Devine Turcia un stat vicios ?

Intr-un Orient Mijlociu cutremurat de lovituri de stat şi insurecţii civile, Republica Turcă se prezintă în mod credibil ca un model, datorită impresionantei sale creşteri economice, a sistemului democratic, a controlului politic asupra armatei ca şi a ordinei seculare.

In realitate însă s-ar putea ca Turcia, împreună cu Iranul, să devină cel mai primejdios stat din regiune. Socotiţi motivele :

Recep Tayyip Erdoğan a cumpărat în mod efectiv alegerile din Iunie 2011 pompând credite în economia Turcă.

Islamişti ne înfrânaţi: Când 4 din 5 şefi de stat major şi-au dat abrupt demisia la 2 Iulie, 2011, ei au semnalat în mod efectiv sfârşitul republicii fondate în 1923 de către Kemal Atatürk. O a doua republica condusă de Primul Ministru Recep Tayyip Erdoğan şi colegii săi Islamişti din partidul AK, a început în aceiaşi zi. Odată armata în siguranţa sub aripa lor, ideologii AKP se bucură azi că pot urmări ambiţiile lor de a crea o ordine Islamică.

O opozitie încă şi mai rea: In mod ironic, Turcii seculari tind să fie mai anti-Vest decât AKP-ul. Celalte două partide din parlament CHP şi MHP, condamnă politicile mai luminoase ale AKP-ului, cum ar fi cea faţă de Siria sau cea referitoare la staţionarea unui sistem radar pentru NATO.

Primejdia unui colaps economic: Turcia se află în faţa unei crize de credit, fapt în mare parte igonorat, datorită crizelor din Grecia şi din alte părţi. După cum indică analistul David Goldman, Erdoğan şi AKP-ul au adus ţara într-o inconştientă stare financiară: creditele bancare s-au umflat ca nişte baloane iar conturile deficitare au crescut şi ele la nişte nivele ne-controlabile.

Maşinăria din fruntea partidului a împrumutat sume masive pe scurtă durată cu scopul de a finanţa un balon de consum, pe baza căreia a cumpărat practic alegerile din Iunie 2011. Goldman îl numeşte pe Erdoğan "un dictator din lumea a 3-a" şi compară Turcia de astăzi cu Mexicul din 1994 sau Argentina din 2000, " unde o scurta înfloririe economică finanţată de curgerea unui capital străin pentru scurtă durată, a dus la o devaluare a monedei şi la o adâncă scufundare a economiei."

Trimiterea navei Mavi Marmara spre Gaza s-a dovedit a fi o provocare intenţionată.

Escaladarea problemelor Kurde: Cam 15-20 la sută dintre cetăţenii Turciei se identifică drept Kurzi, un popor istoic diferit; deşi mulţi Kurzi sunt integraţi, o revoltă separatistă împotriva Ankarei care a început în 1984 a atins recent un nou crescendo cu o conducere politică în creştere şi cu mai multe atacuri agresive de guerilă.

In căutarea unui conflict cu Israelul: Conform tradiţiei lui Gamal Abdel Nasser şi Saddam Hussein, primul ministru Turc face uz de o retorică anti-Sionistă pentru a se prezenta pe sine drept steaua politică Arabă. Este cutremurător gândul unde va ajunge el datorită adoraţiei de care se bucură. După ce Ankara a sprijinit nava protestatoare care se îndrepta spre Gaza în Mai 2010, Mavi Marmara, a cărei agresiune a determinat forţele Israeliene să ucidă 8 cetăţeni Turci plus un etnic Turc, ea a exploatat fără răgaz acest incident pentru a crea o furie naţională împotriova statului Evreiesc. Erdoğan a numit aceste morţi un casus belli, vorbeşte despre un război cu Israelul, dacă va fi "necesar," şi plănuieşte să trimită un alt vapor spre Gaza, de data asta cu escortă militară Turcă.

Stimularea unei fracţiuni anti-Turceşti: Ostilitatea Turciei a re-înnoit caldele relaţii istorice ale Israelului cu Kurzii şi a schimbat relaţiile reci cu Grecia, Ciprul, şi chiar cu Armenia. Dincolo de cooperarea locală, aceste grupări vor face viaţa dificilă pentru Turcia, la Washington.

Ridicare de pretenţii asupra rezervelor de energie din Mediterană: Companii care operează din Israel, au descoperit potenţialul unor reserve imense de gaz şi petrol în Leviathan şi alte câmpuri locate între Israel, Liban şi Cipru. Când guvernul Cipriot a anunţat planuri de a sonda, Erdoğan a răspuns cu ameninţări de a trimite "fregate, nave de război şi…. avioane de război turceşti." Această dispută, deocamdată în stadiu infantil conţine elemente potenţiale unei crize uriaşe. Deja Moscova a trimis submarine în solidaritate cu Ciprul.

Platforma de gaz Leviathan este cea mai mare dintre cele găsite recent între Cipru şi Israel.

Alte probleme internationale: Ankara ameninţă să îngheţe relaţiile cu Uniunea Europeană în Iulie 2012, când Ciprul îşi asumă prin rotaţie preşedenţia. Forţele Turceşti au capturat un vas cu armament Sirian. Ameninţările Turceşti de a invada nordul Irakului au înrăutăţit relaţiile cu Bagdadul. Regimurile Turc şi Iranian ar putea să împărtăşească un viitor Islamist şi o agendă anti-Kurdă, îmbinată cu prospere relaţii comerciale, însă rivalitatea lor istorică, stilul contrar de guvernare şi ambiţiile competitive, au înrăutăţit relaţiile.

Pe când Ministrul de Externe Ahmet Davutoğlu ţipă că Turcia este "exact în centrul tuturor," AKP în mod belicos a înrăutăţit gargara sa despre "zero-probleme" în politica faţă de vecini, transformând-o într-o vastă ostilitate şi chiar în potenţiale confruntări militare (cu Siria, Cipru şi Israel). De îndată ce necazurile economice se vor arata, cei care altădată au fost un exemplar membru NATO, ar putea să se depărteze şi mai mult de normalitate: atenţie la semnalele lui Erdoğan în imitarea Venezueleanului său prieten, Hugo Chávez.

Iata dece, împreună cu armele nucleare ale Iranului, văd o Turcie vicioasă drept cea mai mare primejdie în regiune.