Recent încheiate alegeri ne-concludente vor fi urmate de retragerea în August a trupelor Americane, făcând astfel prielnic momentul pentru a ne întreba ce au realizat contribuabilii Americani pentru cele 45 de miliarde de dolari cheltuiţi în re-construirea Irakului din 2003 încoace precum şi care sunt paşii următori.
 Ambasada S.U.A.din Baghdad, în construcţie. |
Din păcate această sumă imensă a fost în mare măsură irosită.In primul rând pentru că odată ce forţele coaliţiei vor părăsi Irakul în August, mullahii din Tehran vor începe operatiunile de preluare; în al doilea rând, deoarece aroganţa şi incompetenţa au determinat in mare măsură cheltuielile SUA în Irak. Pentru a analiza cu puţină raţiune aceste greşeli, să trecem în revistă proiectul American cu cea mai mare prioritate şi anume complexul ambasadei SUA din Baghdad.
Totul în legătură cu această ambasadă, plănuită la momentul culminant al ocupaţiei SUA în anul 2004, este gargantuan. Fiind cea mai mare instalaţie diplomatică de pe pământ,ea se întinde pe 104 acri (42 hectare) fiind astfel de 10 ori mai mare decât următorul cel mai mare cmplex de ambasadă ( misiunea SUA din Beijing) şi numai puţin mică decât Vaticanul. Un mini-oraş de sine stătător, cu 21 de clădiri, incluzând magazine, restaurante, şcoli, un cinematograf, staţie de pompieri, facilităţi atletice,de electricitate, de telecomunicaţii, apă şi purificare a apei. Pereţi de 5m. grosime protejează complexul. Bugetul anual al ambasadei se ridică la aproape 1.5 miliarde dolari.
Complexul a căzut pradă unor cheltuieli mai mari decât cele plănuite, întâzieri,şi construcţii defectuase. Proiecată să coste 592 milioane şi să se deschidă în 2007, el a costat în realitate $700 milioane şi s-a deschis în 2009. Un articol din Washington Post relatează travaliul unei case de gardă noi nouţe:
Primele necazuri … au apărut pe când lucrătorii de la bucătărie au încercat să prepare masa inaugurală în incinta noii încăperi de gardă, pe 15 Mai[, 2007]. Parte din echipament nu a funcţionat. Lucrătorii s-au curentat.Apoi un miros de ars a învăluit bucătăria în timp ce firele au început să se topească….topirea electrică fiind numai prima dintre probleme , parte dintr-o serie de erori de construcţie care în curând au transformat baza, făcând-o ne-locuibilă, încluzând ulterior probleme de izolare electrică, scurgeri de combustibil si fum innecăcios în dormitoarele-trailer.
Fabricantul de traielere, o companie Saudită, a sugerat în mod binevoitor ca gărzile să ţină geamurile deschise şi să uzeze cărbune pentru absorbţia mirosurilor, dar degeaba. Toate cele 10 staţii de putere au avut scurgeri deoarece constructorii au folosit bandă de Teflon făcută pentru apă, şi pe care combustibilul a dizolvat-o prin contact.
Construcţiile proaste pot fi remediate însă nu când suprafaţa taberei este de o mărime colosală, plasată fiind într-o locaţie supusă agresiunii produse de o ordine permanentă impusă de către America asupra Irakului.Ambasada este aşezată pe un pământ desemnat (deşi ne-cumpărat) din "Zona Verde", o arie guvernamentală care a aparţinut cândva lui Saddam Hussein si care se învecinează cu râul Tigru, în inima Baghdadului.
International Crisis Group notează că masivul complex ambasadorial " este văzut de către Irakieni ca o indicaţie referitoare la cine exercită cu adevărat puterea în ţara lor." Jane C. Loeffler, autorul lucrării The Architecture of Diplomacy: Building America's Embassies, adaugă că Washingtonul "a proiectat o ambasadă care nu induce incredere printre Irakieni şi indică prea puţine speranţe în viitorul lor." Anne Gearan de la Associated Press prezice în mod corect că acest complex "poate deveni foarte curând un elefant alb." William Langewiesche descrie complexul drept "o închisoare" construită cu scopuri personale.
Nu este surprinzător că politicienii menţinuţi de SUA în Irak sunt mulţumiţi de expunerea "muşchilor"Americani : După părerea Preşedintelui Irakian Jalal Talabani, complexul serveşte ca "simbol al profundei prietenii dintre popoarele Irakian şi American", iar Ministrul de Externe Hoshyar Zebari sprijină colosalele sale dimensiuni, ca pe "un semn al determinării Americane în sprijinirea democraţiei din Irak."
In urmă cu şase ani, m-am declarat eu însumi neîncrezător cu privire la " dimensiunea monumentală a ambasadei,…"Ar fi mult mai bine dacă am pune sarcina de a lua decizii pe umerii unui puternic lider Irakian şi de a menţine doar o mică prezenţă Americană.Dacă nu se va face mai devreme, mă tem că aceasta se va face mai târziu în circumstanţe mai puţin prielnice." Mai sunt numai 5 luni până la sosirea acestor circumstanţe mai puţin prielnice; super dimensionatul complex construit pe un teren închiriat în centrul Baghdadului, este probabil că va deveni un simbol al aroganţei SUA, al iritării Irakienilor, şi vor face ţara mai vulnerabilă influenţei Iraniene.
Blestemăţia a fost construită, aşa că este prea târziu să mai oprim acest act de diplomaţie exagerată.Insă cu cât mai curând complexul este transferat Irakienilor, cu Americanii mutaţi într-o ambasadă de dimensiuni normale situată pe un pământ cumpărat cu acte, cu atât mai bine va fi pentru viitoarele relaţii dintre SUA şi Irak.
