In cazul în care şi la momentul în când unul dintre principalele State Arabe ar semna un tratat de pace cu Israelul, se asumă de multă vreme, că aceasta va reprezenta încetarea conflictului Arabo-Israelian. Cu toate acestea tratatul de pace Egipt-Israel din 1979, a înmormântat asemenea perpsectivă; a avut perversul efect de a face alte state ca şi însăşi populaţia Egipteană şi mai anti-Sionistă.
Anii 1980 au dat naştere în schimb unei speranţe, cum că, recunoaşterea Palestiniană a Israelului va duce la încheierea conflictului. Totala prăbuşire a Declaraţiei de Principii din 1993 (cunoscută de asemenea drept "Acordurile de la Oslo") au îngropat apoi şi această speranţă.
 Ehud Olmert (dreapta) a cerut, fără succes, ca Mahmoud Abbas să recunoască Israelul ca pe un stat Evreiesc. |
Olmert a fost cel mai rău prim ministru al Israelului însă a avut dreptate în această privinţă. Diplomaţia Arabo-Israeliană a avut de lucru cu mii de probleme secundare, mergând în vârful picioarelor în jurul problemei centrale a conflictului:" Trebuie să existe un stat Evreiesc ?" Dezacordul în privinţa unui răspuns – mai curând decât în privinţa graniţelor Israelului, exercitarea de către el a auto-apărării, controlul său asupra Temple Mount, consumul său de apă, construcţiile din oraşele de pe Malul de Vest, relaţiile diplomatice cu Egiptul, or existenţa unui stat Palestinian – constitue problema cheie.
Lideri Palestinieni au răspuns, cu ţipete de furie, declarând că ei "refuză în mod absolut" să accepte Israelul drept stat Evreiesc. Ei au pretins de asemenea că sunt şocaţi de noţiunea unui stat definit de religie, deşi în propria lor "Constituţie a unui Stat al Palestinei," cel de-al treilea capitol, declară că "Araba şi Islamul sunt limba şi religia oficială Palestiniană." Eforturile lui Olmert n-au dus nicăieri.
Cu ocazia preluării postului de Prim Ministru la începutul lui 2009, Binyamin Netanyahu a re-introdus în diplomaţie punctul de vedere al lui Olmert. Din păcate Administraţia Obama a endorsat poziţia Palestiniană, trimiţând din nou pe tuşe cererea Israeliană. (In schimb, pune accentul pe proiectele de locuinţe ale Evreilor în Ierusalim. Apropos de problema centrală.)
Dacă politicienii Palestinieni resping natura Evreiască a statului Evreiesc, ce să mai vorbim despre publicul Palestinian şi în general de cel Arab şi Musulman ? Sondajele de opinie şi alte probe sugerează pe un interval mai lung de timp, cam 20 la sută acceptare a Israelului, fie în perioada Mandatului sau acum ; fie în mijlocul Musulmanilor din Canada sau a Palestinienilor din Liban.
Pentru a afla mai multe despre părerea Arabă, Forumul pentru Orientul Mijlociu a angajat pe Pechter Middle East Polls să pună o întrebare simplă la 1000 adulţi din 4 ţări diferite: "Islamul defineşte [ţara voastră];în circumstanţe corecte, aţi acccepta un Stat Evreiesc Israel ?" (In Liban, întrebarea a fost uşor diferită : "Islamul defineşte majoritatea statelor din Orientul Mijlociu; în circumstanţe corecte, aţi acccepta un Stat Evreiesc Israel ?)
Resultatul: 26% dintre Egipteni şi 9% dintre orăşenii Saudiţi au răspuns (în Noembrie 2009) afirmativ, lafel ca şi 9% dintre Iordanieni şi 5% dintre Libanezi (în Aprilie 2010).
Aceste sondaje scot la iveală un consens larg în cadrul unor diferenţe de păreri cum ar fi ocupaţia, starea social-economică şi vârsta. Pentru motive neclare mai multe femei Egiptene şi bărbaţi Saudiţi şi Iordanieni, acceptă un Israel Evreiesc faţă de partenerii lor de gen opus, în timp ce printre Libanezi ambele sexe se răspund similar.Unele variaţii semnificative există totuşi : după cum era de aşteptat în Liban, 16% dintre cei (în mare parte Creştini) din Nordul Libanului acceptă Israelul Evreiesc în contrast cu numai 1% dintre cei (majoritatea Shi'ite) din Valea Bekaa.
Mai semnificativ, cântărind aceste răspunsuri dupa mărimea populaţiilor (respectiv, 79, 29, 6, şi 4 milioane) ele reprezintă pe larg, o medie de 20% în accceptarea Evreităţii Israelului – confirmând clar procentele existente.
Cu toate că 20% constitue o minoritate redusă, consistenţa sa de-a lungul timpului şi a locului, oferă o oarecare încurajare. Faptul că o cincime dintre Musulmani, Arabi şi chiar Palestinieni acceptă Israelul ca Stat Evreiesc, sugerează că in pofida indoctrinării şi intimidării de aproape un secol, există totuşi o baza pentru rezolvarea conflictului Arabo-Israelian.
Cei ce se doresc a fi mesageri ai păcii trebuie să-şi îndrepte atenţia spre lărgirea acestei cohorte moderate.A se ajunge la, să zicem 60%, de la 20%, ar schimba fundamental politica în Orientul Mijlociu, mutând Israelul din rolul său exagerat şi dând libertate popoarelor din această regiune năpăstuită pentru a se ocupa de adevăratele lor probleme. Nu asupra Sionismului ci asupra, oh, unor probleme minore cum ar fi autocraţia, brutalitatea, cruzimea, conspiraţionismul, intoleranţa religioasă, apocalipsa, extremismul politic, misogenismul, sclavismul, înapoierea economică, deşertăciunea creierelor, fuga de capital, corupţia şi seceta.
