Războiul Israelului contgra Hamas-ului re-aduce în actualitate vechiul dubiu: Ce este de făcut cu Palestinienii ? Statele vestice, incluzând Israelul, trebuie să stabilească ţinte pentru a-şi calcula politica asupra West Bank-ului şi a Gazei.
Mai întâi, hai să socotim ce ştim că nu ajută şi nu poate ajuta :
- Control Israelian. Nici una dintre părţi nu doreşte situaţia care a început în 1967, când Forţele de Apărare Israeliene au preluat controlul asupra unei populaţii care este din punct de vedere religios, cultural, economic şi politic diferită şi ostilă.
- Un stat Palestinian. Acordurile de la Oslo din 1993 au început acest process dar o amestecătură toxica de anarhie, extremism ideologic, antisemitism, jihadism, şi mişcări militariste a dus la un complet insucces Palestinian.
- Un stat bi-national: Dată fiind starea de antipatie mutuală între cele două populaţii, perspectiva unui stat combinat Israel-Palestina (ceeace Muammar al-Qaddafi numeşte "Israstine") este tot atât de absurd pe cât pare.
Excluzând aceste 3 perspective, mai rămâne o practică încercare, ce a lucrat tolerabil în perioada 1948-67:
- Co-Guvernare Iordania-Egipt: Amman asupra West Bank-ului şi Cairo asupra Gazei.
Fără îndoială această întoarcere spre viitor inspiră prea puţin entuziasm. Nu numai că guvernarea Iordaniană-Egipteană a fost complet nesemnificativă dar renaşterea acestui aranjament va frustra impulsurile Palestiniene, fie ele naţionaliste sau Islamiste. Mai mult chiar, Cairo n-a dorit niciodată Gaza si a respins vehement reîntoarcerea sa la Egipt.
In acord cu aceasta, un analist de profesie respinge idea ca pe "o fantezie trecătoare care poate numai să întunece posibilităţile reale si dificile."
Nu este adevărat. Insuccesele lui Yasir Arafat şi Mahmoud Abbas, în Autoritatea Palestiniană şi “procesul de pace”au provocat re-considerări în Amman si Ierusalim.Intr-adevăr ziarista de la Christian Science Monitor's Ilene R. Prusher a găsit încă din 2007 că idea unei confederaţii West Bank-Iordania "pare să fie din ce în ce mai acceptată pe ambele maluri ale Râului Iordan.”
Guvernul Iordanian, care a anexat cu entuziasm West Bank-ul în 1950 şi a renunţat la el numai sub presiune în 1988, dă semne că l-ar dori înapoi. Dan Diker şi Pinchas Inbari au documentat pentru Middle East Quarterly în 2006 cum că “insuccesul PA în a prelua controlul şi a deveni o entitate politică viabilă, a determinat Ammanul să re-considere dacă o strategie de genul “ nu mă amestec” în privinţa West Bank-ului este în interesul său.” Oficialităţi Israeliene au arătat şi ele că sunt deschise ideii, chemând ocazional trupe Iordaniene să intre în West Bank.
Disperaţi de propria guvernare, unii Palestinieni aprobă opţiunea Iordaniană.Un membru de frunte ne-identificat al PA le-a spus lui Diker şi Inbari că un fel de federaţie sau confederaţie cu Iordania oferă “singura soluţie rezonabilă , stabilă şi pe termen lung pentru conflictul Palestiniano-Israelian" Hanna Seniora este de părere că “ Perspectivele prezente, slăbite, pentru o solutie în două state, ne forţează sa re-vizităm posibilitatea unei confederaţii cu Iordania.” Contributorul de la New York Times Hassan M. Fattah cotează un Palestinian în Iordania : Totul a fost ruinat pentru noi – am luptat pentru 60 de ani si n-a rămas nimic.Ar fi mai bine daca Iordania ar guverna în Palestina, daca Regele Abdullah ar putea prelua controlul asupra West Bank-ului.”
Nu este doar vorbărie : Diker şi Inbari raportează că negocieri secrete PA-Iordania în 2003-04: au rezultat într-un acord de principiu pentru trimiterea de 30,000 membrii ai Forţelor Badr," spre West Bank.
Si în timp ce preşedintele Egiptean Hosni Mubarak a anunţat acum un an că "Gaza nu este parte din Egypt, şi nici nu va fi vreodată," cuvântul său nu este nici pe departe ultimul.Mai întâi, lăsându-l la o parte pe Mubarak, Egiptenii în mare majoritate doresc legături strânse cu Gaza; Hamas este de acord; iar liderii Israelieni sunt uneori de acord şi ei. Aşadar bazele pentru o revizuire majoră a politicii, există.
In al doilea rând, se poate spune că Gaza este mai mult o parte din Egipt decât din “Palestina”.In majoritatea perioadei Islamice, a fost fie controlată fie parte administrativă din Egipt. Araba colocvială a Gazanilor este identică cu cea a Egiptenilor din Sinai.
Economic, Gaza are cele mai multe conecţii cu Egiptul.Insuşi Hamas-ul derivă din Frăţia Musulmană, o organizaţie Egipteană. Este timpul să-i considerăm pe Gazani, Egipteni?
In al treilea rând, Ierusalimul poate să-l încurce pe Mubarak. Dacă el ar anunţa o dată când va înceta să furnizeze apă, electricitate, mâncare, medicamente şi alte articole comerciale, şi să accepte în plus o mărire a securităţii Egiptene în Gaza, Cairo va trebui să-şi asigure responsabilittaea pentru Gaza.Printre alte avantaje, aceasta ar duce la o mai mare reponsabilitate asupra securităţii din Gaza, punând în final capăt miilor de atacuri cu rachete şi mortar ale Hamasului.
Opţiunea Iordania-Egipt, nu prezintă puls, dar poate tocmai în aceasta stă valoarea ei. Oferă un unic şi sobru drum întru rezolvarea “Problemei Palestiniene”.
