Aruncatul cu bani spre Mahmoud Abbas şi Autoritatea Palestiniană cu scopul de a realiza pacea a fost poziţia continuă a vestului, incluzând a Israelului încă de când Hamas-ul a ocupat Gaza în Iunie. Insă, acest robinet deschis are rezultate neproductive şi trebuie oprit urgent.
Câteva informaţii: Paul Morro de la Serviciul de Cercetări al Congresului raportează că, în 2006, Uniunea Europeană şi statele membre au donat $815 milioane Autorităţii Palestiniene, iar Statele Unite au trimis $468 milioane. Când se adaugă şi alţi donatori, factura totală se ridică la aproape 1,5 miliarde.
Aceasta baftă continuă să crească. Preşedintele George W. Bush a cerut un supliment de $410 în Octombrie, în plus faţă de donaţia de $77 milioane, mai devreme în acest an. Departamentul de Stat justifică generoasa sumă cu motivul că “ sprijină o nevoie critică şi imediată de support pentru noul guvern al Autoritatăţii Palestiniene (PA), pe care şi SUA şi Israelul o consideră un adevărat aliat pentru pace.” Intr-o mărturie recentă şeful subcomisiei pentru Orientul Mijlociu şi Asia de Sud din Camera Reprezentanţilor ,Gary Ackerman, a sprijinit şi el această donaţie suplimentară.
Nemulţumită cu felul cum cheltuieşte banii platitorilor de impozite , Secretarul de Stat Condoleezza Rice a lansat "U.S.-Palestinian Public Private Partnership" pe 3 Dec., în care a introdus financieri de mare calibru, cum sunt Sandy Weill şi Lester Crown, cu scopul de a finanţa, după cum spune Rice , “proiecte care ajungând direct la tinerii Palestinieni, şi pregătindu-i pentru responsabilităţile cetăţeniei şi conducerii, ar putea avea un impact pozitiv enorm.”
Un raport sugerează că Uniunea Europeană a trimis Palestinienilor aproape $2,5 miliarde anul acesta.
Looking ahead, Abbas announced a goal to collect pledges of $5.8 billion in aid for a three-year period, 2008-10, at the "Donors' Conference for the Palestinian Authority" attended by over ninety states on Monday in Paris. (Using the best population estimate of 1.35 million Palestinians on the West Bank, this comes to a staggering amount of money: per capita, over $1,400 per year, or about what an Egyptian earns annually.) Endorsed by the Israeli government, Abbas won pledges for an astonishing $7.4 billion (or over $1,800 per capita per year) at the donors' conference.
Privind spre viitor, Abas a anunţat ca ţintă, colectarea de promisiuni în valoare de $5.8 miliarde în ajutor pentru perioada de 3 ani , 2008-10, la “Conferinţa donatorilor pentru Autoritatea Palestiniană”, începută luni la Paris, la care au participat peste 90 de ţări, ( Folosind cea mai bună estimare a populaţiei de 1.35 milioane de Palestinieni de pe Malul de Vest, această sumă este surprinzător de uriaşă : pe cap de locuitor, ea reprezintă peste $1400 anual, sau aproximativ ceeace câştigă un Egiptean într-un an). Sprijinit de către Guvernul Israeleian, Abbas a adunat promisiuni pentru imensa sumă de $74 miliarde (adică peste $1800 pe cap de locuitor, annual) la această conferinţă.
Ei bine, este un chilipir dacă are success, nu ? Câteva miliarde ca să pună capăt unui conflict vechi de un secol – este în realitate un chilipir.
Insă o cercetare inovativă de către Steven Stotsky, un cercetător de la Comitetul pentru Acurateţe în rapoartele asupra Orientului Mijlociu din America (CAMERA), găseşte că un influx de bani către Palestinieni, a avut istoric, un efect opus. Bazându-se pe statisticile oficiale ale Băncii Mondiale, International Monetary Fund, şi a altor statistici oficiale, Stotsky compară două date, din 1999 : ajutorul bugetar acordat anual Autorităţii Palestiniene şi numărul anual de omucideri de catre Palestiniene (incluzând şi pe cele criminale şi pe cele teroriste, cele cu victime şi de partea Israeliană şi de partea Palestiniană).Puse într-un grafic, cele două valori numerice au un ecou foarte ciudat :
Această corelaţie este şi mai clară chiar când ajutorul pe un an este suprapus peste omuciderile în anul viitor:
Pe scurt, fiecare din cele aproximativ $1,25 milioane din suportul în ajutorul bugetar se traduce în moarte în decursul unui an. După cum notează Stotsky, “ Aceste statistici nu demonstrează că ajutorul internaţional cauzează violenţa; dar ele provoacă întrebări despre cât de efectivă este folosirea donaţiior străine în promovarea moderaţiei şi în combaterea terorismului.”
Palmaresul Palestinian se potriveşte unui model mai larg, după cum notează Jean-Paul Azam şi Alexandra Delacroix într-un articol din 2006 , "Aid and the Delegated Fight Against Terrorism." Ei au găsit “un rezultat empiric destul de robust care arată că intensitatea activităţii teroriste a oricărei ţări este în mod sigur corelată cu suma ajutorului străin primit de acea ţară” – adică, cu cât e mai mare ajutorul străin, cu atât creşte şi terorismul.
Dacă aceste studii merg exact contrar ipotezei convenţionale că sărăcia, şomajul, represiunea, “ocupaţia”, şi descurajarea îi duce pe Palestinieni la violenţa criminală, ele confirmă părerea mea mai veche despre intoxicarea Palestiniană ca fiind adevărata problemă. Cu cât Palestinienii obţin mai mulţi bani, cu atât ei devin mai puternici şi cu atât mai inspiraţi să apuce calea armelor.
O înţelegere anapoda a economiei de război a dominat în Israel de la negocierile de la Oslo care au început în 1993. In loc să-i lipsească de resurse pe duşmanii lor Palestinieni , Israelienii au urmat misticele contemplări, ale lui Shimon Peres şi în special volumul său din 1993 , The New Middle East, pentru a le acorda putere economică. După cum am scris în 2001, aceasta “este acelaşi lucru ca aprovizionarea cu bunuri a inamicului în timpul ostilităţilor – o idée nu foarte srălucită”.
In loc să fondeze în continuare apetitul belicos al Palestineinilor, statele vestice, începând cu Israelul, ar trebui să taie toate fondurile către Autoritatea Palestiniană.
