine în a-şi da la iveală ambiţiile de a porni o revoluţie Islamică în Egipt. Preşedintele Iranian Mahmoud Ahmadinejad a articulat speranţele sale în această direcţie, susţinând că datorită evenimentelor din Egipt, "un nou Orient Mijlociu se naşte, fără regimul Sionist şi interferenţa Americană." Intr-o evaluare amară, Mubarak însuşi atrage atenţia asupra aceluiaşi pericol : " S-a văzut democraţia pe care SUA a promovat-o în Iran şi cu Hamas în Gaza, şi aceasta este soarta Orientului Mijlociu…. extremismul şi Islamul radical."
In ceeace o priveşte administraţia, în naivitatea sa, nu a exprimat asmenea griji. Barack Obama a sub evaluat ameninţarea Frăţiei Musulmane, numind-o numai "o fracţiune din Egipt" iar al său director naţional pentru contrainformaţii, James Clapper, în realitate a lăudat Frăţia ca pe "un grup foarte variat, în mare măsură laic, care se abţine de la violenţă" şi urmăreşte "o ameliorare a ordinii politice în Egipt."
 Coperta la "Egiptul pe marginea prăpastiei: De la Nasser la Mubarak" de Tarek Osman. |
Presiunea Americană, constantă şi graduată, recunoscând că procesul de democratizare implică o vastă transformare a societăţii şi necesită nu luni ci decade, este necesar pentru a deschide sistemul.
Ce urmează în Egipt şi va prelua Frăţia Musulmană puterea ?
Ceva remarcabil, inpredictibil şi fără precedent a avut loc în ultimile săptămâni pe străzile din Egipt. O masă de oameni fără lider, a galvanizat un mare număr de simpli cetăţeni, lafel ca şi în Tunisia, cu câteva zile mai devreme. Nu s-a scandat împotriva străinilor, împotriva minorităţii Egiptene ţap ispăşitoare, nici pentru o ideologie radicală; în loc, s-a cerut o tragere la răspundere, libertate şi prosperitate. Rapoarte care au ajuns la mine de la Cairo, sugerează o istorică cotitură către patriotism, includere, secularism şi responsabilitate personală.
Pentru confirmare, consideraţi două sondaje : un studiu în 2008 realizat de Lisa Blaydes and Drew Linzer, găseşte că 60% dintre Egipteni au vederi Islamiste. Dar un sondaj, Pechter Middle East Poll săptămâna trecută găseşte că numai 15% dintre cetăţenii din Cairo şi Alexandria "aprobă" Frăţia Musulmană si numai 1% sprijină un preşedinte al Egiptului din rândurile Frăţiei. Un alt indicator al acestei schimbări seismice: în retragere, Frăţia a evitat să afirme ambiţii politice, cu Yusuf al-Qaradawi mergând până acolo încât să declare că păstrarea libertăţii în Egipt are o importanţă mai mare decât implementarea legii Islamice.
Nimeni nu poate spune atât de devreme de unde provine această revoluţie în atitudini sau unde duce dar ea reprezintă azi o realitate fericită. Conducerea militară poartă acum greaua responsabilitate de a păstori atitudinile spre fructificare. Trei oameni în particular, merită observaţie atentă, Vice Preşedintele Omar Suleiman, Ministrul Apărării Mohammed Hussein Tantawi, şi Seful de Stat Major Sami Hafez Enan. Vom vedea în curând dacă liderii militari au învăţat şi s-au maturizat şi dacă ei vor realiza că încercarea de a continua cu intersele lor personale va duce numai la stricăciuni viitoare.
