Recep Tayyip Erdoğan tocmai a suit la Preşedenţia Turciei şi succesorul ales de el, Ahmet Davutoğlu, în mod simultan şi-a asumat în locul lui, scaunul de Prim Ministru.Ce este de prevăzut în urma acestor schimbări pentru Turcia şi politica sa externă? In două cuvinte : nimic bun.
 Recep Tayyip Erdoğan (stânga) cu Ahmet Davutoğlu (dreapta) |
In Iunie 2005, pe când Davutoğlu îi servea lui Erdoğan drept consilier şef pentru politică externă, am vorbit cu el timp de o oră la Ankara. Două subiecte ale acestei convorbiri îmi rămân vii în minte.
El m-a întrebat despre curentul neo-conservativ din Statele Unite, în acea vreme pe culmea aşa zisei faime şi influenţe. Am început prin a-mi exprima dubiul că aş fi fost membru al acestui grup de elită, după cum asuma Davutoğlu, şi am continuat prin a nota că nici unul dintre cei însărcinaţi cu luarea de decizii cheie în administraţia George W. Bush (preşedintele, vice preşedintele, miniştrii de externe şi de apărare, sau ministrul securităţii naţionale) era neo-conservativ, fapt ce mă făcea sceptic asupra mult trâmbiţatei lor puteri.Davutoğlu a răspuns cu o formă subtilă de anti-Semitism, insistând că neo-conservativii erau mult mai puternici decât lăsam eu să se creadă, deoarece ei lucrau împreună într-o reţea secretă bazată pe legături religioase.(El a avut bunul simţ de a nu menţiona care ar fi fost această religie.)
In schimb, eu l-am întrebat care erau ţelurile politicii externe a Turciei în Orientul Mijlociu în era Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) ce a început în 2002, notând noile ambiţii ale Ankarei într-o regiune pe care a privit-o multă vreme cu dispreţ. El a recunoscut această schimbare şi apoi m-a luat într-un scurt tour d'horizon din Afganistan până în Moroc, notând relaţiile speciale ale Turciei cu multe ţări.Aceastea includeau prezenţa vorbitorilor de Turcă (de exemplu in Irak), moştenirea regulilor Otomane (Liban), simbioza economică (Syria), legăturile Islamice (Arabia Saudită), medierile diplomatice (Iran).
Ce m-a surprins cel mai mult a fost optimisumul debordant şi totala siguranţă de sine a lui Davutoğlu, un fost professor de relaţii internaţionale şi un Ideolog Islamist.Nu numai că el implica faptul că Turcia îl aştepta cu răsuflarea oprită pe el şi marea sa viziune dar afişa de asemenea o delectare fără perdea în faptul că se găsea în poziţia de a aplica teoriile sale academice pe canvasul politicii internaţionale.(Acest privilegiu se întâmplă surprinzător de rar.). Rezumând, conversaţia noastră nu mi-a inspirat nici încredere nici admiraţie.
Deşi Davutoğlu s-a descurcat destul de bine în anii precedenţi, el a făcut-o exclusiv în calitate de consilier al singurului său patron,Erdoğan. In contrast, palmaresul său era unul caracterizat printr-o politică inconsistentă şi consistent nereuşiă, o nereuşită atât de abjectă încât se asemăna cu un fiasco. Sub conducerea lui Davutoğlu, relaţiile Ankarei cu ţările Vestice s-au înrăutăţit aproape universal, în timp cele cu Iranul, Irakul, Siria, Israel, Egipt, şi Libia, printre alte state din Orientul Mijlociu, s-au prăbuşit. Pe deasupra, conducerea Turcă este în primejdie chiar şi în regiunea nord-Cipriotă pe care o guvernează ca un satrap.
 "The Dilbert Principle." |
In mod symbolic, Turcia alunecă în afara alianţei ţărilor democratice NATO şi către inferiorul grupuleţ Sino-Russian cunoscut sub numele de Shanghai Cooperation Organisation. După cum notează cu tristeţe Kemal Kılıçdaroğlu, liderul opoziţiei,"Turcia a devenit singură pe lume."
Nereuşind în calitate de ministru de externe, Davutoğlu acum – aplicând Principiul Dilbert – urcă spre un post de conducere impetuasă dar subordonată şi partidului AKP şi guvernului. El se află în faţa a două încercări majore:
Ca lider AKP , sarcina lui este de a produce o mare victorie în alegerile parlamentare din Iunie 2015 pentru a modifica constituţia şi a schimba semi-ceremoniala poziţie de Preşedinte în sultanatul ales pe care-l jinduieşte Erdoğan. Poate Davutoğlu să asigure voturile necesare ? Sunt sceptic. Mă astept ca Erdoğan să regrete ziua în care a cedat locul său de Prim Ministru pentru a deveni preşedinte, când se va găsi ignorat şi plictisit, trăind în lăbărţatul "campus."prezidenţial.
Ca cel de-al 26-lea prim ministru Turc, Davutoğlu se află în faţa unei economii balonate periculos aproapiată de colaps, un fragmentat stat de drept, o ţară inflamată de conducerea plină de disensiuni a lui Erdoğan, o ostilă mişcare Gülen, şi un AKP divizat, toate într-o direcţie convergentă spre o ţară Islamistă (şi deci necivilizată).In plus, problemele de politică externe create de Davutoğlu insuşi vor continua, în special în privinţa Statului Islamic cu starea de urgenţa şi ostatecii din Mosul.
 Consulatul Turc în Mosul înainte de a fi capturat. |
Nefericitul de Davutoğlu ne aduce aminte de o echipă de curăţenie ce ajunge la o petrecere la 4 a.m., faţa în faţa cu o dezordine creată de petrecăreţii de mult plecaţi. Din fericire, controversialul şi autocratul Erdoğan nu mai deţine o poziţie cheie în guvernul Turc; însă plasarea de către el a ţării în mâinile nesigure ale unui loyalist de o incompetenţa dovedită, produce multe griji Turcilor, vecinilor acestora si tuturor celor ce doresc binele acestei ţări.
