Masacrul de vinery a 127 de inocenţi la Paris, de către o bandă de jihadişti,i-a şocat din nou pe Francezi şi a dus la o nouă rundă de solidaritate, auto analizare şi mânie. In cele din urmă, totuşi, violenţa Islamistă împotriva Vestului, se reduce la două întrebări: în ce măsură va afecta această atrocitate opinia publică ? şi cât se va mai continua întru negarea realităţii ?
După cum sugerează aceste întrebări, poporul şi profesioniştii se mişcă în direcţii opuse, primii către dreapta iar ceilalţi către stânga. Până la urmă această situaţie reduce cu mult impactul unor asemenea evenimenteasupra politicii.
Opinia publică se mişcă împotriva Islamiştilor în special şi a Islamului în general atunci când numărul de morţi este destul de mare.Cei trei mii de morţi in America la 11 Septembrie a fost de departe cea mai largă sumă in mortalitate dar multe alte ţări au avut echivalentul lor - bombele din Bali pentru Australia, bombele de cale ferată din Spania, masacrul de la şcoala din Beslan pentru Rusia, bombele din sistemul de transport Britanic.
Cifrele numai nu sunt singurele demne de consideraţie. Alţi factori pot multiplica impactul unui asalt, făcându-l aproape un echivalent politic al unui măcel. (1) Renumite sunt numele celor atacaţi, cum ar fi Theo van Gogh în Olanda şi birourile Charlie Hebdo în Franţa. (2) Statutul profesional al victimelor, cum ar fi soldaţi ş poliţişti. (3) Cirscumstanţe cu profil ridicat,cum ar fi bombele de la Marathonul din Boston.
In plus faţă de cele peste 27.000 de atacuri de pe glob legate de Islam de la 9/11 încoace, sau peste 5 pe zi (după cum calculează TheReligionOfPeace.com), o enormă creştere în emigraţia ilegală dinspre Orientul Mijlociu a exacerbat simţămintele de frică.Este un sens unic, deoarece nici măcar un singur suflet n-a fost auzit să anunţe, "obişnuiam să mă tem de Islamism dar acum am încetat a mă mai teme."
Aceste cazuri crează mai mulţi vestici speriaţi de Islam şi subiectele legate de acesta, de la construcţia de minarete până la infibulaţia femeilor. In general are loc un marş susţinut spre dreapta. Sondaje de opinie asupra atitudinilor Europene arata cum 60-70 la sută dintre alegători îşi exprimă aceste preocupări. Persoane populiste ca Geert Wilders din Olanda şi partide cum ar fi Democraţii Suedezi, cresc in sondaje.
Dar când vine la regimurile la putere - politicieni, poliţie, presă şi profesori - neîncetata violenţă are un efect contrar. Cei însărcinaţi cu cu interpretarea atacurilor, trăiesc într-un balon de negaţie publică (ceeace spun ei înşişi in particular,este cu totul altceva), în care se simt obligaţi să pretindă că Islamul nu are nici un rol în violenţă, din grija că o recunoaştere ar cauza chiar mai multe probleme.
Aceşti profesionişti 4-P se prefac fără jenă a crede într-un misterios virus "extremist violent" ce pare a-i afecta numai pe Musulmani, şi care îi face pe aceştia să se angajeze, la întâmplare, în acte de violenţă barbarică. Dintre multiplele declaraţii absurde ale politicienilor, favorita mea de departe, este cea a fostului guvernator al Vermontului, Howard Dean, care spunea despre jihadiştii de la Charlie Hebdo: "Ei sunt tot atât de Musulmani pe cât sunt şi eu."
Această sfidare a bunului simţ a supravieţuit fiecărei atrocităţi şi prezic ea că va supravieţui şi masacrului Parizian. Numai o masivă cu adevărat, pierdere de vieţi, probabil numărându-se cu sute de mii, îi va forţa pe profesionişti în a da înapoi de la încarnatele lor tipare de a nega în pofida atacurilor, componentul Islamic.
Acest tipar are efecte foarte importante în limitarea fricii in alegătorii nu prea sofisticaţi a căror vederi, ca atare, au un impact neglijabil asupra politicii. Temerile de Shari'a, violuri în gang, boli exotice, şi băi de sânge, sunt respinse drept "rasism" şi "Islamofobie", ca şi cum problemele reale sunt rezolvate prin porecle.
Si mai surprinzător chiar, profesioniştii răspund mişcării publice spre dreapta, mutându-se ei înşişi către stânga, încurajând şi mai mult emigrarea dinspre Orientul Mijlociu, instituind mai multe coduri pentru discursuri incitatnte la ură, pentru a suprima critica din partea Islamului şi a furniza un mai larg patronaj pentru Islamişti. Acest model afectează nu numai pe cei de stânga aflaţi la cârmă dar mai surprinzător pe cei de dreapta(cum ar fi Angela Markel din Germania); numai liderii din Europa de Est cum ar fi Viktor Orban din Ungaria îşi permit să vorbească onest despre problema reală.
In cele din urmă, desigur, vederile alegătorilor se vor face auzite, însă vor trece decade iar ele vor ieşi la suprafaţă mai slabe decât ar fi fost, în mod democratic,cazul
Punând în acest context violenţele criminale din Paris: este probabil că ele vor mişca substanţial sentimentele publice într-o singură direcţie iar politica celor de la putere, într-una total opusă, având în consecinţă numai un impact limitat.
