Când Dhabah (“Debbie”) Almontaser şi-a dat demisia la 10 August, din funcţia de director al Academiei Internaţionale Khalil Gibran , acţiunea ei a reprezentat punctual culminant al unei campanii de masă prin care cetăţenii îngrijoraţi au criticat cu succes instituţia New York-eză. Dar lupta continuă. Următorul pas este anularea academiei în sine.
Efortul, care a durat 5 luni, de a o îndepărta pe Almontaser, a început în Martie şi a cuprins analize (incluzând-o pe cea a subsemnatului) arătând problemele politice şi religioase inerente şcolii de limbă arabă. Prin Iunie, un grup de rezidenţi îngrijoraţi din New York s-a unit cu specialişti (incluzându-l pe colegul meu , R. John Matthies) pentru a crea “Coaliţia – Opriţi Madrassa ” cu scopul de a opri un islamist declarat în încercarea de a conduce o şcoală susţinută din fondurile plătitorilor de taxe.
Coaliţia, numărând 150 de persoane, a efectuat o cercetare energică, a participat la întruniri, a informat oficiali publici ( cu precădere pe primarul Michael Bloomberg şi pe Inspectorul Scolilor Joel Klein) prin scrisori, a contactat ziarişti importanţi, au vorbit la radio şi la televiziunea naţională. Şansele de reuşită păreau încredibil de slabe, în special în condiţiile în care guvernul local şi presa oraşului apărau în mod clar deschiderea KGIA şi pe d-na.Almontaser ca director, în acelaşi timp denunţând criticii.
Neîncetatele eforturi ale coaliţiei au dus în cele din urmă la creerea anumitor condiţii care au determinat la începutul lui August demisia lui Almontaser. Pamela Hall , unul dintre lideri a fotografiat flanele pe care era imprimat “Intifada NYC” şi care erau vândute de organizaţia “Femeilor Arabe Active în Artă şi Presă”, organizaţie care împarte birourile din Brooklyn cu “Asociaţia Saba a Americanilor Yemeniţi”. D-na. Almonaster s-a dovedit, este în acelaşi timp şi în conducere şi purtătoare de cuvânt pentru Asociaţia Saba.
Această chemare la o răscoală în stil Palestinian, în cele 5 mare sectoare ale oraşului, a avut în realitate numai o slabă legătură cu Almontaser. Ea ar fi putut să păstreze tăcerea care a ţinut câteva luni, ceeace i-ar fi folosit mai bine. Insă directoarea KGIA are de asemenea un obicei mai vechi de a vorbi despre politică şi se pare că n-a putut să reziste prilejului de a lua apărarea flanelelor, spunând ziarului New York Post că “ intifada ‘‘ înseamnă de fapt “ a scutura.” Aceasta este rădăcina cuvântului în arabă. Înţeleg că dezvoltă o conotaţie negativă datorită răscoalei din ariile palestiniene-Israeliene. Nu cred că intenţia este de a duce la ceva similar ca [violenţă] în New York. Cred că este mai mult un prilej pentru fete ca să-şi exprime aparteneţa la societatea New York-eză…. şi să scuture opresiunea.
Aceste explicaţii gratuite ale terorismului sinucigaş au spart tăcerea de luni de zile şi munca de ani de zile a d-nei Almonaster, ducând la editoriale de condamnare şi la declaraţii denunţătoare din partea politicienilor. Probabil cea mai devastatoare a fost o scrisoare dură de la Randi Weingarten, preşedintele Federaţiei Unite a Profesorilor, care în prealabil au susţinut-o pe d-na.Almontaser. D-na.Almontaser a depus o furioasă cerere de demisie numai la 4 zile după publicarea declaraţiei sale în apărarea intifadei.
“Rămân dedicat succesului Academiei Internaţionale Khalil Gibran,” a insistat Mr. Klein după demisia d-nei Almontaser. Fie. Insă prospectul deschiderii KGIA în 4 Septembrie rămâne ceţos. Socotiţi numai problemele sale: şcoala are numai un director temporar care nu vorbeşte araba , are numai 5 profesori şi are cu 25% studenţi mai puţini decât şi-a propus. În plus ea face faţă opoziţiei unor politicieni ca deputatul Dov Hikind, este foarte nedorită , un sondaj neştiinţific pe America Online luata la 180,000 de abonaţi a găsit că 4/5 din public nu are nici o simpatie pentru şcoală.
Plecarea lui d-nei Almontaser, oricât de binevenită, nu schimbă restul statutului personalului şcolii, şi cu atât mai puţin atacă problemele de bază implicite într-o şcoală cu limba de predare arabă – tendinţele în conţinut de natură islamistă şi arabistă sau prozelitismul. Pentru a readuce în actualitate evaluarea mea din Martie, KGIA este în principiu o idée foarte bună, deoarece Ameirca are nevoie de mai mulţi vorbitori de limbă arabă. In practică însă, predarea limbii arabe are nevoie de un scrutin special.
Cu alte cuvinte, oraşul ar putea lua măsuri pentru a face acceptabilă KGIA , prin renunţarea la lista de scopuri, existente, re-gândirea fundamentală a misiunii ei, numind o conducere nouă, angajând personal nou şi impunând controalele academice şi politice necesare.
Din păcate, declarţiile primarului şi ale Inspectorului Scolilor sugerează în mod emfatic, că asememnea măsuri, nu sunt pe cale de a fi luate. Atâta vreme cât sau în absenţa acestor schimbări de atitudine faţă de KGIA , ordonate de către conducerea oraşului, voi continua să cer ca şcoala să nu fie deschisă până când nu este corect restructurată şi supravegheată.
Cititorii care sunt de acord, se pot adresa Inspectorului Joel Klein la adresa : JKlein@schools.nyc.gov pentru a-l informa asupra vederile lor.
