Prevăd că planurile administraţei Bush de a conveni o nouă rundă de convorbiri diplomatice între Israel şi Arabi pe 26 Noiembrie va crea pagube substanţiale intereselor Americane şi Israeliene.
Ca regulă, pentru ca negocierile să aibă success este necesar ca părţile să aibă un scop comun ; în convorbirile dintre sindicate si conducerea întreprinderilor de exemplu, amble părţi doresc reînceperea lucrului. Când scopul comun nu este împărtăşit, nu numai ca negocierile eşuează de obicei dar ele provoacă de obicei mai mult rău decât bine. Caz similar cu prevăzutele covorbiri de la Annapolis, Maryland. O parte (Israelul) urmăreşte coexistenţă paşnică în timp ce celalată (Arabii) urmăresc să-şi elimine partenerul de negocieri, după cum este clar din actele sale de violenţă, modul în care votează, răspunsurile date în sondajele de opinie, retorica politică, mesajele din presă, manualele şcolare, predicile din moschei, graffiti, şi multe altele.
Se vor înregistra pagube dacă guvernul Israelian face “concesii dureroase” şi obţine o pace rece sau promisiuni deşarte în schimb, după cum s-a tot a fost cazul mereu din 1979. Această rezoluţie incompletă, va lărgi din nou entuziasmul Arab şi hotărârea lor de a elimina Statul Evreu.
 Mahmoud Abbas, Condoleezza Rice, şi Ehud Olmert: Vor avea ei oare ce sărbători la Annapolis? |
|
Lăsând deoparte aceste probleme serioase şi inevitabile, convorbirile se află în faţa a două încercări practice : De partea palestiniană, “ căpetenia Fatah-ului Mahmoud Abbas (după cum îl numeşte ziarista Caroline Glick de la Jerusalem Post ) este o prezenţă foarte slabă. “ Nu există o conducere palestianiană responsabilă capabilă să aducă la timp ziarul de dimineaţă, “ notează Hirsh Goodman în Jerusalem Post Report,”, “cu atât mai puţin un tratat de pace care să poată rezista în timp.”
De partea Israeliană, preşedenţia Consiliului de Miniştri a lui Ehud Olmert ar putea să se prăbuşească dacă partenerii să instabili ar abandona coaliţia. Shas şi Yisrael Beiteinu au atenţionat împotriva divizării Ierusalimului şi a altor asemenea paşi. Se anunţă că Ehud Barak, şeful Partidului Muncii, va respinge orice plan interzicând libera circulaţie a Forţelor de Apărare Israeliene pe Malul de Vest. Ministrulde externe Tzipi Livni ar putea ea însăşi să se retreagă brusc dacă nu se renunţă la “dreptul de reîntoarcere” al palestinienilor. Faptul că un recent sondaj găseşte că 77% dintre israelieni sunt de părere că guvernul lor “este prea slab pentru a semna un tratat de pace cu Palestinienii în numele Israelului” nu face decât să mărească perspectiva demisiilor.
Aceste perspective sumbre nasc întrebarea : Dece, după aproape 7 ani în care administraţia Bush a stat deoparte de negocierile Israeliano-Palestiniene, a căzut deodată pradă microbului ? Câteva posibilităţi :
- Pericolul Iraniant: Rice vede o posibilitate de realiniere a diplomaţiei Americane rezultată din agresiunea Iraniană prezentă (Hizbullah, Hamas) şi viitoare (armele nucleare).
- Mai rău fără nici o acţiune: Dacă nu se face nimic, poziţia deja slăbită a partidului Kadima în sondajele de opinie va continua să scadă iar şubreda stare a Fatah-ului pe Malul de Vest îşi va continua eroziunea. Perspectiva Likudului şi a Hamasului în a urma lui Olmert şi Abbas nu este mai dezirabilă Administraţiei Bush decât le este celor doi lideri.
- Moştenirea istorică: Zbigniew Brzezinski a descris speranţele pentru Annapolis ale echipei de politcă externă ca şi propriile sale opinii scăzute despre Rice: "Ea realizează că moştenirea pe care o va lăsa istoriei se află la un nivel foarte coborât. Dacă ar reuşi cu această ocazie, ea ar putea fi privită ca o figură istorică importantă.”
- Drepturile civile: Rice crede într-o analogie bizară între Paestinienii de pe Malul de Vest şi Negrii din Sud.
- Mesianismul: Şi George W. Bush şi Rice par a se vedeea pe ei însăşi ca predestionaţi a rezolva ostilităţile Arabo-Israeliene. Un interlocutor povesteşte că "ea crede că a venit timpul încetării conflictului dintre Israelieni şi Palestinieni.”
Comentariile lui Rice sunt ecourile declaraţiilor lui George H.W. Bush în 1991 : "a venit timpul să se pună capăt conflictului Arabo-Israelian" ca şi cele ale Primului Ministru Israelian Ariel Sharon în 2005 asupra intenţiei sale "de a rezolva odată pentru totdeauna această problemă.” Dar, după cum în mod memorabil a observat Irving Kristol , "Cei care vor fi pedepsiţi de către Zei, vor încerca mai întâi să rezolve conflictul Arabo-Israelian.”
