Inchipuiţi-vă că un centru de comandă există - şi că există un strateg principal, având mână liberă să răspândească în intregime Shariah-ul, sau legea islamică, cu ajutorul tuturor mijloacelor la dispoziţie, în scopul final de a creea un califat mondial. Ce sfat ar oferi el camarazilor la sfârşitul celor 8 zile de rebeliune de la Moschea Roşie din Islamabad, capitala Pakistanului ?
Probabil că el ar fi trecut în revistă ultimile 6 decade de eforturi islamiste şi ar fi tras concluzia că dispune de 3 opţiuni principale : răsturnarea guvernului, incercarea de a lucra in cadrul sistemului sau o combinaţie a celor de mai sus.
Islamiştii pot folosi mai mulţi catalizatori pentru a obţine puterea. (mă refer aici la : “Aşteptând să cadă şi cel de-al doilea pantof : Cât de inevitabil este un viitor islamist ?” de Cameron Brown.)
- Revoluţia, prin care se înţelege o revoltă socială pe scară largă: cu success numai în Iran, în 1978-79, deoarece necesită circumstanţe speciale.
- Lovitura de stat : cu succes numai în Sudan, în 1989, deoarece liderii ştiu în general cum să se autoprotejeze.
- Războiul civil : cu succes numai în Afganistan, în 1996, deoarece statele dominatoare şi crude, în general suprimă insurecţiile (ca în Algeria, Egypt şi Siria)
- Terorismul : Niciodată cu succes şi nici nu va avea vreodată. Pot cauza pagube imense dar fără schimbări de regim. Poate cineva să-şi imagineze un popor ridicând stagul alb şi căzând pradă ameninţărilor teroriste ? Nu s-a întâmplat după asasinarea lui Anwar Sadat în Egipt în 1981 sau după atacurile de la 11 Septembrie 2001 în America, sau chiar după bombele de la Madrid din 2004.
Un strateg deştept ar trebui să tragă concluzia din această analiză că loviturile de stat duc rar la victorie. In contrast, evenimente recente arată că lucrând în cadrul sistemului sunt şanse mai multe – de notat succesele electorale din Alegria (1992), Bangladesh (2001), Turcia (2002) şi Irak (2005). Dar activitatea în cadrul sistemului, după cum sugerează aceste cazuri, are de asemenea anumite limite.Cel mai bine arată o combinaţie de înmuiere prealabilă a inamicului cu mijloace legale şi apoi apucarea puterii. Autoritatea Palestiniană ( în 2006) oferă un asemenea caz de lovitura în doi timpi care a avut succes, cu Hamasul câştigând alegeri şi apoi punând în scenă o insurecţie. Un alt exemplu de o asmenea combinaţie, cu totul diferit însă, a avut tocmai loc în Pakistan.
Vastul complex al Moscheei Roşii cunoscut şi sub numele de Lal Masjid, cartierul instituţiilor de conducere din Pakistan, glorifică îndelungatele conecţii cu elitele regimului şi include uriaşe şcoli islamice (madrassa)de băieţi şi de de fete. Dar, întorcându-se împotriva propriilor lor sponsori, studenţi inarmaţi cu Kalashnikov şi acoperiţi cu burqa, au înfruntat poliţia în Ianuarie 2007 pentru a impiedica demolarea unei clădiri ilegal construite.
In Aprilie adjunctul Imamului uriaşei Moschei, Rashid Ghazi a anunţat impunerea de Shariah "în ariile de sub controlul lor”,a înfiinţat o Curte Islamică care a emis decrete şi verdicte rivalizând cu cele guvernamentale.
Moscheea a trimis apoi câţiva dintre miile de studenţi ai madrassei pentru a sluji drept forţe de poliţie de moravuri în Islamabad, pentru a întări local un regim în stil taliban cu scopul final de a-l răspândi în întreaga ţară. Studenţii au închis frizeriile, au ocupat librăria copiilor, au prădat magazinele de muzică şi de video, au atacat aşa zisele bordeluri şi au torturat aşa zisele “patroane”. Au răpit chiar nişte ofiţeri de poliţie.
Conducerea Moscheei Roşii a ameninţat cu atacuri sinucigaşe cu bombe dacă guvernul lui Pervez Musharraf ar încerca să insiste în încercarea sa de qvasi-suveranitate.Forţele de securitate au stat în mod civilizat, deoparte. Situaţia de înfruntare durând 6 luni a culminat pe 3 Iulie, când studenţii de la moschee, unii mascaţi şi înarmaţi, au trecut peste un post de pază al poliţiei, au prădat căteva ministere şi au dat foc la nişte automobile, lăsând în urma lor 16 morţi.
Această confruntare cu guvernul a fost menită nu mai puţin decăt să-l răstoarne, adjunctul imamului proclamând la 7 Iulie : “Avem o fermă credinţă în Dumnezeu că sângele nostru va conduce la o revoluţia islamică.” Ameninţat, guvernul a atacat urişa moschee în dimineaţa zilei 10 Iulie. Raidul care a durat 36 de ore a descoperit un arsenal întreg de veste sinucigaşe, mitraliere, bombe cu benzină, lansatoare de grenade propulsate de rachete, mine anti-tank - şi scrisori cu instrucţiuni din partea Conducerii Al-Qaeda.
Dl. Musharraf a numit şcoala “o fortăreaţă a războiului”.In total, revolta a dus la 100 de morţi.
Moscheile au fost folosite ca locuri de incitare la violenţă, planificări de operaţii şi depozite de armament dar folosirea lor ca baze de lansare a unor operaţii de răsturnare a guvernului, crează un precedent. Modelul Moscheei Roşii oferă islamiştilor o tactică distinctă, una pe care este probabil că o vor repeta, în special dacă episodul recent, care a cutremurat ţara, va avea succes în îndepărtarea din funcţie a D-lui.Musharraf.
Pe scurt, strategul islamic pe care l-am imaginat la început, poate acum să încerce o nouă tactică pentru a obţine puterea.
