O importantă figură politică Iraniană,Issa Kalantari, a atras atenţia recent asupra greşelilor făcute în trecut în privinţa rezervelor de apă, astfel încât acestea sunt atât de insuficiente că aproape 70% sau 55 de milioane din cele 78 de milioane de Iranieni, vor fi siliţi să-şi abandoneze ţara de naştere pentru regiuni necunoscute.
Mulţi factori sprijină apocaliptica predicţie a lui Kalantari: Pe vremuri lăudatul în poeme Lac Urmia, cel mai întins lac din Oriental Mijlociu, a pierdut 95% din apa sa din 1996 încoace, ajungând de la 31 miliarde de metri cubi la 1.5 miliarde. Ceeace Sena este pentru Paris a fost Zayanderud pentru Isfahan – cu excepţia faptului că cel de-al doilea s-a uscat complet în 2010.Peste două treimi din oraşele Iraniene sunt "in primejdie de criză a apei" ceeace ar avea ca rezultat absenţa apei de băut; deja mii de sate depind de apă adusă în tancuri.Furtuni de praf fără precedent disturbă activitatea economică şi dăunează sănătăţii.
Dar nu numai Iranienii sunt supuşi acestui pericol; în aridul orient Mijlociu, mulţi alţii ar putea fi forţaţi într-un exil nedorit, sărăcacios şi disperat. Cu o unică, magnifică excepţie, majoritatea Orientului Mijlcoiu rămâne fără apă datorită unor maladii cum ar fi creşterea populaţiei, dictatori fără perspectivă, iniţiative economice greşite şi războaie ce distrug infrastructurile. Câteva aspecte specifice :
Egipt: Creşterea nivelului mării ameninţă nu numai să scufunde oraşele de pe coastă ale ţării (incluzând Alexandria cu o populaţie de 4 milioane) dar de asemenea să contamineze Apa sedimentară din Delta Nilului, unul dintre cele mai largi rezervoare subterane de apă din lume.Guvernul Etiopian, s-a deşteptat în fine asupra potenţialului hydraulic al Nilului Albastru care originează în ţara lor şi construieşte în prezent diguri masive ce ar putea să reducă în mod sever cursul apelor râului care ajunge în Egipt (şi Sudan).
Gaza: In ceeace este numit un "coşmar hydrologic," incursiunea apei de mare şi scurgerea canalelor a transformat 95% din apa sedimentară în neacceptabilă pentru consumul uman.
Yemen: Profiturile de pe urma petrolului permit Yemeniţilor să se bucure mai mult ca oricând în trecut de mestecatul de qat, frunza unei plante care absoarbe mult mai multă apă decât plantele comestibile pe care le înlocuiesc.Băutul de apă a scăzut la mai puţin de un sfert, pe zi, pe persoană, în multe arii muntoase, anunţă specialistul în ape, Gerhard Lichtenthaeler. Specialistul Ilan Wulfsohn scrie că Sana'a "ar putea deveni prima capital din lume rămasă fără apă."
Syria: Guvernul Sirian a irosit $15 miliarde în proiecte nereuşite de irigaţii între 1988-2000.Intre 2002-2008 aproape toate 420.000 de puţuri ilegale s-au uscat, resursele totale de apă au scăzut la jumătate, lafel ca şi producţia de grâne, silind 250.000 de fermieri să-şi abandoneze pământurile. In 2009, problemele cu apa au costat ţara peste 800.000 de locuri de muncă. In 2010, în îndepărtata regiune Raqqa, azi capitala Statului Islamic, după cum scrie New York Times, " Anticele sisteme de irigaţii s-au prăbuşit, resursele subterane de apă s-au uscat şi sute de sate au fost abandonate şi astfel, pământuri agricole au devenit deşerturi iar animalele rumegătoare, au murit."
Iraq: Experţii prevăd că apele Eufratului se vor reduce curând la jumătate (referiţi-vă la Revelations 16:22 pentru asemenea implicaţii). Deja în 2011, Digul Mosul,cel mai mare din Irak, a fost închis datorită cursului insuficient de apă. Apa de mare din Golful Persic a ridicat nivelul la Shatt al-Arab; apa sărată rezultată a ucis peştele, stocul de animale şi recoltele.In nordul Irakului lipsa apei a dus la abandonarea de sate, azi unele fiind ingropate in nisip şi la scăderea cu 95% in producţia de orz şi grâu. Curmalii s-au împuţinat de la 33 de milioane la 9 milioane. Saddam Hussein a asanat mlaştinile din sudul Irakului, distrugând totodată ecologia regnului animal, depravându-i pe Arabii din delte de modul lor de supravieţuire.
Golful Persic: Vastele eforturi de desalinizare, ironic, au mărit nivelul de salinitate în apa golfului de la 32.000 la 47.000 părţi per milion, ameninţând fauna şi viaţa marină.
In apropiere, Pakistanul ar putea deveni o "ţară însetată" prin 2022.
Israelul dovedeşte singura excepţie în această istorie mizerabilă. Si el a suferit de lipsă de apă până destul de recent, în anii 1990; însă în prezent, mulţumită unei combinaţii de conservare şi reciclare, a unor măsuri innovative de tehnică agricolă şi o iniţiativă high-tech de desalinizare, ţara este bogată în H2O (Israel's Water Authority: "Avem toată apa de care avem nevoie"). Găsesc în mod particular extraordinar faptul că Israelul poate desaliniza cam 17 litri de apă la costul de 1 cent US; şi că este capabil să recicleze cam de 5 ori mai mult decât Spania, care este pe locul doi.
Cu alte cuvinte, problema care se vede la orizont, a unor revolte a populaţiilor datorate secetei – probabil cea mai rea într-o regiune cu multe probleme profunde – poate fi rezolvată,cu gândire şi maturitate politică.Vecinii disperaţi ar putea să se gândească la încetarea gratuitei stări de război cu supra-puterea hidraulică şi să înveţe, în loc, de la ea.
