Cum poate Vestul să piardă.

Dupa victoria asupra fascismului şi a comunismului, poate oare vestul să-i învingă pe islamişti ?

La prima vedere, preponderenţa militară face victoria să pară inevitabilă. Chiar dacă Teheranul va face rost de arme nucleare, islamiştii nu au nici pe departe o maşinărie militară de genul celei folosite de Axă în timpul celui de-al doilea război mondial, sau ca acea folosită de Uniunea Sovietica în timpul războiului rece. Ce au ismaiştii în comparaţie cu Wermacht-ul sau Armata Roşie ? Cu SS-ul sau cu Spetznaz-ul ? cu Gestapo-ul sau KGB-ul ? Sau chiar cu Auschwitzul sau Gulagul ?

Cu toate acestea, câţiva analişti, , incluzându-mă pe mine, se tem că nu este aşa de simplu. Islamiştii (definiţi drept acele persone care doresc să trăiască pe baza legii sfinte a Islamului, Sharia) ar putea avea mai mari şanse de izbândă decât totalitarii din trecut. Ei ar putea chiar să câştige. Aceasta din cauză că indiferent cât de puternică partea de “hard” a vestului, partea sa de “soft” conţine potenţial, viruşi fatali. Trei dintre ei – pacifismul, ura de sine, si mulţumirea de sine, merită atenţie.

Pacifism: In mijlocul celor educaţi, există o largă convingere că “ nu există o soluţie militară” a problemelor curente, o mantie ce acoperă fiecare dintre problemele Orientului Mijlociu - Libanul, Irakul, Iranul, Afghanistanul, Kurzii, terorismul, şi conflictul Arabo-Israelian. Dar acest pacifism pragmatic pierde din vedere faptul că istoria modernă abundă în soluţii militare. Ce au reprezentat pierderile Axei, ale SUA în Vietnam sau ale Uniunii Sovietice în Afganistan dacă nu soluţii militare ?

Ura de sine : Elemente semnificative în câteva dintre ţările vestice – în special în Statele Unite, Marea Britanie şi Israel – sunt de părere că propriile lor guverne sunt păstrătorii răului şi văd terorismul numai ca pe o pedeapsă pentru vechile păcate. Această atitudine : "am găsit inamicul şi el este în noi “ înlocuieşte un răspuns efectiv cu o poziţie împăciuitoare, incluzând a fi gata să se renunţe la tradiţii şi realizări. Osama bin Laden felicită numele unor elemente de stânga ca Robert Fisk şi William Blum. Vesticii cu ură de sine au o importanţă exagerată din cauza rolului proeminent de a forma opinii în universităţi, în media , în instituţiile religioase şi în artă. Ei servesc drept mujahidini auxiliari ai islamiştilor.

Mulţumirea de sine : Lipsa unei maşinării militare puternice îmbuibă pe mulţi dintre vestici, în special pe cei de stânga cu sentimente de dispreţ. In timp ce războiul convenţional, cu soldaţi în uniformă, nave militare, tancuri şi avioane şi bătălii sângeroase pentru teritoriu şi resurse – este simplu de înţeles , războiul asimetric cu Islamul radical este nedefinit.

Lamele de tăiat pachete şi centurile sinucigaşilor reprezintă mijloace dificile de a vedea inamicul ca pe un oponent demn de luat în considerare. Ca şi John Kerry, prea mulţi desconsideră terorismul ca pe un simplu “inconvenient”.

Islamiştii angajează forţe formidabile totuşi , care merg mult mai departe decât terorismul la scară redusă :

• Posibilitatea acesului la arme de distrugere în masă care pot devasta viaţa vestică.
• Un apetit religios care produce o rezonanţă mai adâncă şi mai largă decât ideologiile artificiale ale fascismului şi comunismului.
• O maşinărie concepută în mod impresiv, fondată, şi organizată în aşa fel ca să construiască cu success credibilitate, bunăvoinţă şi succes electoral.
• O ideologie capabilă să placă musulmanilor de orice mărime şi formă, de la proletariat până la privilegiaţi, de la analfabeţi până la doctoranzi , de la cei ajustaţi în societate până la psihopaţi, de la iemeniţi până la canadieni. Mişcarea aproape că transcede peste definiţia socială.
• O atacare non-violentă a problemei – ceeace eu numesc " Islamism conform legii" – care porneşte la islamificare prin mijloce de educatie, politice şi religioase, fără a recurge la ilegalităţi sau terorism. Islamismul conform legii se arată a avea success în ţări cu majoritate musulmană, ca Algeria şi în cele cu minorităţi musulmane ca Marea Britanie.
• Un număr uriaş de cadre dedicate. Dacă islamiştii constitue 10% până la 15% din populaţia musulmană din toată lumea, ei sunt în număr total de 125 până la 200 milioane persoane, adică un număr cu mult mai mare decât numărul combinat al fasciştilor şi comuniştilor, care au trăit vreodată.

Pacifismul, ura de sine şi mulţumirea de sine prelungesc durata războiului împotriva islamului radical , cauzând pierderi ne-necesare. Numai după ce vor absorbi o pierdere catastrofică de vieţi umane şi de proprietate, este probabil ca vesticii înclinaţi spre stânga se vor vindeca de această triplă maladie şi vor confrunta adevăratul scop al ameninţării. Atunci probabil lumea civilizată va triumfa dar cu întârziere şi la un cost mai mare decât ar fost nevoie.

Dacă islamiştii se vor deştepta si vor evita distrugerea în masă, rămânând în locul ei în limitele căilor legale, politice non-violente şi dacă mişcarea lor va rămâne vie, este dificil a se vedea ce-i poate opri.