Fascism liberal sună ca o contradicţie în termen – sau o expresie pentru conservativi cu scopul de a-i insulta pe liberali. In realitate a fost inventat de un scriitor socialist, nimeni altul decât respectatul cu mare influenţă, omul de stânga H.G. Wells, care în 1931 i-a îndemnat pe colegii săi progresişti să devină “fascişti liberali” şi “Nazişti luminaţi”. Serios !
Fără îndoială, cuvintele sale se potrivesc unui model mai larg al fuziunii între socialism şi fascism. Mussolini a fost o importantă personalitate socialistă care, în timpul Primului Război Mondial s-a îndepărtat de internaţionalism în favoarea naţionalismului Italian, intitulând amestecatura, Fascism. Similar, Hitler a condus Partidul Naţional Socialist German al Muncitorilor.
Aceşti termeni sunt în conflict deoarece ei contrazic spectrul politic care a cizelat vederile noastre pe mapamond încă de la sfârşitul anilor 1930’, care plasează comunismul la extrema stângă, urmat de socialism, liberalism în centru, conservatorism şi fascism la extrema dreaptă. Insă acest spectru, arată Jonah Goldberg în profunda, strălucitoarea şi originala sa nouă carte, Liberal Fascism: The Secret History of the American Left from Mussolini to the Politics of Meaning (Doubleday), reflectă folosirea de către Stalin a cuvântului fascist ca un epitet în discreditarea oricui, după bunul său plac - Trotsky, Churchill, ţărănimea rusă – distorsionând astfel realitatea. Deja în 1946, George Orwell nota că fascismul degenerase în semnificaţie devenind “ceva indezirabil.”
Pentru a înţelege fascismului în valoarea sa totală este necesară punerea deoparte a interpretării greşite de către Stalin a termenului şi de asemenea trebuie privit dincolo de Holocaust şi în schimb să se revină la perioada pe care Goldberg o numeşte “momentul fascist”, aproximativ prin 1910-35. O ideologie de stat, fascismul foloseşte politica drept unealtă pentru a transforma societatea din structura sa atomică-individuală într-un tot organic. Aceasta se face prin exaltarea statului peste personalitatea individului, conoştinţe experte asupra democraţiei, forţând consensul împotriva dezbaterilor şi socialismul contra capitalismului. Este totalitar în înţelegerea originală a termenului de către Musolini ca “Totul în Stat, nimic în afara Statului, nimic împotriva Statului.” Mesajul fascismului se reduce la “Destulă vorbărie, mai multă acţiune !”.Atracţia sa în timp consistă în rezolvarea problmelor.
In contrast, conservatismul cheamă la un guvern limitat, la individualism, la dezbateri democratice şi la capitalism. Atracţia lui constă în libertate şi lăsatul în pace al cetăţenilor.
Triumful lui Goldberg constă în stabilirea apropierii dintre communism, fascism şi liberalism. Toate derivă din aceiaşi tradiţie care merge înapoi până la Jacobinii Revoluţiei Franceze. Revizuitul său spectru politic mondial se concentrează pe rolul statului şi merge dela libertinism la conservatism, la fascism sub diversele sale faţade – Americană, Italiană, Germană, Rusă, Chineză, Cubană, ş.a.m.d.
 Mussolini şi Hitler erau amândoi socialişti. |
Mai întâi el oferă “istoria secretă a stângii Americane”:
- Progresismul lui Woodrow Wilson prezenta un program “ militaristic, fanatic naţionalist, imperialist şi rasist”, posibil datrită exigenţelor Primului Război Mondial.
- "Fascistul New Deal” al lui Franklin D. Roosevelt construit prin extinderea guvernului lui Wilson.
- “Marea Societate” a lui Lyndon B. Johnson a stabilit statul modern de ajutor social, "cel mai fructuos” (până acum) în cadrul acestei tradiţii statiste.
- Tănăra mişcare revoluţionară Noua Stângă din anii 1960 a adus pe scenă "o versiune Americană revizuită" a vechii Drepte Europene.
- Hillary Clinton speră să " introducă statul adânc în viaţa de familie," un pas esenţial în cadrul proiectului totalitar.
Pentru a recapitula aproape un secol din istorie, dacă sistemul American a încurajat în mod tradiţional goana după fericire, “o mulţime crescădă dintre noi ar dori să oprească această “goană” pentru a o obţine oferită pe tavă.”
In al doilea rând, Goldberg face o disecţie în programele liberale Americane – rasial, economic, de mediu înconjurător, chiar şi a “cultului organicului ” – şi arată afinităţile lor cu cele ale lui Musolini şi Hitler.
Dacă acest sumar sună flagrant ne plauzibil, citiţi Liberal-Fascism în întregime pentru coloratele citate şi documentaţia sa convingătoare. Autorul, cunoscut până acum ca om deştept, un polemist cu coate ascuţite, se dovedeşte a fi un important gânditor politic.
Dincolo de faptul că oferă o cale radical diferită de înţelegere a politicii moderne, în care fascist nu este un cuvânt mai injurios decât socialist, extraordinara carte a lui Goldberg furnizează conservativilor uneltele necesare pentru a riposta provocatorilor lor liberali şi lansarea în cele din urmă trecerea la ofensivă. Dacă liberalii pot până la nesfârşit ridica spectrul lui Joseph McCarthy, conservativii pot riposta cu cel al lui Benito Mussolini.
