Marirea numărului de trupe Americane dă roade dar probleme structurale mai profunde continuă să apese pe umerii prezenţei Americane în Irak. Cel mai mare dig din ţară, la 40 de kilometri nord-vest de Mosul, lângă graniţa Turciei, simbolizează în mod spectacular această soartă.
Imediat după ocuparea Irakului în Aprilie 2003, un raport găsea că din fundaţia Digului de la Mosul “curge ca dintr-o sită şi că digul e gata să se prăbuşească.” Un raport mai recent, încă secret , al Corpului Militar de Ingineri din SUA, trage concluzia că : “Digul are probabilitatea anuală de prăbuşire, inacceptabilă.” Mai clar, Corpul găseşte actuala probabilitate de prăbusire ca fiind "excepţional de ridicată." Un funcţionar superior descrie situaţia drept “ o bombă cu efect întârziat gata să explodeze.”
 Digul Mosul, înainte cunoscut drept Digul Saddam (In Arabă: "Sadd Saddam") este în pericol de a se prăbuşi. |
|
Cu toate aceste eforturi, condiţia digului continuă a se deteriora, semnalând perspectiva unei prăbuşiri totale. Dacă aceasta s-ar întâmpla pe când reservorul este plin cu apă, prezice Engineering News-Record, “până la 12,5 milarde de metri cubi de apă acumulaţi în spatele unui stăvilar umplut cu pământ şi lung de 3,2 Km. [ar năvăli] bubuind în jos pe Valea Râului Tigru către Mosul, al doilea cel mai mare oraş din Irak. Valului cu creasta atingând 110m. îi va trebui aproape 2 ore să ajungă în oraşul cu 1,7 milioane de locuitori.” Pe deasupra, unele cartiere din Bagdad (populaţie 7 milioane) s-ar găsi sub 5m.de apă.
Corpul Inginerilor estimează că inundaţia va ucide jumătate de million de oameni imediat, iar şocurile următoare, cum ar fi lipsa de electricitate şi seceta, vor ucide încă mult mai mulţi.(Nu întâmplător Irakul a fost locul cu Arca lui Noe). Ar fi probabil cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti provocată de om, din istorie.
Mulţi oficiali Irakieni, din păcate, demonstrează o atitudine indiferentă faţă de aceste pericole, ceeace îngreuează problema. De exemplu, ei resping drept ne necesară recomandarea Corpului Militar de a construi un al doilea dig, de rezervă, în aval.
Cu toate acestea, dacă o prabuşire catastrofală ar avea loc, cine ar fi învinuit pentru pierderea fără precedent de vieţi omeneşti ? Americanii, fireşte. Ceeace este de înţeles deoarece Administraţia Bush s-a angajat să reconstruiască viaţa Irak-ului, incluzând Digul de la Mosul. In mod specific, plătitorii de impozite americani au plătit încercările de a redresa digul cu îmbunătăţiri în cimentare, la un preţ de 27 milioane de dolari. Inspectorul General pentru reconstrucţia Irakului a caracterizat totuşi aceste eforturi drept prost dirijate şi inefective.
Pierderea masiva de vieţi Iarkiene va declanşa desigur teorii conspiraţioniste despre malvolenţa Americană, vor inspira o mânie de natură epică împotriva guvernului SUA şi vor crea un adânc sentiment de vinovăţie printre americani ei înşişi. Cu toate acestea vina şi vinovăţia vor fi cu totul greştit atribuite.
Ajutorul Saudit şi Arab - nu banii Americani – au fondat ceeace s-a numit la început “Digul Saddam”. Un consortiu Germano-Italian condus de către Hochtief Aktiengesellschaft a făcut construcţia în valoare de $1,5 miliarde, în 1981-84. Având în special scopul politic, de a trâmbiţa regimul lui Saddam Hussein în timpul războiului dintre Iran şi Irak. Cu alte cuvinte, digul nu a avut nimic de a face cu Statele Unite – nici în fonduri, nici în construcţie , nici în scop. Cu toate acestea, politica îndoielnică Americană l-a transformat într-o “durere de cap” pentru Americani.
Digul de la Mosul apare ca o replică a multiplelor probleme de mai mică anvergură a vieţii din Irak, care au nimerit în poalele Americanilor (şi în cantitate mult mai mică în poalele partenerilor din coaliţie), cum ar fi aprovizionarea cu combustibil şi electricitate, bunul mers al şcolilor şi spitalelor, un sistem politic şi legal drept şi moderat, o atmosferă sigură şi adăpostită de terorism.
Din Aprilie 2003, am susţinut că această atribuire a responsabilităţii pentru viaţa domestică irakiană, nu le-a folosit nici Americanilor, nici Irakienilor. Cu toate acestea ea îi înhamă pe Americani la pierderi de vieţi nedorite şi ne necesare, ca şi la obligaţii financiare şi politice greu de dus. Pentru Irakieni, după cum sugerează exempul cu digul, ea încurajează iresponsabilitatea cu un potenţial de consecinţe dezastruase.
O schimbare de direcţie rapidă este necesară. Administraţia Bush trebuie să restituie responsabilitatea pentru “bolile” Irakului, incluzând printre altele şi în mod special Digul de la Mosul. Mai mult decât atât, ea trebuie să abandoneze concepţia total eronată şi anapoda a “ războiului ca ajutor social," prin care eforturile militare ale SUA sunt judecate în special prin beneficiile pe care le aduce inamicului învins, mai curând decât cele aduse Americanilor.
