Post-Mortem la Protestele privitoare la Muhammad

Pe când mulţimile Musulmane şi misiunile diplomatice Americane se întorc la activităţile lor normale, iată trei gânduri finale asupra răzmeriţelor ce au început la 11 Septembrie a.c. şi care au dus la nmoartea a treizeci de persoane :

Annemarie Schimmel "Si Muhammad este trimisul său: Veneraţia Profetului în Devoţiunea Islamică."

Filmul a avut într-adevăr importanţă: Administraţia Obama s-a fofilat în mod necinstit de la responsabilitatea pentru uciderea a 4 Americani în Libia sub pretextul că atacul ar fi fost un protest revărsat peste măsură priitor la un video intitulat "Inocenţa Musulmanilor".Drept răspuns, analişti de frunte au tras concluzia că acest video a avut o minimă importanţă oriunde. Barry Rubin reduce acest video la o "scuză falsă pentru demonstraţia" din Egipt. Michael Ledeen reproşează tezei administraţiei "că atacuri împotriva Americanilor nu sunt deloc atacuri împotriva Americanilor ci atacuri împotriva acestui video". "Nu este mai mult de vină acest video" scrie Andrew McCarthy, "decât alte episoade similare în anii recenţi, cu prilejul caricaturilor, ursuleţilor, arderi accidentale ale Coranului, etc." Hussein Haqqani dezminte protestele ca "în functie de politică, nu de religie." Pentru Victor Davis Hanson, video-ul şi incidentele similare "sunt numai nişte simple pretexte pentru a îndopa furia maselor de ignoranţi şi necăjiţi la timpul oportun, împotriva Statelor Unite, câştigând astfel putere. "Lee Smith speculează că "dând vină pe acest video este parte dintr-o complexă campanie publică şi diplomatică." Cliff Kinkaid numeşte pe scurt video-ul, drept "o diversiune cu intenţia de a salva preşedenţia lui Obama."

Respect şi învăţ de la aceşti publicişti dar nu sunt de acord cu ei asupra video-ului.Da, indivizi, organizaţii şi guverne au îndârjit mob-ul - desigur, întotdeauna trebuie să existe vreun instigator care să-i mobilizeze pe Musulmani împotriva vreunei declaraţii ofensatoare, text, desen, sau video. Dar ar fi o greşală să vedem acest mob numai ca unealtă a intereselor contrare ( cum ar fi Salafii vs. Frăţia Musulmană din Egipt) sau imperativele politicii Americane.Mânia împotriva acestui video a fost din inimă, reală şi persistentă.

Persoana lui Muhammad a încorporat o calitate asemănătoare unui sfânt printre Musulmani,care nu poate fi criticată şi cu atât mai puţin batjocorită.Orientalista Germană Annemarie Schimmel a arătat ( în studiul ei din 1985 despre venerarea lui Muhammad) că personalitatea acestuia se află, pe lângă Coran "în centrul vieţii Musulmane." Furia printre Musulmani asupra insultelor la adresa persoanei sale este sinceră: de exemplu notoria secţiune 295-B din Codul Criminal Pakistanez, care pedepseşte orice defăimare a lui Muhammad, chiar şi ne-intenţionată, cu execuţia. Aceste regulamente au aşa un suport încât doi politicieni proeminenţi, Salman Taseer şi Shahbaz Bhatti, au fost asasinaţi în 2011 numai pentru că şi-au exprimat opoziţia la legile blasfemice. Asasinările lor nu au nimic de aface cu Vestul şi desigur nu au fost diversiuni într-o campanie prezidenţială din SUA.

Salman Taseer (stănga) şi Shahbaz Bhatti, doi politicieni prominenţi Pakistanezi, au fost asasinaţi în 2011 pentru opoziţie la legile blasfemice.

Obama vs. Morsi: In discursurile lor la Naţiunile Unite de săptămâna trecută, Preşedinţii American şi Egiptean au oferit vederi foarte diferite cu privire la libertatea de a blasfemia. Barack Obama a insistat că "în 2012, când oricine care posedă un telefon celular poate răspândi vederi ofensatoare pe mapamond numai apăsând pe un buton, noţiunea că fluxul de informaţie poate fi controlat, este perimată. Problema este atunci, cum se poate răspunde. Si aici trebuie să cădem de acord: nu există discurs care să justifice violenţa nebună." Mohamed Morsi nu a fost de acord: "Obscenităţile apărute recent ca parte dintr-o campanile organizată împotriva sanctităţilor Islamice sunt inacceptabile şi necesită o poziţie fermă.Avem o responsabilitate în cadrul acestei adumări internaţionale de a studia cum putem proteja lumea de instabilitate şi ură."Pe scurt, fiecare parte vehiculează propria variantă şi metodă (dreptul la liberă exprimare vs.prohibiţia blasfemiei), pe care ei le consideră fundamentale identităţii lor şi sunt prezentate cu o anume reverenţă. De când Khomeini a dat edictul contra lui Salman Rushdie în 1989,fiecare parte intenţionează să impună felul ei asupra celeilalte, sugerând că acest conflict este abea la inceputuri.

Tendinţe: Ca unul care a urmărit acest conflict încă de pe timpurile lui Khomeini, întrevăd trei tendinţe. Prima, Musulmanii se vor dedica din ce în ce mai mult unei politici imperative de a păstra sanctitatea lui Muhammad. A doua, guvernele Vestice şi elitele (jurnalişti, avocaţi, intelectuali, artişti) au devenit din ce în ce mai timizi de-a lungul timpului atunci când se află în faţa furiei Islamice, gata să se scuza, să împăciuiască şi să accepte ; pentru un exemplu strigător la cer, vezi efuziunile ambasadei SUA din Cairo la 11 Sept.trecut, pe când mob-ul se dezlănţuia în exterior. A treia, non-elitele vestice au răspuns Islamiştilor din ce în ce mai des cu o atitudine de genul: vrei să fi insultat, ei bine na , serveşte asta ! cum ar fi arderea de Coranuri, "Reclame de genul Doborâţi Jihad-ul", războinicele şi ofensatoarele caricaturi Franceze, şi promisiunea de a pune pe ecrane filme cu Muhammad.

In combinaţie, aceste trei puncte de vedere mă fac să prezic o continuă recrudescenţă în conflictul asupra valorilor.