Criză în Turcia

"Taraf" a dat la iveală teoria conspiraţionistă Balyoz la 22 Ian., 2010.

Arestările şi condamnările de săptămâna trecută a unor importante figuri militare în Turcia, este posibil că au precipitat cea mai severă criză de la fondarea republicii de către Atatürk în 1923. In săptămânile ce urmează se va vedea probabil dacă ţara îşi va continua alunecarea spre Islamism sau se va reîntoarce la secularismul tradiţional. Deznodămtul are implicaţii majore pentru Musulmanii de pretutindeni.

Armata Turcă a fost pentru multă vreme şi cea mai de încredere instituţie de stat şi garantorul moştenirii lui Atatürk, în special a laicismul său. Devotamentul pentru fundator nu este pur şi simplu o abstracţie uscată ci o parte foarte reală şi centrală a vieţii unui ofiţer turc; după cum ziaristul Mehmet Ali Birand a demonstrat pe bază de documente, cadeţii-ofiţeri arareori trăiesc o oră fără să audă invocat numele de Atatürk.

In patru ocazii, între 1960 şi 1997, armata a intervenit pentru a repara procesul politic care o luase razna. In ultima din aceste ocazii, ei au dat cu forţa, jos de la putere guvernul Islamist al lui Necmettin Erbakan. Urmăriţi de această experienţă, unii dintre acoliţii lui Erbakan s-au re-organizat sub forma unui partid mai puţin agresiv,denumit Partidul Justiţiei şi al dezvoltării (AKP). In alegerile decisive din 2002, ei au s-au ridicat peste partidele mai de centru, discreditate şi fragmentate,obţinând o pluralitate de 34% din votul popular.

Regulile parlamentare au transformat ulterior această pluralitate într-o super-majoritate de 66% de locuri în adunarea naţională într-un caz rar cu un singur partid la putere. Nu numai că AKP a profitat cu măiestrie de această şansă de a construi fundaţia unei guvernări Islamice dar nici un alt partid sau lider n-a apărut pentru a-l provoca. Drept rezultat, AKP-ul şi-a mărit cantitatea de voturi în alegerile din 2007 la un număr răsunător de 47%, controlĂnd astfel 62% dintre locurile din parlament.

Succesele electorale repetate ale AKP-ului i-a încurajat să renunţe la timiditatea iniţială şi să grăbească mutarea ţării către visul lor de a creea Republica Islamică Turcă. Partidul a plasat parizani la preşedenţie şi în sistemul judiciar, preluând în acelaşi timp din ce în ce mai mult controlul sistemelor de educaţie, afaceri, media şi al altor instituţii.Au pus chiar în primejdie domenii aparţinând secularilor asupra ceeace Turcii denumesc "Statul adânc" – instituţiile ne-supuse alegerilor, cum ar fi agenţiile de contra-informaţii, serviciile de securitate şi cele judiciare.Numai armata, arbitrul final care decide direcţia pe care o urmează ţara, a rămas dincolo de controlul AKP.

Gen. Ibrahim Firtina, un fost şef al forţelor aeriene, a fost interogat în instanţă asupra unui complot cu scopul de a răsturna guvernul.

Câţiva factori au determinat AKP-ul să confrunte armata : cererile de acces ale Uniunii Europene asupra controlul civil al armatei, un caz judiciar din 2008 care aproape a dus la prăbuşirea AKP-ului; şi creşterea agresivităţii aliatului său Islamist, Mişcarea Fethullah Gülen.O eroziune a popularităţii AKP-ului (de la 47% în 2007 la 29% în prezent) a adăugat nevoia de a urgenta această confruntare, deoarece ea arată direcţia către sfârşitul sistemului cu partid unic la putere în alegerile viitoare.

In 2007, AKP-ul a creat o teorie elaboarată a conspiraţiei, numită Ergenekon, pentru a aresta aproape 200 de critici ai săi, incluzând ofiţeri din armată, sub acuzaţia de complot pentru doborârea guvernul ales.Armata a răspuns pasiv, astfel că AKP-ul a mers mai departe în 22 Ianuarie, inventând o a doua teorie a conspiraţiei, aceasta fiind numită Balyoz ( "Barosul") îndreptată în exclusivitate împotriva armatei.

Armata a negat orice activitate ilegală iar şeful de stat major, İlker Başbuğ, a atras atenţia că "Răbdarea noastră are o limită". Cu toate acestea guvernul a continuat, începând pe 22 Februarie, să aresteze 67 dintre ofiţerii activi şi retraşi, incluzând foşti comandanţi ai forţelor aeriene şi marinei. Până acum 35 de ofiţeri au fost puşi sub acuzare.

Astfel AKP-ul şi-a scos mănuşile, teoretic lăsând conducerii armatei două opţiuni foarte puţin attractive : (1) să continue în mod selectiv să se plece AKP-ului în speranţa că alegerile libere din 2011 vor termina şi vor schimba acest process; sau (2) să producă o lovitură de stat, riscând mânia alegătorilor şi creşterea puterii electorale a Islamiştilor.

Primul Ministru Recep Tayyip Erdoğan, Preşedintele Abdullah Gul şi Seful Marelui Stat Major al Forţelor Aeriene Gen. Ilker Basbug s-au întâlnit pe 25 Februarie.

In balanţă se află succesul ofensivei Ergenekon/Balyoz în a transforma armata dintr-o instituţie de tip Atatürkist într-una de tip Gülenist ; sau dacă înşelătoria ofensatoare şi prea îndrăzneaţă a AKP-ului îi va determina pe seculari să-şi regăseacă vocea şi încrederea. In cele din urmă această chestiune va demonstra dacă Shari'a(Legea Islamică) va prevala în Turcia sau ţara se va întoarce la secularism.

Importanţa Islamică a Turciei sugerează că rezultatul acestei crize are consecinţe pentru Musulmanii de pretutindeni. Dominaţia AKP-ului asupra armatei înseamnă că Islamiştii să controleze cea mai puternică insituţie seculară a ummei, dovedind astfel, pentru moment că ei sunt de ne-oprit. Insă dacă armata îşi păstrează independenţa, viziunea lui Atatürk va rămâne vie în Turcia şi ea oferă Musulmanilor din toată lumea o alternativă în faţa zmeului Islamist.