Termenul de “Drept de întoarcere” al Palestinienilor a intrat în lexiconul politicienilor Americani în Decembrie 2006, când ceeace s-a intitulat Iraq Study Group Report a îndemnat guvernul SUA să sprijine negocierile Israelo-Palestiniene unde este adresată problema numită “ chestiunea cheie a statutului final”. Această recomandare a sosit ca un şoc blând, deoarece “dreptul la întoarcere” în Israel este în mod transparent o frază codificată prin care se înţelege covârşirea din punct de vedere demographic a Israelului, şi punerea astfel în revers a Sionismul şi a statul Evreiesc, ceeace n-a fost niciodată scopul official al Washingtonului.
Un an mai târziu, adjunctul Secretarului de presă al Casei Albe, Dana Perino, a adoptat termenul , deşi nu i s-a dat prea multă atenţie. Practic din senin , ea a anunţat jurnaliştii la o conferinţă de presă în Noiembrie 28, 2007 : “ Chestiunea dreptului la întoarcere este parte din “harta drumurilor” şi va fi unul dintre subiectele pe care Israelienii şi Palestinienii trebuie să le discute în timpul….. negocierilor.”
Intr-adevăr, conform programului, “dreptul de întoarcere” a devenit subiect înainte şi în timpul recentei vizite în Israel si la Autoritatea Palestiniană a lui George W. Bush, pe când menţionat fiid de către acesta, de trei ori, în public :
-
Ianuarie 4: Intr-un interviu cu Canalul 2 din Israel, Bush s-a declarat pe sine însuşi "optimist că putem să definim conturul unui stat. Cu alte cuvinte, negocierile cu privire la graniţe si la dreptul de întoarcere şi alte diverse probleme pot fi rezolvate."
-
Ianuarie 9: La o conferinţă comună cu Primul Ministru al Israelului Ehud Olmert, s-a referit la problemele de bază ale conflictului ca “ teritoriale ,de drept la întoarcere şi la Ierusalim."
-
Ianuarie 10: Tot aşa într-o conferinţa comună cu şeful Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas, el a declarat că idea de două state “ în realitate nu are mare importanţă până când graniţele nu sunt definite, problema întoarcerii nu este rezolvată, Ierusalimul înţeles,… [şi] măsurile comune de securitate asigurate.”
Intr-un decor diferit, deasemenea în Ianuarie 10, Bush, cumva încurcat, a declarat convingerea sa că ” avem nevoie să privim la stabilirea unui stat Palestinian şi a unor mecanisme internaţionale noi, incluzând compensaţii în rezolvarea problemei refugiaţilor. “Trebuie cumva să privim “dreptul la întoarcere “ ca pe unul din aceste noi mecanisme ?
Comentarii: (1) Cu toată schimbarea majoră în politica guvernului SUA după cum apare ea în adoptarea “dreptului la întoarcere”, media a scăpat în mare măsură istoria conform documentaţiei “The Lurker” în "Censoring Bush's call for Palestinian ‘right of return'." In particular, Jerusalem Post a relatat cu privire la aceasta, pentru ca apoi să publice o a doua istorie negând-o pe prima.
(2) Când Iraq Study Group Report a apărut pentru prima oară, analiştii au fost interzişi asupra menţionării “dreptului la întoarcere”, după cum explica o persoană apropiată procesului : “este greu de apreciat dacă limbajul respectiv a apărut din greşală – ştiu că au avut loc multe revizuiri, până în ultimul moment - sau a fost o încercare intenţionată de a lipi ceva în retorica lui Bush, ceva ce nu fusese acolo înainte.” Privind în retrospectivă, se pare că referinţa a fost într-adevăr intenţionată - şi foarte de success de altfel in acest scop. ”The Lurker” trage concluzia, poate correct, că James A.Baker, III, autorul principal al lui Iraq Study Group Report, “a devenit încă odată un factor major în conturarea politicii SUA în Orientul Mijlociu.”
(3) Acesta este numai unul dintre cele câteva declaraţii problematice date de Administraţia Bush ; altele ar fi referirea preşedintelui asupra echivalenţei morale “între incitarea la terorism, comise fie de Palestinieni fie de Israelieni” sau numirea de către Secretarul de Stat Condoleezza Rice a conflictului Arabo-Israelian drept problema centrală în Orientul Mijlociu ca şi analogia dintre Palestinieni şi negrii din Sud.
(4) Bush a prefaţat comentariile sale din 10 Ianuarie judecând că, “Eu sunt singurul preşedinte care a articulat până acum o soluţie cu două state” şi el are dreptate. Cu alte cuvinte el este singurul presedinte American care cere o “Palestină” iar acum cheamă la “dreptul de întoarcere” pentru Palestinieni. Mai pe larg, in timpul întregii sale preşedenţii, Bush a mărşăluit in ritmul propriului său toboşar în problema Arabo-Israeliană, oferind soluţii noi şi personale unei probleme vechi de o sută de ani, aruncând cât colo regulamentele privitoare la diplomaţia Arabo-Israeliană.
(5) Nu putem decât să ne imaginăm cât de des a ridicat Bush problema “dreptului de întoarcere” în convorbirile sale private cu Israelienii şi Palestinienii, şi cu câtă intensitate şi presiune.
(6) Privind înainte, către ultimul an de preşedentie Bush şi auto citându-mă : " dacă Israelienii vor rezista unei poziţii comune Americano-Palestiniene, prevăd o posibilă criză în relaţiile SUA-Israel de nişte proporţii fără precedent.” Nu prezic o astfel de desfăşurare a lucrurilor ci observ numai că toate piesele sunt montate la locul lor pentru o asemnea posibilitate.
(7) Cu toate că Bush este “văzut de mulţi Israelieni drept cel mai bun prieten statul Evreiesc l-a avut la Casa Albă, " pentru multă vreme am avut dubii asupra acestei caracterizări, şi acum mai mult ca niciodată.
