În Orientul Mijlociu petrolul este un produs glamuros, dorit de întraga lume, care aduce regiunii o bogăţie dincolo de visurile avariţiei.Dar apa este o resursă mondernă care contează chiar mai mult pentru localnici, deoarece fără ea, ei sunt supuşi unei alegeri oribile, între a-şi părăsi casele sau a muri în ele.
Această alegere ar putea suna ca o hiperbolă dar ameninţarea este reală. Egiptul se evidenţiază având cea mai numeroasă populaţie cu acest risc, fiind ţara, în afară de Iraq şi Yemen, cu cea mai mare problemă existenţială hidrologică.
După cum învaţă la şcoală orice elev, Egiptul este cadoul Nilului iar Nilul este de departe cel mai lung râu de pe glob. Mai puţin cunoscut este volumul Nilului, 90% venind dintre dealurile Etiopiei şi faptul că râul traversează 11 ţări. Din timpuri străvechi apele lui au inundat Egiptul în cantităţi nelimitate.
În 1929,guvernul Britanic reprezentând Egiptul, a semnat un acord cu guvernul independent al Etiopiei, acord ce garanta un volum anual de 55.5 miliarde metri cubi(bcm) de apă către Egipt. Calculând un minimum annual de 1000 metri cubi pe cap de locuitor (media mondială este de 7230 metri cubi), aceasta este mai mult decât suficient pentru cele 15 milioane de Egipteni de azi.
In ultimii 87 de ani populaţia Egiptului s-a mărit de 6 ori, azi numărând 90 de milioane. La cei 55,5bcm. de la râu se adaugă 5bcm. de la surse subpământene care nu se refac și 1,3bcm. de la ploaie, rezultând în circa 62bcm. pe an, sau o treime mai puţin decât minimul necesar al ţării.Pe deasupra, Egiptenii reciclează cam 10bcm. din apa de irigaţii al cărei conținut poluant (reziduri de îngrăşăminte şi insecticide) distruge pământul în cele din urmă, salinizându-l.Exacerbând această penurie, temperaturile mari din Egipt duc la rate de vaporizare ridicate, necesitând mai multă apă pentru agricultură decât în alte locuri cu temperaturi mai reci.
Această lipsă de apă se traduce în nevoia de a importa mâncare şi, în prezent, Egiptul trebuie să împrumute fonduri pentru a importa un alarmant 32% din necesarul lor de zahăr, 60% porumb furajer, 70% grâu, 70% fasole, 97% undelemn şi 100% linte. Nevoia de a importa va deveni şi mai critică în timp; estimând populația Egiptului la 135 milioane în 2050, nevoia anuală va fi de 135bcm. şi bazat pe presupunerile prezente, deficitul de apă va ajunge la mai mult decât dublu, 75bcm.
Mai rău chiar, Etiopienii s-au trezit recent la faptul că vaste cantitatăţi de apă părăsesc teritoriul lor fără nici un benefit pentru ei. În consecinţă, ei au început a construi reţele de diguri, culminând cu unul numit pompos Grand Ethiopian Renaissance Dam (GERD).
După cum se plănuieşte, lacul din spatele digului va reţine 74,5bcm., plus, 5bcm. se vor pierde prin scurgeri si 5bcm. prin evaporare. Patru diguri auxiliare în amonte construite pentru a reduce colmatarea, se vor reţine alte 200bcm. Notând că 86% din apa Egiptului originează în Etiopia, specialiştii Egipteni, în mod rezonabil conclud: cantitatea alocată, 55.5bcm. nu va mai ajunge în Egipt. Nader Noureddin, profesor în ştiinţe de sol și ape la Cairo University, este de părere că aceste diguri "riscă viaţa a 90 milioane de Egiptieni." (Majoritatea statisticilor din această analiză provin din lucrările lui Noureddin.)
Etiopienii răspund: Nu vă temeți, cantitatea alocată, ba chiar mai mult, va ajunge în Egipt. Când Cairo protestează în orice caz, Addis Ababa este de acord cu un studiu după altul dar continuă să cosntruiască cu furie GERD, care este programat să înceapă operaţiunile în 2016, punând iniţial la păstrare 14bcm.
Potenţialul unei asemenea întreruperi are o enormă semnificaţie; în 2013, pe timpul lui Mohamed Morsi, politicienii Egipteni au palavragit în public despre planuri militare, despre forţe speciale, jeturi militare și grupuri rebele, cu misiunea de a se ocupa de GERD (umbre din opera Aïda). Morsi este la închisoare dar asemenea idei oferă vederi interne asupra disperării Egiptene.
La bază, confruntarea asupra râului Nil stă în variatele înţelegeri ale posesiunii apelor. State în aval cum este Egiptul indică natura imemorială a râurilor ce curg peste frontiere. Statele în amonte ca Etiopia indică faptul că apele le aparţin, după cum petrolul aparţine Arabilor. Nu este vorba de drept sau nedrept aici; rezolvarea constă într-un compromis creativ(de exemplu coborârea înălţimii digului GERD), ceeace asigură Etiopienilor beneficul apelor fără ca Egiptenii să sufere un cataclism.
În viitorul apropiat, oameni de stat sunt necesari pentru a preveni dezastrul. Pentru viitorul mai îndepărtat Egiptenii vor trebui să înveţe cum să controleze apa în chip mai inteligent.
